TÂRG DE SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL
27 – 29 iunie 2025, între orele 10.00 și 19.00
Vă invităm, în perioada 27 – 29 iunie 2025, la Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, organizat în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, din București, strada Monetăriei, nr. 3. Intrarea este liberă.
Meșteșugari și tineri artizani vor fi prezenți în curtea muzeului cu creațiile lor, ce pot fi cadouri deosebite pentru cei care poartă numele Sfinților Apostoli. Publicul este așteptat să viziteze târgul, unde vor fi expuse covoare și straițe țesute la război, fețe de masă și ștergare viu colorate, brodate manual, din zona Maramureșului, icoane, straie populare, vase din lut, sculpturi în lemn, bijuterii din argint, vestimentație din fibre naturale pentru copii și adulți, jucării din lână croșetată. Meșterul Iordan Lepădatu, reperezentant de marcă al târgurilor naționale și internaționale, căruia anul trecut i s-a decernat titlul de Tezaur Uman Viu, va veni cu obiecte din lemn crestat pentru gospodărie, lucrate cu unelte tradiționale.
Cei care nu au reușit să își găsească o ie pentru ziua de 24 Iunie, Ziua Univesală a Iei, pot alege din târg ii autentice, cusute recent de femei pricepute, dar și ii vechi, recondiționate, din lăzile de zestre ale bunicilor.
Producătorii aduc brânzeturi proaspete și maturate, miere și palincă, fructe și legume proaspete, prăjituri de casă, magiun fără zahăr, turtă dulce, zacuscă, dulcețuri și siropuri pe alese, șerbeturi aromate, plante de leac.
Doritorii de antichități vor găsi la anticarii prezenți la târg mobilier țărănesc, vase din alama, unelte din lemn și nenumărate alte lucruri ce poartă farmecul vremurilor trecute.
Mâncăruri preparate la fața locului pot fi savurate la târg: ciolan în sos de vin, gulaș de vită la ceaun, papricaș de pui, sarmale, păstrăv la grătar, kürtőskalács.
A început vacanța, așa că la târg se pot găsi cărți pentru copii, iar pentru cei interesați va funcționa atelierul de pictat icoane - înscrieri se fac la 0735.072.630 (meșter Negoiță Adrian).
Urăm La mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc, pe 29 iunie, ziua numelui!
Organizator eveniment: Asociația Kogaion 115
Ligia Marica – Director de marketing
Mobil: 0722 274 803
