Acest program de cercetare, inițiat de Vintilă Mihăilescu în 2005, o dată cu înființarea unui departament de sine stătător cu această misiune, și-a propus să studieze și să promoveze patrimoniul actual – rural, în speță, dar fără a se limita la acesta – din societatea românească, ținând cont de schimbările majore pe care acest domeniu le-a cunoscut în timpul din urmă.

Patrimoniul este unul dintre cele mai dinamice domenii, cunoscând de-a lungul timpului numeroase schimbări de acțiune și percepție. Dacă în perioada de început (sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea) preocuparea specialiștilor era exclusiv pentru stocarea și conservarea monumentelor, a antichităților și a patrimoniului artistic, astăzi noțiunea de patrimoniu s-a lărgit atât de mult încât tinde să înglobeze totalitatea experiențelor  umane, moștenirea culturală în ansamblu, dar și legătura omului cu natura și cu mediul înconjurător (X. Greff,  1999; L. Turgeon, 2009; Lenclud, 2013).

Un colectiv format din istorici, etnologi și antropologi studiază patrimonializarea ca proces social complex, care implică actori individuali, colectivi și instituționali și care nu poate fi înțeles fără a analiza semnificațiile diverse ale patrimoniului și mizele diverse ale valorizării și protejării acestuia.

Începând din 2007, trei tipuri de acțiuni distincte (cercetarea diverselor procese de patrimonializare și a contextelor specifice, promovarea „patrimoniului recent” sub formă de expoziții-eveniment prin programe de colaborare cu diverși actori culturali pentru încurajarea spiritului asociativ în vederea conservării patrimoniului, dar și utilizării lui în viața de zi cu zi, ca resursă de dezvoltare economică durabilă, precum și colectarea și conservarea anumitor obiecte de patrimoniu, a mărturiilor memoriei vii și a patrimoniului imaterial) structurează proiectele derulate în cadrul acestui program.

Interesul cercetătorilor și al muzeografilor este de a înțelege și de a transmite în formă științifică și muzeografică diversele procese de patrimonializare, atât din mediul rural, cât și din cel urban, contribuind astfel la conștientizarea acestora de către societate.

Proiectele incluse în acest program urmăresc una sau mai multe direcții care converg, cel mai adesea un proiect subsumându-și două sau trei dintre aceste direcții, cum ar fi:

Patrimonializarea și „identitățile plurale”

Această direcție de acțiune încearcă să surprindă schimbările de percepție și de atitudine față de trecut și să trimită implicit la diversitatea formelor de patrimoniu și de identitate (individuală/colectivă, generațională, națională/transnațională, etnică, regională etc.).

Prin programele și proiectele deja derulate („Colecții sătești din România”, „Odoare dintr-un sipet neștiut”, „Pe urmele aromânilor”, „Ada-kaleh”) s-a avut în vedere o reprezentare a acestei diversități de forme și manifestări patrimoniale din România.

Programul „Colecții sătești din România” reflectă în bună măsură această direcție de cercetare prin obiectivele sale (identificarea, sprijinirea și promovarea unor persoane private, colecționari din mediul rural cu preocupări în domeniul cercetării, colectării, gestionării și punerii în valoare a unor bunuri asociate de aceștia cu patrimoniul cultural). Modul în care, alături de obiecte cu indubitabil caracter patrimonial (în conformitate cu reglementările încetățenite), sunt valorizate și numeroase bunuri de dată mai recentă, dar cărora colecționarii respectivi le conferă o importanță deosebită, raportându-le la un set de valori proprii, asumate, ne oferă indicii despre procesul de patrimonializare aflat în curs.

Ciclul de expoziții „Odoare dintr-un sipet neștiut” (2014 – 2015) a venit în completarea programului menționat prin acordarea unui sprijin semnificativ din partea MNȚR pentru eforturile colecționarilor de valorificare și promovare a patrimoniului deținut, cu atât mai valoros cu cât amprenta identitară este în cazul lor mult mai pregnantă decât în cazul unor artefacte de muzeu, foarte prețioase de altfel, dar care sunt într-o mult mai mică măsură depozitare ale unor elemente de patrimoniu imaterial. Expozițiile „Odoare dintr-un sipet neștiut (I). Maria Pipaș – Dantele și broderii” (2014); „Odoare dintr-un sipet neștiut (II). Marius Matei – Portul bănățean” (2014); „Odoare dintr-un sipet neștiut (III). Keri Gaspar – Împletituri vegetale din Valea Ierului” (2015) și volumele dedicate celor trei colecții, apărute la Editura Martor au contribuit la popularizarea acestor eforturi.

Programul cultural „A fost odată… Ada-Kaleh” (2011 – prezent) a avut ca scop o reconstituire simbolică prin poveşti individuale, destine de familie, tactici de vieţuire, mostre de cultură locală şi meşteşug a destinului de după evacuare al locuitorilor insulei Ada-Kaleh, majoritar de origine turcă, martori ai efectelor sociale dramatice ale unor decizii politice de conjunctură, oferind o perspectivă asupra cotidianului mărunt, pornind de la mărturii de istorie orală şi amintiri păstrate în memoria colectivă, încă activă. Acțiunile programului (cercetările de teren în teritoriile locuite astăzi de foștii insulari; „Once upon a time… Ada Kaleh”, expoziție și proiecții video în cadrul Festivalului internațional Intercultural Art Dialogues Days, Istanbul, Turcia, 2011; „A fost odată… Ada Kaleh”, expoziție în cadrul Festivalului de Film Istoric Râșnov, 2012; „Ada Kaleh, insula din suflet, proiect  de cercetare și expozițional al MNȚR la București, Constanța, Drobeta Turnu Severin; „Ada Kaleh. Insula din suflet”, expoziție la Complexul Național Muzeal ”ASTRA”, Sibiu,  2013; „Ada Kaleh. Insula visului și a uitării”, expoziție la MNȚR, 2013; publicarea volumului „Adakale’li. Patria din buzunarul de la piept” în două ediții, 2012, 2013; lansări de carte, prezentări la conferințe și workshopuri la București și Istanbul) au contribuit la studierea unei percepții contemporane asupra efectelor dezrădăcinării și la cunoașterea modului în care comunitatea locală și-a construit o nouă identitate prin prisma patrimoniului moștenit.

Patrimoniul recent și memoria colectivă. Patrimoniu material / patrimoniu imaterial.

Relația patrimoniului cu memoria este consubstanțială. Patrimoniul material nu poate fi gândit decât într-o strânsă simbioză cu patrimoniul imaterial, cu tradițiile și obiceiurile orale, cu istoriile de viață și experimentale, cu ritualurile spirituale și de viață cotidiană, expresii nu numai ale unui etos, dar și ale unei viziuni asupra lumii. Patrimoniul înseamnă un vehicul de semnificare, de constituire a sensului oricărei existențe. Valoarea de patrimoniu a oricărui obiect este dată nu doar de existența sa materială cât mai ales de semnificațiile transmise, narate, iar construirea sensului („sense making”) cu care sunt investite obiectele nu poate să se facă decât apelând la funcția fundamentală a memoriei.

Muzeul Ţăranului Român s-a remarcat încă de la reînfiinţarea sa în 1990 printr-o atenţie importantă acordată memoriei comunismului, multe dintre proiectele derulate de-a lungul timpului bazându-se pe cercetări interdisciplinare de antropologie şi istorie a memoriei și oferind un cadru necesar rememorării şi cunoaşterii comunismului românesc. „Arhivele timpului prezent”, „Anii 80 şi bucureştenii”, „Războiul împotriva țărănimii. Anii colectivizării (1949-1962)” sunt câteva dintre proiectele muzeului apreciate favorabil atât de mediul academic cât şi de publicul larg. Trei numere ale revistei Martor au fost consacrate memoriei comunismului şi postcomunismului (nr.5/2000, nr.7/2002, nr. 10/2005).

Relevante pentru această direcție de cercetare și promovare sunt proiectele din seria „Viața cotidiană în comunism”, un program de cercetare demarat în 2009 și aflat încă în derulare care are ca scop colectarea și valorificarea mărturiilor despre diversele experiențe de viață din perioada 1945 – 1999 în principal prin expozițiile organizate la sediul MNȚR. Proiectele au abordat diferite tematici, cum ar fi recuperarea unei istorii consensuale a vieţii private în comunism, prin confruntarea cercetării de memorie familială cu cercetarea de arhive, memoria socială a obiectelor păstrate în cadrul familie etc.

Cercetările au  completat arhivele de istorie orală existente în cadrul MNŢR cu mărturii audio-video care stau la dispoziţia cercetătorilor sau studenţilor interesaţi de subiect, au fost și continuă să fie diseminate prin studii și articole publicate în revistele de specialitate, inclusiv prin numărul 17 din 2012 al revistei Martor care are ca temă „Viața cotidiană în comunism. Istorie, memorie, uitare”.

Alte proiecte relevante pentru această direcție au fost „A fost odată… Ada Kaleh” și „Pe urmele armenilor”, ambele fiind incursiuni în memoria colectivă a unor comunități și etnii pe care  evenimente  dramatice ale istoriei secolului trecut le-au rupt brutal de teritoriile de origine, risipindu-le și obligându-le să se reconstruiască și să-și redefinească identitatea în alte spații și culturi, și prin raportare la populația majoritară românească.

Patrimonializarea ca rezultat al schimbărilor economice și ca mijloc al dezvoltării economice.

Această direcție de cercetare are în vedere valoarea economică a patrimoniului, modul în care experiențele trecute devin resurse ale unei dezvoltări prezente și mai ales viitoare, mijloace de distincție identitară și totodată de dezvoltare economică. Se înscriu aici proiectele de cercetare care atrag atenția asupra aspectelor legate de marketingul actual al produselor artizanale, a aplicării la nivel local și în plan patrimonial a regulilor de piață ale economiei globale.

Prin proiecte ca „Patrimoniul țăranului recent: radiografiere, valorificare și expunere” (AFCN, 2007) sau „Forumul tradițiilor creative” este documentată activitatea meșterilor și modul în care aceștia s-au adaptat la piața contemporană de artizanat (vezi și MARTOR nr. 13/2008). Proiectul „Patrimoniul țăranului recent: radiografiere, valorificare și expunere”, prin cea mai importantă componentă a sa, expoziția „Piața de artizanat”, a marcat deschiderea colecțiilor MNȚR spre obiectele de dată recentă și spre producția neo-artizanală, a atras atenția asupra aspectelor legate de marketingul actual al produselor artizanale, a aplicării la nivel local și în plan patrimonial a regulilor de piață ale economiei globale, iar prin expunerea obiectelor și materialelor obținute pe parcursul proiectului a urmărit să reflecte schimbările din lumea satului – regimul comunist cu industrializarea forțată, căderea regimului cu perturbările socio-economice care au urmat, integrarea în Uniunea Europeană – care au influențat percepția asupra patrimoniului. Rezultatele cercetărilor proiectului au fost comunicate în cadrul conferinței internaționale „Making and Consuming Traditions” organizată la MNȚR (2007).

Prin „Forumul tradițiilor creative”, un program inițiat de Vintilă Mihăilescu, au fost identificați, repertoriați și prezentați publicului acei actori locali, deopotrivă economici și culturali, care se inspiră într-un mod creativ în activitățile și pentru produsele lor din materialele sau tehnicile tradiționale. Este, în fond, o altă formă de patrimonializare și de a aduce în prim plan meșteșuguri și cunoștințe care, altfel, ar fi, poate, date uitării.

Patrimoniul și formele de mobilitate socială și culturală 

Migrația populației și turismul sunt doar două dintre formele cele mai vizibile ale acestei mobilități, iar sub impactul lor apar forme hibride de patrimoniu, ca rezultat al combinărilor din ce în ce mai spectaculoase a diverselor tradiții și obiceiuri, și moduri interesante de valorificare a unui patrimoniu specific zonal, teritorial.

Patrimoniul recent – vector al proceselor de teritorializare, respectiv de-teritorializare

Punctul de referință al acestei direcții de cercetare este patrimoniul situat la scară teritorială, având drept scop afirmarea unei specificități teritoriale. Patrimoniul devine astfel un domeniu cheie în construcțiile teritoriale cele mai diverse, marcând deopotrivă atât procesele de teritorializare, cât și pe cele de de-teritorializare. Patrimoniul este abordat în acest caz din perspectiva cadrului de viață, luând în calcul deopotrivă resursele naturale, biodiversitatea specifică, dar și diversele experiențe de viață proprii unui anumit teritoriu, acordându-se o atenție deosebită actorilor implicați în relația cu patrimoniul, (de la localnici până la turiști, specialiști, agenți economici etc.). Această relație nu presupune întotdeauna doar protecție și valorificare, ci și indiferență, neglijență, uitare.

Proiectul „Geo Sust – cercetare aplicată pentru dezvoltarea sustenabilă și creștere economică (2014 – 2016), finanțat prin EEA Grants și Ministerul Educației Naționale și implementat de Institutul de Geodinamică ”Sabba Ștefănescu” cu  MNȚR ca partener, a avut în vedere tocmai abordarea elementelor de patrimoniu cultural (material și imaterial) în strânsă corelație atât cu patrimoniul geologic și natural existent în teritoriul studiat (zona de nord-vest a județului Buzău) cât mai ales cu modul în care locuitorii regiunii cercetate percep și își asumă acest patrimoniu. Proiectul a avut și o componentă expozițională importantă concretizată prin participarea la amenajarea în 2015 a Muzeului „Timpul Omului” (Mânzălești, jud. Buzău), iar ca o continuare a sa și pentru diseminarea rezultatelor cercetării, a urmat un proiect expozițional de sine stătător la MNȚR („Ținutul Buzăului. Priveliști. Rosturi. Povești”, 2017).

Legislația și etica patrimoniului

Această direcție de cercetare are în vedere relația dintre legile naționale și cele internaționale de protecție a patrimoniului, evoluția în timp a acestei legislații complexe, precum și repercusiunile proceselor legislative la nivelul fiecărei instituții în parte și la nivelul atitudinii actorilor implicați în protecția patrimoniului. Un aspect important îl constituie gradul de includere în legislație a aspectelor etice, problematica dreptului de autor, de moștenitor al unui patrimoniu, dinamica și consecințele retrocedărilor patrimoniale etc. Problema apartenenței patrimoniale este una dintre cele mai spinoase, influențând inevitabil și evoluția legislației privind patrimoniul.

Instituționalizarea și dezinstituționalizarea patrimoniului.

Prin această direcție de cercetare este studiat rolul pe care instituțiile culturale (inclusiv Muzeul Național al Țăranului Român), care până de curând dețineau un anumit control în gestionarea și promovarea patrimoniului, îl au în câmpul patrimonial astăzi, când se vorbește din ce în ce mai mult despre procesul de dez-instituționalizare a proceselor de patrimonializare. Sunt cercetate relația cu comunitățile și autoritățile locale, cu profesioniștii patrimoniului, relația cu trecutul și cu tradiția instituțională.

Programul „Colecții sătești din România” (2008 – 2012) a atins în mod implicit această problematică, având drept scop identificarea, cercetarea şi promovarea colecțiilor etnografice sătești private, dar şi profesionalizarea colecţionarilor şi mobilizarea acestora în sensul asocierii într-o breaslă. În 2008, MNȚR a lansat un proiect-pilot („Patrimoniu și identitate locală. Identificarea şi promovarea unor colecţii săteşti din România”) care viza un fenomen cultural ignorat atât de autorități, cât și de legislația românească: dezvoltarea şi apariţia după 1989 în spaţiul rural a unor colecţii particulare de obiecte de interes etnografic, parţial deschise publicului larg sau accesibile doar unui public specializat, realizate de persoane cu iniţiativă, fără pregătire de specialitate, în gospodăriile personale sau în spaţii achiziţionate prin finanţare proprie, considerate „muzee” atât de iniţiatori, cât şi de comunitate. Acesta s-a transformat într-un program, iar prin acțiunile desfășurate, muzeografii și cercetătorii de la MNȚR au reușit să îmbine într-un mod fericit misiunea de mediere cu cea de formare.

Programul a inclus mai multe proiecte culturale, de cercetare și expoziționale (printre care expoziția „Colecția colecțiilor” la MNȚR – 2008; „Colecţii săteşti din România. Patrimoniu şi identitate locală”  – AFCN, 2009; „Colecţii săteşti din România. Un viitor pentru patrimoniu, un patrimoniu pentru viitor” – AFCN, 2011. În cadrul acestui program, MNŢR a inițiat o bază de date provizorie cu cca. 65 de colecţii identificate, la nivelul întregii ţări, a făcut cercetări aplicate în 14 din aceste colecţii (judeţele Bihor, Bistriţa Năsăud, Constanţa, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Olt, Sibiu, Vrancea), a organizat stagii de formare pentru colecţionari, cu scopul de a le oferi un minimum de cunoştinţe necesare privind patrimoniul, legislaţia în domeniu, modalităţile de conservare, punere în valoare şi promovare a colecţiilor, atragerea de fonduri pentru proiecte culturale, a editat o publicaţie în două ediții („Robii frumosului. Colecții sătești din România” , 2008 și 2012, care poate fi consultată on-line pe site-ul CIMEC aici https://muzee-rurale.cimec.ro/biblioteca-digitala/3-robii-frumosului-muzee-si-colectii-satesti-din-romania), a popularizat fenomenul și programul în rândul specialiștilor printr-un număr al revistei Martor dedicat în exclusivitate patrimoniului local (nr. 14/2009)  şi printr-o conferinţă publică („Colecţii şi patrimoniu local” susţinută în cadrul ciclului Conferinţele de la Şosea ale MNŢR).

Rezultatul cel mai important al programului a fost constituirea în 2011 a „Rețelei colecțiilor și muzeelor etnografice sătești particulare din România” (RECOMESPAR), o asociație profesională înființată cu sprijinul MNȚR în scopul sprijinirii, promovării și dezvoltării sectorului muzeal etnografic cu conținut sătesc și statut privat, din care fac parte colecționari de obiecte etnografice din toate regiunile țării (Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Galați, Harghita, Hunedoara, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea), dar și pentru a asigura un mediu propice dialogului și desfășurării unor proiecte de susținere a inițiativelor de valorificare a patrimoniului local. RECOMESPAR și-a propus ca obiective conservarea, dezvoltarea, promovarea și valorificarea inteligentă a patrimoniului prezervat prin colecțiile etnografice particulare sătești, cu respectarea concepțiilor originale de expunere specifice fiecărei colecții, ca și reprezentarea intereselor culturale ale colecționarilor în raporturile cu autoritățile statului, pe direcțiile trasate de politicile culturale prioritare ale României și ale Uniunii Europene.

În aceeași direcție, și ca o continuare a acestui program, a fost inițiat proiectul de cercetare „Actori locali ai patrimoniului”, prin care se documentează modul în care au evoluat în ultimii zece ani actorii patrimoniului (colecționari pasionați de obiecte țărănești, care au inaugurat mici muzee și expoziții locale, fotografi locali etc.) în zona Valea Jiului și în sudul Transilvaniei.

Patrimoniul recent și mediile virtuale

Accesibilitatea datelor privind patrimoniul este favorizată de digitalizare și de difuzarea lor online sub formă de platforme și aplicații. Internetul favorizează popularizarea rapidă a patrimoniului, determinând agregarea experiențelor individuale la cele colective, forme diverse de apropriere a valorilor culturale.

Pe de altă parte, promovarea și popularizarea prin mediul virtual ridică o serie de probleme de percepție și de relație cu mediul fizic. Problema care se pune este în ce măsură „virtualizarea” patrimoniului atrage după sine doar valoare adăugată sau, dimpotrivă, implică și numeroase pierderi de valoare.