Biserica de lemn din Bejan

Aflată în curtea interioară a Muzeul Național al Țăranului Român
intrarea din str. Monetăriei

Ridicată probabil la finele secolului al XVIII-lea, biserica de lemn din Bejan (Hunedoara), cu hramul sfântul Nicolae a slujit ca lăcaș de cult pentru comunitate până în anul 1947, când odată cu ridicarea unei noi biserici de cărămidă, nu s-au mai săvârșit slujbe. Tradiția mentionează că, la fel ca în cazul multor biserici de lemn din Transilvania, edificiul ar fi fost strămutat fie din Valea Bradului, fie din Luncșoara.

 

Biserica a fost renovată în anii 1934, respectiv 1962. În anul 1991, când a fost descoperită de Horia Bernea (director al Muzeului Țăranului în perioada 1990 – 2000) și de specialiștii muzeului, se afla într-o stare accentuată de degradare, fiind la un pas de prăbușire. Muzeul Țăranului Român și-a asumat, ca și în cazul celorlalte biserici de lemn pe care le are în proprietate (Groșii Noi, Julița, Troaș – județul Arad; Lunca Moților – județul Hunedoara), misiunea de salvare și restaurare. Biserica a fost translată în curtea interioară a muzeului în anul 1992, pentru ca un an mai târziu, cu ocazia sărbătorilor sfintelor Paști să fie inaugurată și sfințită. Pe lângă hramul inițial – Sfântul Nicolae, l-a primit și pe acela al sfântului Mina, ocrotitorul tezaurelor și implicit al muzeului.

 

Pereții bisericuței sunt realizați în tehnica cununi de bârne, din lemn de stejar cioplit cu barda în patru fețe, îmbinați la colțuri în coadă de rîndunică. Tipologic, biserica se înscrie în categoria construcțiilor axiale fiind de la vest la est compusă din pronaos, naos și altar cu turla pe pronaos.

 

Turla cu foișor de formă pătrată, cu șarpantă piramidală nu este cea originală. Din cercetările efectuate (urmele unor găuri în grinzile ce sprijină stilpii turlei) reiese că turla originală a fost demolată (aceasta fiind mai mare în plan orizontal), locul ei fiind luat de turla actuală mult mai bine proporționată.

 

Accesul în interiorul bisericii se face pe partea sudică, prin pronaos. Peretele dintre pronaos și naos are un gol central, de trecere, flancat de câte un gol lateral, cu balustrade, de aici asistau la slujbă femeile și fetele fiind numită în Transilvania tinda femeilor.

 

Naosul de formă pătrată are mici ferestre, două pe latura de sud și una pe cea de nord; este prevăzut cu o boltă semicirculară confecționată din lemn de brad care a servit drept suport pentru pictura deteriorată în timp, datorită infiltrațiilor din acoperiș. Altarul poligonal are trei ferestre. Pardoselile simple din lemn de plop pe grinzi de stejar sunt probabil o apariție tîrzie înlocuind vechea pardoseala de lut.

 

În ciuda simplității, decorativismul arhitectural, execuția și proporțiile constituie o dovadă certă a unui plan elaborat de niște meșterii cu o bogată experiență fiind un exemplu remarcabil de bună și frumoasă arhitectură populară de cult.