Târgul de Sfinții Mihail și Gavril
3 – 5 noiembrie 2023, orele 10:00 – 18:00
În perioada 3 – 5 noiembrie 2023 vă invităm la Târgul de Sfinții Mihail și Gavril, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Str. Monetăriei nr. 3. Intrarea la târg este liberă!
Pentru prăznuirea celor doi importanți arhangheli, sărbătoriți pe 8 noiembrie, am chemat meșteri iscusiți și gospodari de frunte, ce oferă vizitatorilor obiecte făurite cu dragoste și respect pentru cumpărători. Aici găsiți cadoul perfect pentru cei care poartă numele sfinților Mihail și Gavril: icoane, cămăși tradiționale, ornamente din lemn sculptat, ceramică pictată cu motive inspitate din cusăturile tradiționale românești, măști populare, scoarțe, podoabe, vestimentație din lână împâslită, bundițe brodate bucovinene, produse apiterapeutice, cosmetice naturale, lumânări organice.
Sâmbătă, pe 4 noiembrie, sunt Moșii de Toamnă. Cei care au nevoie de preparate gustoase pentru masa festivă sau pentru a da de pomană pentru sufletele celor adormiți pot târgui de la producătorii veniți din toată țara. Vor fi pe degustate brânzeturi proaspete și maturate din Teleorman, ciuperci murate și pateuri de ciuperci din Praid, o gamă foarte diversă de zacuscă de pe meleaguri ieșene, țuică de prune din zona Argeșului, muștar de casă și dulceață de ardei iuți din Harghita, prăjituri plămădite după rețetele bunicelor din Maramureș și Arad, turtă dulce din Covasna, pâine cu maia, vinuri din Vrancea, sucuri naturale, miere și fructe proaspăt culese din Giurgiu.
Iubitorii de antichități își pot alege din târg lăzi de zestre, mobilier ţărănesc, linguri, blide şi numeroase alte obiecte de colecţie.
Pentru că postul Crăciunului se apropie, preparatele culinare gătite la târg vor fi pentru toate gusturile: ciorbă cu afumătură, sarmale, ardei umpluți, orez cu lapte. Strugurii din vii sunt deja culeși și ne bucurăm în aceste zile de ultimele carafe de must stors la fața locului.
Program: zilnic între orele 10:00 – 18:00
Organizator eveniment: Asociaţia Kogaion 115
Director de marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803
E-mail: ligia_marica@yahoo.com