mai 31 2022 - mai 31 2022

Târgul „100 de Tradiții Românești”

Târgul „100 de Tradiții Românești”

3 – 5 iunie 2022

Asociaţia Kogaion 115 vă invită în perioada 3 – 5 iunie 2022 la Târgul 100 de Tradiții Românești, organizat în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din București, strada Monetăriei, nr. 3. Intrarea este liberă.
Meşteşugarii si artizanii prezenți la târg vor expune icoane, ceramică pictată cu motive populare, măști tradiționale, pristolnice, ii brodate cu mătase, fote, marame, zgărdane, scoarțe, ștergare din zona Covasnei, pieptare de pe meleaguri arădene, obiecte de decor din lut și din lavandă, tablouri și vestimentație pictată manual, creme și lumânări organice, bijuterii din pietre semiprețioase, haine si jucării croșetate din fibre naturale.
Producătorii vin cu brânzeturi proaspete și maturate, miere și păstură, palincă de caise și țuică de prune, zacuscă și dulcețuri, prăjituri de casă, turtă dulce, plăcinte și sarailii, siropuri de cătină și de busuioc, ierburi de leac, fructe și legume de sezon, flori și arbuști ornamentali.
Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenți la târg vor aduce unelte din lemn, mobilier ţărănesc, cărţi vechi sau covoare țesute la război.
Mâncare proaspăt gătită va fi pregătită în fiecare din cele trei zile de târg. Bucătarii vor prepara la ceaun gulaș de vițel, sărmăluțe cu mămăliguță, fasole cu ciolan, ostropel de pui, cartofi noi cu mărar, dar și cârnați sau păstrăv la grătar.
Program: zilnic între orele 10:00-19:00
Organizator eveniment: Asociaţia Kogaion 115
Ligia Marica – Director de marketing
Mobil: 0722 274 803  
Date
  • mai 31 2022 - mai 31 2022

Location