Târgul 100 de Tradiții Românești
27 - 29 septembrie 2024, între orele 10.00 – 19.00
Vă invităm în perioada 27 - 29 septembrie 2024 la târgul „100 de Tradiții Românești”, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, din strada Monetăriei nr. 3. Intrarea la târg este liberă!
La această ediție și-au dat întâlnire creatori populari din mai multe regiuni ale țării. Vor fi expuse icoane pe lemn și pe sticlă, măști tradiționale, costume populare autentice, scoarțe viu colorate din lână vopsită vegetal, zgărdane și cingători, chimire și paftale, ceramică pictată cu motive populare inspirate din cusăturile cămășilor țărănești, ulcioare și străchini, împletituri din sfoară, bundițe brodate, vestimentație din piele naturală.
Avem ca invitați speciali, de această data, artizani de obiecte tradiționale din Iran. Vor fi prezenți cu covoare persane lucrate manual, bijuterii încrustate cu turcoaze, intarsii în lemn sau metal, vase din aramă, ceramică glazurată sau metal emailat.
Ne vor fi alături artiști plastici cu mic mobilier sculptat, obiecte de decor din sticlă și din lut, apă și uleiuri de lavandă, podoabe din porțelan și din argint, jucării croșetate manual.
Din produsele gastronomice aduse spre vânzare și degustare amintim preparate tradiționale din carne, realizate după rețete autentice, brânzeturi proaspete și maturate, ișlere și silvoiță de prune, cozonaci moldovenești și poale-n brâu, zacuscă şi murături pe alese, prăjituri și ciocolată de casă, plăcinte și sarailii, turtă dulce, diferite sortimente de miere și amestecuri apicole pentru imunitate, palincă, vinuri, fructe şi legume de la producători.
Colecționarii de antichități au pentru doritori nenumărate obiecte ce poartă farmecul vremurilor trecute: lăzi de zestre, porți maramureșene, unelte de lucrat în gospodărie.
De cu zori ceaunele vor fi puse la foc pentru sarmale și gulaș de vițel. Pe grătar se vor rumeni păstrăvi și pastramă de oaie. Mustăria va fi deschisă pentru a vă bucura de dulcea licoare a toamnei.
Organizator: Asociaţia Kogaion 115
Director de marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803
E-mail: ligia_marica@yahoo.com