IMAGINARIUM: lumea celor nevăzute
Expoziție de Relu și Marijana Bițulescu
15 ianuarie – 2 februarie 2025, Sala Irina Nicolau
La o săptămână după ce se curăță apele, pe 15 ianuarie 2025, de la ora 16.00, la Muzeul Național al Țăranului Român, în Sala Irina Nicolau, se deschide IMAGINARIUM: lumea celor nevăzute – o frumoasă expoziție a începutului de an în București.
Artiștii Relu și Marijana Bițulescu recompun, într-o iconografie de tip postbizantin cu suprafețe de aur și texturi catifelate – o lume fantastică.
Sub titlul „IMAGINARIUM: lumea celor nevăzute”, expoziția deschisă cu prilejul Zilei Culturii Naționale, sub patronajul Comisiei Naționale a Românei pentru UNESCO și sub egida Uniunii Artiștilor Plastici și a Centrului de Cercetări Interdisciplinare în domeniul Comunicării (CISCOREP) din Facultatea de Litere, Universitatea din București, adună pe simeze lucrări realizate în tehnici diferite: pictură, colaj textil, instalație, asamblaj. Criticul de artă Alexandra Crăciun, curatorul expoziției notează:
„Ca în visele lui Pessoa, intrând în Imaginarium, auzi un foșnet prelung: urmele cavalerilor, freamătul țesăturilor de brocart, sunetul infinitezimal dat de căderea unei perle, ropot de cai, murmurul unor oști ce continuă să lupte, suspinul lui Adam, respirația oprită a unei domnițe.
M-am întrebat adesea de ce Relu Bițulescu revine obsesiv la motivul mărului cunoașterii, la Adam și Eva. Citindu-l pe cel care, sub masca lui Bernardo Soares, ajutor de contabil în orașul Lisabona scria „Cartea neliniștii” am înțeles că e o problemă de timp sau, mai bine zis, că e o problemă a timpului. Acolo, în mușcătură, timpul se desface. Adam și Eva pot fi și tineri și bătrâni, și născuți și nenăscuți sau, pur și simplu, pot fi cei care niciodată nu se vor naște.
Relu Bițulescu pictează așa cum vede Pessoa, într-un timp reversibil în care suntem contemporani cu Shakespeare, cu Don Quijote, cu Napoleon, cu regii de tablă, cu prințesele cu păr de mătase, cu pădurile ce îngheață metalic sub un soare nedescifrat.
Consubstanțială în această perspectivă este și Marijana Bițulescu. Ea scaldă în fire de aur lâna și inul, născând cohorte de personaje de dantelă, discrete ca niște arcade. Dincolo de ele, doar cer. Un cer de urzeală aurie din care coboară, ca o frânghie: „axis mundi”.
Pentru că, ceea ce construiește Marijana Bițulescu e atins de un dar al inefabilului ce face ca materia să leviteze - lucrările artistei au un fel de neașezare, ca și când, în lumina lor revărsată, s-ar afla captive, aripi transparente pe care nu le poți vedea decât datorită unor urme de fremătare.
„Imaginarium” face lemnul să plângă și inul să se toarcă în fir de mătase. Aici, intrând, devii deodată familiar cu „prințesele din visurile altora care se plimbau nesfârșit în cerc, fără să fi fost cândva închise în vreo chilie.” (Pessoa)
Marijana Bițulescu, una dintre cele mai importate artiste în domeniul artelor decorative din România, este absolventă a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, promoţia 1979, Secţia Tapiserie și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din 1986. Este laureată a numeroase premii în țară și străinătate: Premiul UAP Pentru Tapiserie în 2016, Premiul Special al Juriului acordat de Ministerul Culturii şi Primăria Bucureşti pentru artă decorativă la Expoziţia Centenar N. Tătărescu 1994, Premiu Fiber art la Bienala Art & Design de la Florenţa în 2019, Premiul UAP pentru Arte Textile la Bienala Arte Decorative în 2019, Premiul de Excelenţă, Arte Decorative, Bienala Ion Andreescu, Buzău în 2020. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase expoziții personale la București, Craiova, Velp (Olanda), Rennes, Redon (Franţa) și în peste 50 de bienale, trienale și expoziții de grup în România, Franța, Italia, Belgia, Liban, Turcia, Bulgaria, etc. Opere semnate Maijana Bițulescu fac parte din colecţii private din România, Franţa, Japonia, Canada, Olanda, Germania, Spania, Grecia şi S.U.A., în colecţia Muzeului de Artă din Craiova și a Muzeului Literaturii Române. Contact: marijana.bitulescu@gmail.com www.bitulescu-art.ro fb: bitulescu art
Relu Bițulescu, plastician și muzician în egală măsură, un polimat deci, este absolvent al Institutului de Arte Plastice N. Grigorescu din Bucureşti, Secţia Artă Monumentală, promoţia 1981 și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România în cadrul secţiei de Arte Decorative. În anul 1994 obține Premiul Special al Juriului la Centenarul N. Tătărăscu. Semnează o serie de expoziții personale în Franța, Olanda și în țară și participă la numeroase saloane naționale și internaționale și expoziții de grup în Canada, Franța, Turcia, Spania, Bulgaria, Liban și România. Lucrările sale se află în colecţii private din Franţa, U.S.A., Germania, Italia, Spania, Korea, Canada, Finlanda, Suedia, Belgia, Olanda, Grecia, Israel, Japonia şi România și în patrimoniul Muzeului de Artă Craiova, Muzeului Militar Central din Bucureşti, Muzeului Literaturii Române, Muzeului Mogoşoaia. Contact: relubitulescu@yahoo.com www.bitulescu-art.ro fb. bitulescu art
Curator: Prof. Univ. Dr. Alexandra Crăciun, critic de artă
Expoziția IMAGINARIUM: lumea celor nevăzute poate fi vizitată la sala Irina Nicolau, până în 2 februarie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea, marțea și cu ocazia sărbătorilor legale este închisă.