Lansarea expoziției I-material: Comparații, ambiguități, moșteniri la Muzeul Național al Țăranului Român
30 octombrie – 10 noiembrie 2024, Sala Acvariu
Antropedia și Muzeul Național al Țăranului Român au plăcerea de a anunța lansarea expoziției I-material: Comparații, ambiguități, moșteniri, care va avea loc în perioada 30 octombrie – 10 noiembrie 2024.
Parte a proiectului Patrimoniu ABC – Cu Antropologia la pas prin Bălan și Chila, expoziția prezintă rezultatele rezidențelor de cercetare desfășurate în lunile iulie și august 2024, în cadrul cărora echipe interdisciplinare de antropologi, fotografi și ingineri de sunet au colaborat cu localnicii pentru a explora trecutul, a înțelege prezentul și a imagina viitoruri alternative.
Bălan este o localitate din județul Harghita înființată în jurul unei exploatări miniere de cupru, ceea ce a contribuit decisiv la modelarea zonei. Chilia Veche este situată pe canalul nordic al Deltei Dunării, zonă cunoscută pentru piscicultura și agricultura intensive pentru o lungă perioadă de timp.
Trecerea de la dezvoltarea socialistă productivă la un alt tip de guvernare a naturii, ce presupune conservarea, reformarea și consumul ei turistic, a implicat procese de distrugere, dar și de re-creare de peisaje, infrastructuri și oameni. Aceste transformări au dat naștere și unor istorii și practici care pot oferi lecții pentru viitor. Punând în oglindă aceste două lumi radical diferite, munte/deltă, pădure/apă, minerit/pescuit, examinăm practicile diferite, dar și comune, de amalgamare a naturii în cultură și în același timp explorăm noi posibilități de existență, aflate în afara lumilor extractiviste.
Echipa de cercetare: Alina APOSTU, Romelia CĂLIN, Călin COTOI, Magdalena CRĂCIUN, Alexandru IORGA, Răzvan PAPASIMA, Ruxandra PĂDURARU, Maria Miruna RĂDAN-PAPASIMA, Alexandru VÂRTEJ
Studenți: Șerban BARBU, Adrian BOURCEANU, Valentin DOMȘA, Raluca DUDULEA, Adrian RĂDULESCU, Dragoș TUDORACHE
Sunet: Andrei - Tudor GRIGORE, Alexandru BARBU
Foto: Atena BERCUCI, Vladimir BULZA
Proiect derulat de Antropedia și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite.