În cadrul Târgului Iconarilor și al Meșterilor Cruceri – De Ziua Crucii 2023, Angela Ludoșanu le propune iubitorilor de artă sacră să descopere primii pași în tehnica realizării icoanelor.
Un atelier recomandat copiilor mari și mici, cu vârste cuprinse între 9 și 99 de ani.
Sâmbătă, 16 septembrie, orele 14:00 - 16:00.
Prețul atelierului: 25 de lei.
Așteptăm înscrierile pe adresa de e-mail educatiemuzealamtr@gmail.com
”Dintre toate meșteșugurile, mi se pare că iconografia își mai păstrează rădăcinile corect justificatoare, dacă avem în vedere că românii încă doresc să fie profund și în procent foarte mare religioși. Meșteșugul iconografic se vulgarizează, însă, și-și pierde din har pe măsură ce secularizarea acaparează și societatea românească, la fel cum s-a întâmplat și în Occident. Lipsa de educație estetică și teologică a publicului larg naște o cerere viciată de proastă calitate. Există loc sub soare pentru toată lumea care dorește să picteze, dar când persoanele nepregătite produc în serie icoane comerciale de joasă calitate conform cererii, icoana de bună calitate nu mai este apreciată corect.
De asemenea, se observă lesne și mâna artistului contemporan, în icoane. Inovații în tehnică, cromatică și reprezentare duc uneori icoana doar spre decorativ și idei artistice speculative. Eu simt că o icoană nu este o icoană adevărată atunci când nu mai recunoști arhetipul reprezentat și nu te mai inspiră la rugăciune. Astăzi, este la modă a nu se mai folosi foița de aur, ci fondul vibrat și abundă introducerea ideilor și viziunilor personale. Cunoscătorii teologiei își dau seama ușor când pictorul nu pleacă în pictatul icoanei de la tradiția și canonul ortodox și că nu are un demers pătruns și de credință, ci doar de viziuni artistice.
Astfel, este o adevărată provocare, cu implicații personale și familiale, să continui să pictezi icoana în maniera clasic-canonică. În același timp, pași în interiorul acestui canon sunt necesari fără a tulbura autenticul. Spre o exprimare în acest sens, eu înțeleg că trebuie să înaintez cu grijă, pentru a nu pierde sacrul.”
Angela Ludoșanu, iconar