ARTA PAIELOR - TABLOURI CU PAIE
Workshop la Muzeul Țăranului
17 mai 2023, între orele 9.00 și 13.00, în curtea interioară
Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, vă aşteaptă să participați la workshop-ul Arta paielor - tablouri cu paie ce se va desfășura miercuri, 17 mai 2023, între orele 9.00 și 13.00, în curtea Muzeul Țăranului.
Workshop-ul este organizat de Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane (CSAU-UAUIM) și Muzeul Național al Țăranului Român și este dedicat studenților de la UAUIM, în coordonarea lect.dr.arh. Laura-Andreea Dobrescu.
Arta paielor este o artă populară, iar picturile cu paie sunt obiecte artizanale realizate prin modelarea paielor în modele și imagini reprezentative. Aceste metode tradiționale de realizare a „picturilor cu paie” datează de foarte mulți ani în anumite tări cum ar fi : China, Mexic etc. Paiele sunt materiale din care se pot executa lucrări uimitoare și care au o varietate enormă de utilizări. Pentru cele mai vechi civilizații, succesul recoltei a fost întotdeauna esențial pentru supraviețuire. În mitologia antică a multor culturi există povești despre sărbătorile recoltei, astfel paiele au fost „unelte” de reprezentare a bogăției, de a sarbători și a aduce astfel ofrande zeilor pentru anii roditori.
Poate mai cunoscută în zona României pentru aplicațiile ei în construcții, ca material termoizolant sau ca material sustenabil pentru realizarea pereților din baloți de paie și a învelitorilor, dar și pentru aplicațiile decorative sau pentru pălării și coșuri, arta tablourilor din paie a fost o artă uitată care a început să reînvie prin puținii meșteri pe care îi mai avem pe teritoriul României.