Apel la participare: Depășite, adormite sau periculoase? Trasee incerte ale rămășițelor muzeale și memoriale socialiste
Atelier de cercetare muzeală
Organizator: Muzeul Național al Țăranului Român
Dată: 8 Decembrie 2023
În 2018 o echipă de cercetători și cercetătoare organiza la Muzeul Național al Țăranului Român un workshop cu titlul Archives and the Politics of Memory: the Collection, Storage, Ownership and Selective Disclosure of Archival dedicat fenomenului efervescent declanșat în special în ultimul deceniu de descoperirea şi deschiderea (parţială sau integrală) unor arhive instituționale sau private şi a unor colecţii din Europa Centrală și de Est. Este un fenomen care a adus cu sine o serie de provocări și definirea dreptului de proprietate asupra memoriei individuale devenită memorie arhivată (şi, deci, instituţionalizată) şi ambiguitățile care derivă din această situaţie; forme de preluare, prelucrare și arhivare (unele dintre aceste documente sau obiecte se găsesc într-o formă precară de conservare); regimul de acces public la materialele de arhivă; formularea unei etici a valorificării a unor astfel de obiecte/documente şi a memoriei pe care ele o semnifică. Rezultatul acestui workshop a fost un număr dedicat al revistei Martor, intitulat Politics of Memory: The Collecting, Storage, Ownership and Selective Disclosure of Archival Material.
Recent, MNȚR a fost partener – alături de alte nouă muzee europene – în proiectul expozițional Throwaway, inaugurat anul acesta la House of European History (Bruxelles) prin investigarea și expunerea biografiei unor obiecte din colecția „Comunism” (în parte moștenită după închiderea Muzeului de Istorie a Partidului, în parte obiecte primite prin donație după 1990). Participarea la această expoziție a deschis pentru un grup de cercetători și cercetătoare o serie de întrebări și provocări legate de practicile complicate din jurul obiectelor care au făcut parte din cultura materială mai largă a muzeelor și a altor instituții socialiste cu funcție de reprezentare și arhivare. În țările fostului bloc socialist est-european, dinamica monumentelor, arhivelor și obiectelor aparținând culturii materiale a muzeelor, teatrelor, bibliotecilor și alte altor instituții de cultură socialiste s-a aliniat cu dinamica complicată a schimbării politice care a marcat căderea regimurilor socialiste.
Într-un articol rezultat în urma acestor colocvii europene de pionierat urmărind soarta miturilor sovietice/socialiste și a rămășițelor acestora după valul de mișcări de revoltă care a dus la prăbușirea sistemelor socialiste, Berthold Unfried (1992) se întreba: “1. Ce să faci cu toate aceste monumente? 2. Să le îndepărtezi, să le distrugi, să le pictezi sau să pui legende explicative pe ele pentru a le conferi o funcție educativă? 3. Merită oare emblemele puterii să fie muzeificate? Pentru majoritatea oamenilor din Est, acestea sunt întrebări pur academice. Asemenea Trabantului, care simbolizează viața de zi cu zi, tot ce amintește de vechiul regim trebuie să dispară: poate celebra mașină își va găsi locul în muzeu, ca fosilă a culturii RDG, dar abia în ziua în care va fi dispărut definitiv din realitatea cotidiană.” Dar până la zilele muzeificării artefactelor vieții cotidiene ale socialismului real, Berhold Unfried descrie sensul politicii înlocuirilor imaginate de această mișcare iconoclastă consolidată pe ruinele blocului socialist estic: „Este necesar să distrugem totemul inamicului pentru a-l învinge definitiv. Istoria este prezentă, vie, suferă toate exorcismele”. Dar unele obiecte din această panoplie, cu excepția celor care ajung în colecții private și a celor reciclate în expuneri cu accente revanșiste nu-și găsesc locul, nu sunt nici exorcizate, nici muzeificate și ajung să bântuie prezentul, din adâncurile depozitelor, dulapurilor, sertarelor. Dacă în ultimul deceniu a fost marcat de o serie de studii despre felurile în care trecutul socialist este prezentat în muzee și locuri memoriale din statele fostului bloc socialist o atenție discretă a fost acordată culturii materiale de reprezentare, memoriale sau de arhivă socialiste, obiectelor-limită/frontieră (boundary objects) care i-au aparținut.
În baza celor menționate cu privire la statutul obiectelor-rămășiță, martore ale fostelor regimuri socialiste și totodată complice în transpunerea mărcilor puterii în interiorul prezentului, recunoaștem nevoia continuă de actualizare a discursului în conformitate cu abordările contemporane din domeniul academic sau curatorial, cât și nevoia de conversație profesională în rândul cercetătorilor și reprezentanților instituționali însărcinați cu ce se poate prezenta drept o moștenire incomodă.
Dacă pornim de la accepțiunea cum că aceste obiecte ar fi nesemnificative sau “adormite” (Gradén et al 2023), nelalocul lor sau poluate simbolic, merită interogat cine și în ce condiții decide cum, când și în ce contexte acestea ar fi (in)adecvate, câteva dintre punctele de interes includ:
- strategiile curente adoptate de profesioniști care lucrează în instituții care dețin astfel de obiecte;
- problematizarea practicilor și proceselor de selectare și canonizare prin expuneri temporare sau permanente (prin urmare, cu un statut de patrimoniu recunoscut sau parțial recunoscut și susținând forme consacrate asupra adevărului istoric);
- soluții de scoatere la lumină ale obiectelor de patrimoniu din perioada socialistă (local sau sovietic) din interiorul arhivelor sau colecțiilor;
- chestionarea posibilității de cercetare și valorificare a obiectelor drept mai mult decât o fațetă decorativă sau de resturi inerte ale regimului socialist;
- obiecte cu semnificaţie ambiguă/obiecte cu semnficaţii divergente; uzajele şi rolul lor în discursul expoziţional (de exemplu portretele liderilor comuniști realizate de artişi consacraţi sau anonimi);
- tehnici de validare a semnificaţiilor obiectelor, tehnici de resemnificare a lor (de exemplu expunerea şi manipularea publică; reproducerea şi mediatizarea).