EXPOZIȚIA „SCOARȚE ROMÂNEȘTI DIN PATRIMONIUL MUZEULUI NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN”
Cu prilejul împlinirii a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România, pe data de 28 martie 2024, la ora 15:00, Muzeul Național al Țăranului Român din București, în colaborare cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, vernisează expoziția „Scoarțe românești din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român”.
În cadrul expoziției, vizitatorii vor putea admira scoarțe tradiționale românești de mare valoare, ce datează din a doua jumătate a sec. XIX şi fac parte din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român din București.
Piesele expuse prezintă diverse tipuri de covoare reprezentative pentru tradiția românească. Aceste lucrări de artă populară valorifică un tezaur bogat de principii artistice și motive ornamentale. Cele mai răspândite motive ţesute în lână sunt cele vegetale şi geometrice, reprezentări ale păsărilor, omului, uneltelor de muncă. Dintre motivele vegetale, cele mai frecvent utilizate sunt: pomul vieţii, motivele florale stilizate, încadrate în diferite compoziții. Mai puțin sunt țesute motivele antropomorfe, avimorfe, zoomorfe și ihtiomorfe, aduse până la desăvârșire de către geniul popular.
Expoziția promovează scoarța, element al culturii tradiționale românești, înscris la 1 decembrie 2016 în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, în urma nominalizării în comun a acestei tradiții de către România și Republica Moldova.
Vă așteptăm cu drag, să descoperiți valoarea scoarțelor tradiționale și să perpetuăm valorificarea meșteșugului de țesere a covorului românesc, ca parte a patrimoniului universal.
Expoziția va fi deschisă la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, până pe data de 23 iunie 2024.