To Virtual Tour
Colecţia de lemn, mobilier şi feronerie numără aproximativ 8000 de obiecte, selecţionate după criteriul reprezentativităţii, al vechimii, unicităţii şi al valorii artistice Directorul fondator al muzeului, Alexandru Ţigara Samurcaş în perioada 1906-1953, a adunat aproape 3700 de obiecte; în timpul celui de-al doilea director, Tancred Bănăţeanu au fost strânse 2000 de obiecte, iar după 1991, colecţia a fost întregită cu încă 2300. Strângerea acestui număr considerabil de piese de valoare s-a datorat şi unor donaţii importante făcute de personalităţi şi instituţii: membrii familiei Brătianu, Kalinderu, Ministerul Domeniilor, Poşta Română etc. O altă personalitate feminină a epocii, soţia lui Gheorghe Tătărescu, a donat mai multe obiecte, printre care un zălar: lanţ gros din fier cu verigi alungite şi plate, prevăzut cu cârlige, utilizat pentru atârnat ceaunul la foc. Donaţii importante provin de la asociaţiile „Domniţa Maria” şi „Furnica”, care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiţiei. Contribuţii însemnate la îmbogăţirea colecţiilor au avut intelectualii satelor: învăţătorii Simeon Albu din Petrila (Hunedoara) şi Ion Bota din Cetea (Alba) sau preoţi ca D. Popovici din Fărcaşa (Bacău). Muzeul Saint Georges a donat aproximativ 20 de obiecte tradiţionale, majoritatea lădiţe. Panait Panaitescu a donat Cavalul lui badea Cârţan, la care acesta a cântat la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900. Fără îndoială, cea mai importantă achiziţie sunt casa şi poarta lucrate de Antonie Mogoş din Ceauru (Oltenia), aduse la muzeu în 1907, pentru a fi expuse ca dovadă a măiestriei şi ingeniozităţii ţăranului român

Mobilierului tradiţional este relativ unitar din punct de vedere al formei, decorul fiind elementul care îi imprimă diferenţe notabile de la o regiune la alta. În nordul Olteniei, decorul mai sobru se bazează pe alternarea suprafeţelor netede cu spaţii delimitate geometric şi reliefate prin haşuri crestate. În Muntenia, rozeta, liniile curbe se îmbină, izvorăsc unele din altele fără o simetrie strictă, relevând spontaneitatea meşterului. În Banat, motivul predominant este rozeta, mărginită de cercuri concentrice, care acoperă întreaga suprafaţă decorată.

Uneltele legate de diferite ocupaţii şi meşteşuguri, precum şi vasele şi obiectele de folosinţă gospodărească au cea mai mare pondere în cadrul colecţiei. Confecţionate din cele mai variate esenţe lemnoase (brad, plută, paltin, alun, nuc, cireş, prun), cuprind o gamă vastă de forme, întrebuinţări, mărimi sau capacităţi.

Uneltele agricole, deşi au mai puţine elemente decorative, atrag prin echilibrul proporţiilor, frumuseţea formei şi a finisajului. Având în vedere importanţa animalelor de tracţiune (calul şi boul), muzeul păstrează numeroase juguri sau piese de harnaşament: şa, coadă de căpăstru, ham de plug, căpestre din cânepă cu zăbală de fier. De asemenea, există atelaje pentru transport (o căruţă ţigănească), pluguri de lemn sau fier ori numai părţi ale acestora (harmanul pentru treierat, roată, loitră, osie, capăt de proţap etc.). Tiocurile sau tocurile pentru ţinut gresia de ascuţit coasa prezintă cea mai armonioasă îmbinare între formă şi decor dintre obiectele utilizate în agricultură.

Instrumentarul pastoral este de o mare valoare artistică datorită formei, proporţiilor şi decoraţiei. Cele mai reuşite sunt căucele sau căpcelele din regiunea Hunedoarei, lucrate dintr-o bucată de lemn şi ornamentate cu motive geometrice, vegetale zoomorfe şi antropomorfe, realizate şi în relief. Legate de păstorit sunt şi tiparele de caş sau „păpuşarele”, achiziţionate mai ales din Vrancea. Rotunde sau dreptunghiulare, acestea sunt decorate prin crestături adânci în forme geometrice şi vegetale. Capacul celor dreptunghiulare are formă antropomorfă, de unde şi denumirea. Bine realizate din punct de vedere artistic sunt bâtele ciobăneşti din zonele Sibiului şi Hunedoarei şi vasele de stână: găleţile, cupele de muls, bărbânţele, crintele pentru scurs zerul din caş etc. La acestea se adaugă: foarfecele de tuns oile, cârligul de cioban, ghermecul (cuier).

Bine reprezentate sunt uneltele din industria casnică textilă, războiul de ţesut sau părţile componente ale acestuia: sul, suveică, tălpi, rame, scripete, spete, iţe, bârgla pentru fixat spetele etc. În aceeaşi industrie mai erau întrebuinţate: foarfeci, sucală, răşchitor, zimţi, darac, alegătoare pentru urzit cânepă. Obiectul de cea mai mare valoare artistică este furca de tors. Colecţia de

furci de tors ilustrează varietatea şi realizările artistice, datorate şi rolului lor social. Create în general de păstori, erau dăruite mamelor surorilor şi mai ales fetelor, ca semn al dragostei. Formele şi ornamentele diferă de la o zonă etnografică la alta. Cele mai multe provin din Transilvania, mai ales din zonele păstoreşti: Sibiu, Hunedoara.

Muzeul are o colecţie numeroasă de vase din lemn, destinate uzului gospodăresc. Se disting cofele cu decor pirogravat din Vrancea, butoiaşele din lemn pentru păstrat băuturi (balercă) din Bucovina, doniţele, botele, cofiţele, putineele, precum şi cele din coajă de dovleac: tiugi şi tigve pentru scos vinul. Acestora li se adaugă şi troaca, piua, sărăriţa, solniţa, piperniţa. Între acestea, se remarcă o sărăriţă din Mehedinţi, realizată de Manea Dumitru în 1811. Se adaugă o colecţie bogată de coşuri realizate prin împletirea nuielelor de alun sau răchită, papură şi chiar coajă de mesteacăn.

Coveţile pentru frământat aluatul, copăile pentru spălat, scafele pentru mălai, lopeţile pentru cuptorul de pâine şi măsurile de cereale (baniţe şi duble) sunt nedecorate. Lingurile mari (linguroaiele) şi polonicele din lemn prezintă un decor redus, prin crestarea unor rozete pe suprafaţa cozii. În schimb, lingurile şi furculiţele au un decor variat, cu motive geometrice şi zoomorfe pentru că multe

din ele şi-au pierdut rolul funcţional, devenind simple obiecte decorative. În scop educativ, Tancred Bănăţeanu a achiziţionat de la Flămânda (Muntenia) patru linguri aflate în diferite faze de confecţionare.

Majoritatea obiectelor de veselă din metale neferoase provin din Dobrogea, de la Medgidia şi Tulcea: vas mare (Guguon), ibric (ibrâc), tipsie de aramă (Sahan), ceainic, blid de aramă. Cele mai multe dintre acestea au fost realizate de musulmanii (turci şi tătari)

Meşteşugurile tradiţionale sunt reprezentate nu numai de produsele activităţii lor, ci şi de uneltele din componenţa lor sau ateliere complete

Atelierul de fierar a lui Victor Obancea, atelierele de olărit şi rotărit sunt expuse în cadrul săli de expoziţie „Apa, Focul, Vântul”. În cadrul aceleaşi expoziţii este o moară de vânt adusă de la Dărmăneşti (jud. Bacău).

Milcana Pauncev a îmbogăţit colecţia în 1961 cu un atelier de dogărit complet, achiziţionat din comuna Vidra (Alba). Dintre piesele specifice amintim: vinitoare pentru curăţat interiorul vaselor, cleşte pentru întins cercuri, gardină pentru făcut şanţ la doage, clanţă pentru tras funduri, florar (împistritor) pentru pirogravat. Obiectele utilizate pentru cules sunt grebluţa de afine sau spărgătorul de alune, frumos decorate prin crestare. Apicultura este reprezentată printr-un stup din trunchi de copac şi un bârg pentru prins albine. Pentru vânătoare există cornul din os pentru depozitat praful de puşcă, ornamentat cu motive geometrice (dintele de lup) şi zoomorfe (înfăţişând vânatul). Câteva păstrează cureaua ornamentată, pe care erau agăţate la brâu.

Obiectele din colecţie utilizate în arhitectură şi construcţii sunt: stâlpii de casă din Oltenia, ciocârlanii - scânduri dreptunghiulare aşezate pe culmea acoperişului -, cadre de uşă de la construcţii civile sau religioase. Multe dintre acestea au fost realizate din fier: zăbrelele sau fiarele de fereastră, clanţe balamale, lacăte. Din acelaşi metal sunt confecţionate şi următoarele ustensile casnice: lanţul, frigarea, pirostrii şi mâţa pe care se sprijineau butucii de lemn pentru a asigura tirajul. Alte obiecte din fier sunt: lămpaşe, amnare, sfeşnice, cântare.

Prin incizie, crestare, sculptare, traforare şi pirogravură s-a realizat o mare diversitate de compoziţii ornamentale, deşi decorul şi motivele sunt în general simple şi unitare. Unul dintre motivele decorative specifice, foarte vechi, utilizat la decorarea obiectelor din lemn este dintele de lup, cu un număr infinit de forme compoziţionale. Dovadă a valorii lor, multe din obiectele colecţiei au fost expuse la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate, unde au reprezentat cu succes muzeul şi ţara. Prima dintre acestea a fost „Expoziţia internaţională de Paris” din 1900, „Expoziţia generală românească” din 1906, organizată la Bucureşti cu prilejul sărbătoririi a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol

O pondere importantă în cadrul colecţiei au instrumentele muzicale. Dintre acestea mai numeroase şi valoroase sunt cele pentru suflat (fluier, cimpoi, nai, bucium) şi cu corzi (chitară, mandolină, cobză, guslă, liră sau lăută). Fluierele şi cimpoaiele sunt cel mai bine reprezentate pentru că au fost instrumente utilizate foarte frecvent la stână sau cu ocazia sărbătorilor de sfârşit de an. Muzeul are o colecţie variată de fluiere: cavale (fluiere lungi cu cinci borte: găuri pentru degete), achiziţionate la Târgul Moşilor, fluiere moldoveneşti cu şase borte provenind şi din Basarabia şi nordul Bucovinei sau de la românii din Ucraina Transcarpatică . Cele mai mici fluiere aflate în colecţie se numesc piculine, având şapte borte - şase în apropierea vranei (orificiul pentru suflat) şi unul în celălalt capăt. „Fluiera”, adusă din Moravia, are vrana pe faţă în acelaşi plan cu bortele şi nu la unul din capete. Din zona Hunedoarei există un instrument pentru suflat denumit torogoată, ca un saxofon drept, de lemn şi claviaturi din cositor, compus din patru părţi demontabile.

Colecţia de jucării are o mare varietate de piese: sfârâietoare, zdrincană, ţăncuşe.
  • lemn 1
  • lemn 2
  • lemn 3
  • lemn 4
  • lemn 5
  • lemn 6
  • lemn 7
  • lemn 8
  • lemn 9
  • lemn 10
  • lemn 11
  • lemn 12
 
closed