To Virtual Tour
Am fost pus şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.



Am pus în centrul muzeului nostru „icoana” ţăranului şi în titlul său cuvîntul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.


Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi... Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei... Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu "cântate" de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Te gândeşti mereu la tot ce-a fost distrus în această ţară, la ce are nevoie, la ce poţi face, la ce răspunde unei nevoi esenţiale a omului de azi (cu sau fără voia şi ştiinţa lui). Revezi obiecte şi se configurează o temă vastă, dar lipsită de echivoc: Crucea. Am considerat că e bine să inaugurăm sălile de muzeu, în noul muzeu, muzeu "al ţăranului", cu o expunere senină, amplă ca mesaj şi echilibrată ca stil. După decenii de enorme distrugeri cauzate ţărănimii de comunism, ar fi părut necesară o expunere "politică" şi dură, un bilanţ al ororilor petrecute cu satul românesc. Nu am luat-o pe acest drum, justificat, dar plin de verdicte, un drum presărat de tensiuni şi adversităţi. Nu era nici foarte creştinesc răspunsul în chip de răzbunare al noului muzeu! Am fi început noua viaţă printr-un semn trist şi sub lumina neagră a răzbunării. Crucea era tema cea mai potrivită, mai plină de viaţă ce o puteam găsi. De ce să demonstrăm omniprezenţa crucii? Pentru ca oamenii să tragă concluzia că nu pot trăi fără cruce...


Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori. Este un act militant. În cazul nostru este un act militant.


Cum se transformă un act de mărturisire într-o muzeografie mărturisitoare? Creând o muzeografie care se adresează în primul rând inimii. Se adresează mult mai tare unui afect inteligent, să zicem, decât raţiunii uscate.

O muzeografie organică urmăreşte rânduiala, nu ordinea.

Ceea ce am făcut şi vrem să continuăm a face în Muzeul Ţăranului nu are nimic de-a face cu jocul gratuit, cu anumite fenomene "de graniţă" din lumea contemporană cum ar fi "instalaţiile", montajele etc., chiar dacă există elemente exterioare comune. Ceea ce le diferenţiază categoric este elementul dat, patrimoniul, care e tiranic în acţiunea sa, dar pe care cu dragoste şi cunoaştere îl "îmblânzim", dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase, cu toată tensiunea ce apare pe parcursul discursului.


Un muzeu în stare permanent născândă cu o dispoziţie care să permită un perpetuu început.

Caracter experimental. Nu experiment în sens de joacă, ci dorinţă de aprofundare lipsită de suficienţa ştiutului. O privire proaspătă asupra fenomenului. Povara tradiţiei, nu povara poncifelor.


Se poate face o paralelă între modul cum e conceput experimentul ştiinţific în ştiinţa modernă şi muzeu. Aceeaşi izolare într-un mediu neutru, aceeaşi falsificare impusă de disciplina experimentului...


Spuneam şi altădată că mi-e teamă de un plan riguros, cum îmi este teamă de planuri când pictez. O formalizare prea precisă sărăceşte. Un plan riguros, în muzeografia pe care

o caut, este inutil.



Da, eu, care citesc etichetele dintr-un muzeu pe care nu l-am mai văzut, aici voi folosi puţine etichete. Obiectele vor fi legate între ele prin relaţii pe care etichetele le-ar tulbura.

Pentru o asemenea muzeografie, esenţiale par să fie conceptele de articulaţie "tare" şi articulaţie "slabă". Un război de ţesut, de pildă, e un obiect puternic, impresionant prin materialitatea lui şi prin coerenţa formală, prin exprimarea limpede a funcţiei lui. El poate fi clasat, de aceea, în zona articulaţiilor "tari", a evidenţelor general percepute şi va fi utilizat atunci când avem nevoie să articulăm un complex de subansambluri: diverse unelte auxiliare legate de ţesut, ţesături de orice fel. El poate articula două spaţii aparent lipsite de legătură cauzală sau utilitară.

Articulaţia "slabă" poate fi, de pildă, o componentă a războiului de ţesut, precum spata. Un asemenea obiect devine activ când vrem să evocăm registre mai subtile. Ea va putea fi utilizată atunci când organizăm un spaţiu în jurul ideii de construcţie sau de ierarhie. Articulaţia slabă leagă mai bine două sau mai multe unităţi prin chiar discreţia şi slăbiciunea ei.


Sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit. Expunerea trebuie să cânte. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic.

Este nevoie de urechi bune pentru a auzi ce "vorbeşte" obiectul. Pentru a înţelege limbajul obiectului trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Dacă ai un astfel de auz şi dacă ai curajul să-ţi asculţi urechea, atunci obiectele sunt cele care dictează soluţiile de expunere. Dar trebuie să înveţi să faci ascultare.

Un subansamblu poate fi mai important decât întregul şi un gest mai important decât o demonstraţie.

Modul de prezentare înseamnă o atitudine faţă de obiect. Contează, în fond, ce îi ceri obiectului.

În muzeu, după obiect mi se pare important gestul. Dacă rulez un ştergar pe un sul de carton şi îl prezint într-o cutie este una, şi dacă îl prind pe perete, în aşa fel încât să pară bătut în cuie, este alta. Şi eu cred că trebuie să existe un gest cheie care să le însumeze pe toate, gestul prin care dăm valoare obiectelor, prin care le declarăm patrimoniu.

Excluderea evidentului, a explicitului, a excesivului; negarea apropierii obişnuite, a locurilor comune.


Tatonare fără formulări precise. Puse în formulă, lucrurile îşi pierd energia latentă. Un exces de formalizare în cadrul discursului muzeal poate duce până la distrugerea obiectului.

Simplitate, şi nu orgoliul aspiraţiei spre perfecţiune. Mult firesc şi supunere faţă de obiect.

Ce înseamnă cu adevărat major şi minor?


Muzeologia operează cu reguli bazate pe constantele percepţiei şi pe mode. Ea ar putea deveni un mod de înţelegere generală. Atunci muzeificarea ar înceta să mai fie o metodă, un mecanism anihilant, o reţetă.


Muzeologia apofatică, negativă, este, în acelaşi timp, "muzeologie concretă" în sensul în care discursul trebuie să acţioneze "slab", subtil, fragil, în favoarea lucrurilor, care sunt "simboluri emotive" şi riscă, prin procesul muzeificării, să se usuce... Pentru a transmite toată încărcătura sa, un "simbol emotiv", cum sunt lucrurile făcute de omul tradiţional, e nevoie ca el să fie lăsat destul de liber, puţin incorporat unui discurs abstract. Omul nededublat nu "producea", ci năştea obiecte, deci tot ce făcea ar putea fi un simbol emotiv pentru noi.


Nu este iraţional deloc ce fac. Se înscrie într-o poetică a muzeografiei, eventual. Există o poetică a arhitecturii; pentru ce n-ar exista o poetică a muzeografiei?



(fragmente din "Câteva gânduri despre cantitati, mentalitate si încrucisare", Horia Bernea, Mapa CRUCEA, Muzeul Taranului Român, 1993)



#MțrMăInspiră | În plină criză, ne refugiem în artă




Prin proiectul #MȚR mă inspiră, propunem familiilor cu copii să valorifice acest timp petrecut împreună și să diversifice activitățile creative acasă. Atelierele de creativitate cu care publicul s-a obișnuit la Muzeu sunt în prezent transpuse în mediul digital și transmise pe canalele de social media – paginile de FB ale Educației Muzeale MȚR și Muzeului Tăranului. Pe lângă realizarea activităților împreună cu părinții lor, îi îndemnăm pe copii să ne ne trimită propriile variante creative despre:


1. #TEATRU ACASĂ


Pornind de la mai multe tipuri de teatru de animație (teatru de umbre, teatru de obiect, teatru cu personaje din hârtie etc), se vor realiza ”spectacole” scurte (cel mult 5 minute), generatoare de idei pentru copii și părinții lor. Vor fi îndemnați să adauge sunete realizate chiar de ei, cântecele, să joace rolul de povestitor, transformând activitatea într-un adevărat spectacol care pune în valoare abilitățile copiilor.
O altă modalitate de realizare de #teatru acasă o reprezintă personificarea unor obiecte din casă (de exemplu o lingură banală care se poate transforma într-un personaj excepțional)
În ambele situații, părinții vor fi îndemnați să trimită/să posteze în secțiunea de comentarii propriile scenete, rămânând mărturii ale acestei perioade. 

Recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani și părinților.


2. #JURNAL DE PANDEMIE


Trăim un fenomen mondial care va rămâne în istorie. Relatarea la cald a fenomenului și a modului în care acesta ne va afecta/schimba viața poate fi extrem de importantă pentru noi, familia noastră sau alți oameni. Prin propunerea copiilor de a-și realiza și ține un jurnal de pandemie, îi îndemnăm să conștientizeze importanța unor lucruri care altfel nu le-ar fi atras poate atenția: libertatea de mișcare, de siguranță, de a fi responsabil pentru tine și familia ta/pentru comunitatea căreia îi aparții, importanța empatiei, a implicării sociale etc. Totul ambalat creativ, sub forma unui tutorial de realizare a unui jurnal personalizat și a lansării unor întrebări legate de lucruri care ne frământă pe mulți și care se regăsesc în multe pagini de jurnal.

Recomandat copiilor peste 7 ani.


3. #MUZEUL LA CUTIE


Pentru că nu putem vizita decât virtual muzee în această perioadă, dar avem multe idei și timp de a le valorifica creativ, propunem copiilor să-și construiască propriile muzee acasă. Nu e nevoie să transforme holurile/balcoanele/sufrageriile în adevărate săli de expoziție (dar nu este exclusă această variantă) pot să utilizeze o simplă cutie pe care să o transforme într-un ”muzeu” personal, utilizând obiecte din casă sau obiecte pe care să le realizeze ei.
Vom oferi sugestii pornind de la animațiile și atelierele din cadrul proiectului Muzeul la cutie, dar și tutoriale de realizare animație folosind tehnica stop-motion ori idei de cum să-și realizeze o expoziție și-i vom îndemna pe copii să ne trimită rezultatele lor.

Pentru copii cu vârsta peste 7 ani.


4. #CE VEZI DE LA FEREASTRĂ


Adesea, copiii ne uimesc cu detaliile pe care le observă și care sunt diferite de cele remarcate de adulți sau cu capacitatea de a ”visa cu ochii deschiși”. Propunem o activitate ludică, pe care o pot desfășura în echipe cu părinții, plecând de la aceeași fereastră, o foaie și creioane colorate, sau chiar și markere colorate, în cazul în care părinții își dau acordul de a colora direct pe fereastră. Își pot compune lumea colorată, care poate înfrumuseța o zi cenușie de izolare.

Pentru copii cu vârsta de peste 5 ani.


5. #GRĂDINĂRIM ACASĂ


E perioada în care, în mod normal, ai putea grădinări la țară ceva cu mama, cu tata, bunicul și bunica. De visat poți să visezi, dar stai acasă. Și în casă se poate face ceva. Grădină în ghiveci. Doar să ai un ghiveci, un borcan cu apă, niște pământ, și să ceri voie mamei să tai dintr-o plantă o bucățică. Să zicem dintr-un CERCELUȘ (Fuchsia). Să-ți arăt cum faci, s-ar putea să-ți placă! Dar să nu te apuci apoi să-i foarfeci mamei toate plantele…

Pentru copii cu vârsta peste 6 ani. 


6. #ADUSE CU POȘTA


Stăm acasă și nu putem să ne vizităm nici bunicii, nici verișorii, nici prietenii de sărbători. Nu e chiar vacanță! Dar le putem scrie scrisori și cărți poștale. Acestea pot fi trimise fizic (cât timp mai funcționează Poșta română) sau online după ce sunt scanate/fotografiate. Pentru a-i încuraja, putem realiza și niște postări/ niște filmulețe, în care să dăm câteva exemple de tehnici diverse și atractive pentru copii (fie colaj de fotografii, desene, scris, fie felicitări tematice, poate unele chiar virtuale).

Pentru copii cu vârsta peste 6 ani.


Toate activitățile sunt gratuite și se găsesc pe paginile de Fb – Educație Muzeală MȚR și Muzeul Țăranului Român.
 

 


back to main page
 
closed