To Virtual Tour

Cladirea Muzeului Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de cărîmidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea măsurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proporţii, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

Târgul „100 de Tradiții Românești”
15 – 17 noiembrie




Fundația Kogaion 115 organizează târgul „100 de Tradiții Românești”, în curtea Muzeului Național al Țăranului Român din București, în perioada 15 – 17 noiembrie 2019. Programul de vizitare este între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă!
 

Vizitatorii sunt așteptați la târg de către meșterii populari și tinerii artizani participanți cu ceramică, ii cusute cu mătase, icoane, măști populare, mic mobilier pictat, obiecte de decor din sticlă pictată, vitralii, gravuri, sculpturi în marmură, bijuterii din porțelan sau din alamă, cojoace și căciuli din blană naturală, vestimentație din lână împâslită, rochii de mătase sau bumbac pictate manual, hăinuțe din lână și jucării din lemn pentru copii, cosmetice făcute doar cu ingrediente naturale și bineînțeles flori proaspete. Făuritor de instrumente muzicale tradiționale, meșterul Albu va încânta publicul cu doine cântate la fluier.
 

Toate regiunile țării sunt prezente prin produse gastronomice specifice fiecăreia. Prăjituri de casă, plăcinte și cornete boierești, pâine coaptă pe vatră, brânzeturi de capră și de oaie, murături și dulcețuri pe alese, diferite sortimente de miere, fructe și legume proaspăt culese... acestea sunt doar câteva dintre bunătățile pe care puteți să le descoperiți la târg.
 

Din lăzile de zestre ale bunicilor, anticarii aduc la târg costume populare autentice, covoare oltenești, carpete sau ștergare cu alesături.
 

Bucătarii vor găti mâncăruri din cele mai gustoase: borș de pește, sarmale și varză călită cu jumări și mămăliguță, mușchiuleț de porc la ceaun cu mujdei, ciuperci cu brânză de burduf, pastramă și păstrăv la grătar.



Organizator târg - Fundația Kogaion 115
Director de marketing – Ligia Marica
Mobil: 0722 274 803
e-mail: ligia_marica@yahoo.com

 




back to main page
 
closed