To Virtual Tour

Cladirea Muzeului Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de cărîmidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mănăstiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea măsurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proporţii, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

FENOMENUL CUCUTENI ÎN CULTURILE NEOLITICE DIN SPAŢIUL GEOGRAFIC LOCUIT DE ROMÂNI




Lansare de carte de prof. univ. dr. Radu Adrian
2 noiembrie 2019. ora 12, Sala Acvariu
Muzeul Național al Țăranului Român


 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă sâmbătă, 2 noiembrie 2019, de la ora 12, la Sala Acvariu, la lansarea volumului Fenomenul Cucuteni în culturile neolitice din spaţiul geografic locuit de români, de prof. univ. dr. Radu Adrian. Intrarea este liberă.

Ornamentele cucuteniene sunt nonfigurative și reprezintă, fără îndoială, simboluri ale credinței sau mesaje dependente de mituri. Imaginile zoomorfe sau antropomorfe apar foarte rar. Însă toate reprezintă idei care se cereau respectate și erau afișate pe pereții vaselor de ceramică pentru a fi cunoscute în casa fiecărui pământean. Forma și ornamentarea vaselor din acea perioadă ilustrează atât nivelul înalt al educației estetice la care ajunsese populația, cât și credința unitară. În întinderea uriașă a teritoriului în care s-a dezvoltat cultura Cucuteni, imaginile de pe vase îndeplineau rolul de mass-media pentru păstrarea religiei, pentru dezvoltarea unitară a gândirii, ca și pentru respectarea unor norme și legi socio-umane.

Astăzi, au rămas, de la cucutenieni, câteva sute de mii de vase și statuete din ceramică. Toate sunt răspândite și fac onoare muzeelor din România, Moldova, Ucraina, Polonia și Bulgaria.

Românii sunt și urmașii daco-geților, despre care tot Herodot scria că sunt cei mai viteji și drepți dintre traci. Ei le poartă ADN-ul în sânge, căci de milenii trăiesc doar din rodnicia pământului, nu poartă războaie de agresiune, iubesc pacea și sunt înțelegători și ospitalieri cu veneticii. Dar au luptat împotriva cotropitorilor și și-au dat viața pentru pământul lor. Parțial, ceramica veche și-a păstrat tradiția în spațiul românesc. Multe dintre motivele decorative de pe ii, fote, baticuri, marame, catrințe, ilice, zăbune, covoare și păretare, pleacă de la ornamentele vechi de pe ceramica de Cucuteni. Iar arta lemnului crestat, cu geometrismul ei sofisticat, a rămas nealterată de-a lungul istoriei și o găsim pe toate piesele utilitare din gospodăria omului de la țară. Ornamente dăltuite apar pe uluca gardului, trec pe stâlpul prispei, pe streașină, pe lada de zestre, leagănul pruncului, masa și spătarul scaunului, stelajul veselei, plosca de apă, căucul, furca de tors, cuierul pentru haine, linguri și polonice de lemn, ciutura fântânii, și chiar pe fluierul, tiparul cașului și bâta ciobanului. Tot timpul, românii au avut și și-au păstrat, pentru sufletul lor, un folclor autentic și unic, de mare profunzime. S-au conservat în istorie, moștenindu-l din neoliticul zonei dintre Nistru și Tisa, și încă trăiesc înconjurați de obiectele artizanale făcute cu mâna lor, își iubesc strămoșii, îi pomenesc în ritualuri, le păstrează limba și se închină la icoanele vechi. În nordul țării, în Oaș, pământenii își rezumă foarte scurt trecutul și viitorul, spunând: Om fo, ș-om fi!

 

 




back to main page
 
closed