Catre Tur Virtual
TATOMIR


Acest bărbat (Tatomir) a fost declarat emblema muzeului pentru faptul că el nu personifica nici ţăranul român, nici pe cel balcanic. Oameni de soiul sau pot fi gasiti în Franţa, Italia, Portugalia, Germania, sau chiar în Scandinavia. El a fost ales tocmai pentru că personifică vechiul european. Ne consideram norocoşi că avem astfel de "Vechi Europeni" care mai trăiesc în satele româneşti de astăzi.

21 mai: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena; Constantin Graur (Constandinu Puilor)





Pentru ţăranul român, 21 mai nu este numai sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi, ci şi ziua de Constanin Graur sau Constandinu Puilor – momentul în care păsările din pădure încep să-şi înveţe puii să zboare.
Pe când se afla în luptă cu duşmanul mai puternic, Împăratul Constantin a cerut ajutor lui Dumnezeu şi, ziua în amiaza mare, a apărut pe cer o cruce luminoasă pe care sta scris cu litere de stele Prin acest semn vei învinge. Peste noapte, împăratul l-a visat pe Iisus care îl îndemna să facă un steag de luptă cu semnul crucii pe el. Aşa a făcut şi a devenit învingător.

Devenind stăpân al Romei, Constantin dă în 312 un decret de încetare a prigonirii creştinilor. Mută capitala imperiului roman în Bizanţ, unde construieşte mult pentru cetatea care îi va purta numele – Constantinopole. Luptă pentru unitatea credinţei creştine, tulburată de erezia lui Arie. Participă la Sinodul de la Niceea, a cărui ţinere el o hotărâse.

În lucrările sale a fost susţinut cu râvnă şi evlavie de mama sa, Elena. O trimite pe împărăteasă la Ierusalim ca să descopere Sfânta Cruce. Iar ea o găseşte! Elena ridică biserici la Sfântul Mormânt, în Betleem şi Niceea. Moare în 327. Peste zece ani, în 337, moare şi împăratul Constantin.

Aşa începe istoria de peste un mileniu a Bizanţului, care pentru români a însemnat mult...

Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis