Catre Tur Virtual



Dacă nu vă mai amintiţi sau n-aţi ştiut niciodată cum e să te aşezi pe băncuţă la pupitru şi să priveşti panourile ilustrate de pe pereţii clasei, cu plante şi animale sau cu ziceri înţelepte ce trebuie memorate, cum ar fi CE E RĂU, NU E BINE, puteţi veni la Şcoala Satului, unde se ţin lecţii, dezbateri, vizionări sau audiţii. Între orele 12-14, în fiecare marţi, miercuri, joi şi vineri, puteţi consulta arhiva de memorie vizuală realizată de Fundaţia Arte Vizuale şi puteţi privi la tot ceea ce se mai păstrează astăzi din tradiţiile ţărăneşti româneşti. La Şcoala satului puteţi veni la orice vârstă.

TÂRG DE ANTICHITĂȚI 22-24 iunie 2018




În miez de vară, în preajma Sânzienelor, peste 40 de colecționari din toată țara vin la Târgul de antichități de la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, nelipsite înainte vreme din gospodăria țărănească sau de la oraș.
Între 22 și 24 iunie 2018, de la orele 10 dimineața și până la 6 seara, puteți admira și târgui fel de fel de obiecte vechi:


piese de costum țărănesc,
țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă),
icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe,
mobilier crestat, pictat - lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri,
ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce,
furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe,
felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și
publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice...

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, cozonaci și miere. Nu vor lipsi nici plantele de leac.

Veniți, vedeți, căutați, cumpărați !

Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român

Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).


 

 


 




înapoi la pagina principală
 
inchis