Catre Tur Virtual



Dacă nu vă mai amintiţi sau n-aţi ştiut niciodată cum e să te aşezi pe băncuţă la pupitru şi să priveşti panourile ilustrate de pe pereţii clasei, cu plante şi animale sau cu ziceri înţelepte ce trebuie memorate, cum ar fi CE E RĂU, NU E BINE, puteţi veni la Şcoala Satului, unde se ţin lecţii, dezbateri, vizionări sau audiţii. Între orele 12-14, în fiecare marţi, miercuri, joi şi vineri, puteţi consulta arhiva de memorie vizuală realizată de Fundaţia Arte Vizuale şi puteţi privi la tot ceea ce se mai păstrează astăzi din tradiţiile ţărăneşti româneşti. La Şcoala satului puteţi veni la orice vârstă.

Ethnophonie CD 24




Ethnophonie CD 24
Glasuri și cetere din Oaș
Voices and Fiddles of Oaș


Discul este rodul unor intense cercetări de teren întreprinse de trei etnomuzicologi: Bernard Lortat-Jacob, Jacques Bouët și Speranța Rădulescu. (Cei trei sunt de altfel autorii unei cărți cu același titlu publicate în 2002 la Paris.) El își propune să discearnă evoluţia din ultimii peste 40 de ani (1969–2013) a unei muzici locale singulare — cea a Ţării Oaşului —, o muzică ce se execută vocal fără amplificare şi este acompaniată la vioară. Cântul vocal şi cel
violonistic şi asocierea dintre ele se află, s-ar putea spune, în inima muzicii oşeneşti. În jurul relaţiei dintre cele două s-a construit de-a lungul timpului un sound particular, absolut unic în România. Înrădăcinată în spaţiul ei de origine, muzica este vie și astăzi, în pofida prefacerilor pe care le-a cunoscut Ţara Oaşului după evenimentele din 1989 şi în pofida transformărilor economice şi sociale rapide provocate de o puternică emigraţie către Europa de Vest.

Durata totală: 73:49
Broșura: 32 de pagini, cu text de prezentare în română și engleză
Apărut: 2014; înregistrări realizate în anii 1969–2013





înapoi la pagina principală
 
inchis