Catre Tur Virtual



Dacă nu vă mai amintiţi sau n-aţi ştiut niciodată cum e să te aşezi pe băncuţă la pupitru şi să priveşti panourile ilustrate de pe pereţii clasei, cu plante şi animale sau cu ziceri înţelepte ce trebuie memorate, cum ar fi CE E RĂU, NU E BINE, puteţi veni la Şcoala Satului, unde se ţin lecţii, dezbateri, vizionări sau audiţii. Între orele 12-14, în fiecare marţi, miercuri, joi şi vineri, puteţi consulta arhiva de memorie vizuală realizată de Fundaţia Arte Vizuale şi puteţi privi la tot ceea ce se mai păstrează astăzi din tradiţiile ţărăneşti româneşti. La Şcoala satului puteţi veni la orice vârstă.

ANUNȚ





În ultima zi de iarnă a plecat dintre noi, la cele veșnice, doamna Hedwig Maria Formagiu, decanul de vârstă al muzeografilor din România.

S-a născut în 1923, la Cernăuți. A fost studenta lui Camil Ressu la Institutul de Arte Plastice din București și a slujit cu dăruire patrimoniul tradițional și Muzeul de Arta Populară timp de 5 decenii.
A făcut parte din echipa distinsului om de cultură prof.Tancred Bănățeanu, alături de colegii de generație Milcana Pauncev, Marcela Focsa, Silvia Zderciuc și de generațiile de muzeografi tineri la formarea cărora a contribuit.

A avut o viață împlinită atât ca soție, cât și ca mamă, dar și o carieră impresionantă. A condus campanii de cercetări și achiziții, a publicat lucăari fundamentale despre portul popular, a coordonat realizarea expoziției de bază a muzelui în 1975 (fostul Muzeu de Artă Populară), a organizat zeci de expoziții în țară și în străinătate, făcând cunoscută arta populară românească.

A primit numeroase premii și distincții, dar mai presus de toate a iubit pământul țării, a iubit muzeul și toate comorile aflate în colecții.

Fie-i țărâna ușoară și amintirea veșnică!

Drum drept, în lumină, doamnă! 




înapoi la pagina principală
 
inchis