Catre Tur Virtual
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

Martor Nr. 19




Martor Nr. 19

Revista Martor 19/2104

„Una din caracteristicile remarcabile ale ţărănimii este rezistenţa ei la necroloage.” (Frank Uekoetter, Universitatea din Birmingham, în postfaţa revistei Martor 19/2014)

Sub titlul At the Margins of History. The Agrarian Question in Southeast Europe, numărul 19/2014 al revistei de antropologie MARTOR are amploarea unui volum colectiv, menit să umple golul științific în ce privește problema agrară în Europa de Sud-Est. În lumea contemporană, jumătate din populaţia globului trăieşte încă în mediul rural. În Romania, ţară cu o importantă populaţie rurală, nu a existat după 1989 o dezbatere pe acest subiect in mediul academic autohton, cu atat mai puţin o colecţie de lucrări care să analizeze subiectul comparativ cu ţările vecine cu care România îşi împărtăşeşte istoria.

Deposedarea țărănimii de pământurile lor prin colectivizare, în lumea socialistă, nu a dus nicicum la dispariția acestei categorii sociale. Ţărănimea nu a dispărut, ci a identificat resurse de rezistenţă care i-au permis să se conserve, şi, la limită, să se reinventeze. Mai mult, ceea ce părea un subiect de istorie socială - chestiunea agrară – a reapărut în discursul public și în cel politic după restituirea pământurilor și pădurilor după 1989. Articolele cuprinse în acest număr sunt redactate de un grup de autori, atât consacrați cât și aflați la începutul carierei, și se referă comparativ la țări precum România, Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Ungaria şi Republica Moldova.

Volumul reunește trei dimensiuni complementare: articolele explorează aspectele istorice ale chestiunii agrare în țările Europei de Sud-Est – de la mijlocul secolului al XIX-lea până în perioada postsocialistă – dar abordează şi perspectiva economiei politice. La această perspectivă se adaugă cercetările antropologice de teren care validează prin descrieri şi analize etnografice detaliate perspectiva largă a istorie şi economiei politice. Noutatea acestei abordări este perspectiva la longue durée asupra unor procese sociale care s-au desfășurat pe o perioadă de peste 100 de ani.

Volumul este rezultatul unei colaborări instituționale, fiind coordonat de Muzeul Național al Țăranului Român în colaborare cu doi editori – asociați, dr. Ștefan Dorondel și dr. Stelu Șerban, de la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Revista poate fi achiziţionată de la standul de cărţi al Muzeului Ţăranului Român sau poate fi accesată online în Central and Eastern European Online Library (http://goo.gl/v6741z).

Toate articolele pot fi consultate şi descărcate gratuit pe site-ul oficial MARTOR: http://martor.muzeultaranuluiroman.ro/archive/martor-19-2014/

CUPRINS

Ştefan DORONDEL, Stelu ŞERBAN
A Missing Link: The Agrarian Question in Southeast Europe

The Agrarian Question – a Historical and Political Economy Outlook

Christian GIORDANO
The Ethnicization of Agrarian Reforms: The Case of Interwar Yugoslavia

Kaiti ARONI-TSICHLI
The Agrarian Question:The Agrarian Movement and Issues of Land Ownership in Greece, 1821-1923

Andrew CARTWRIGHT
The Fall and Rise of the State in Rural Romania and Hungary

Edvin ZHLLIMA, Klodjan RAMA,
Albanian Peasant Economy in the Aftermath of Property Rights Reforms - A Review of the 20th Century Tenure History,

Milena ANGELOVA
“The Model Village”. The Modernization Project of the Villages in Bulgaria (1937 - 1944)

Agrarian Question at the Grassroots

Liviu MĂNTESCU
The Ecology of an Agrarian Question: Ecological Crises and the Coming of Age of Capitalism in Vrancea

Aneliya KUZMANOVA
The Rise and Fall of the Youth Republic in Rural Bulgaria: The Case of Momina Tsarkva

Cornel MICU
Social Structure and Land Property in Romanian Villages (1919-1989)

Jovana DIKOVIĆ
Neither Peasant nor Farmer: Transformations of Agriculture in Serbia after 2000

Jennifer R. CASH
What Do Peasants Want? Equality and Distinction in Post-Socialist Moldova

Frank UEKÖTTER
Afterword. Europe’s Guinea Pigs: Globalizing the Agricultural History of Southeastern Europe

Reviews
Cornel MICU, From Peasants to Farmers? Agrarian Reforms and Modernisation in Twentieth Century Romania (reviewed by Mihai-Dan CÎRJAN)

Ger DUIJZINGS (ed.), Global Villages: Rural and Urban Transformations in Contemporary Bulgaria (reviewed by Aneliya KUZMANOVA)

Petruţ CĂLINESCU and Ioana HODOIU, Mândrie şi beton [Pride and concrete], photo album (reviewed by Ger DUIJZINGS)



Studii privind problema agrară în Europa de Sud-Est de după 1989 (aspectele istorice ale problemei şi chestiunea agrară în post-socialism, atât în spaţiul românesc, cât şi în regiunile transfrontaliere)

Preţ: 26,16 lei





înapoi la pagina principală
 
inchis