Catre Tur Virtual
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

Museum Meeet Museums - seminar muzeal de talie internațională




Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) lansează ediția inaugurală a seminarului muzeal internațional Museums Meet Museums, care va avea loc în perioada 15 - 16 septembrie 2017, la Muzeul Național al Țăranului Român, la București. Acest seminar își propune dezvoltarea unui mediu dinamic și interactiv pentru relaționare profesională nu numai pentru România, ci și pentru Europa de Est și de Sud-Est, aducând laolaltă specialiști din cadrul unora dintre cele mai cunoscute muzee ale lumii.

Tema primei ediții a seminarului este Opening up the exhibition la care vor participa peste 150 de specialiști din domeniu, din 8 țări. Experți muzeali și profesioniști de talie internațională vor dezbate în jurul modalităților inovative de proiectare a unei expoziții, a dezvoltării conținutului acesteia, despre modul de interpretare a colecțiilor, dar și despre cum pot fi utilizate noile tehnologii pentru a pune în valoare colecțiile muzeale. Toate acestea reprezintă subiecte de mare interes în ceea ce privește dezvoltarea instituțiilor muzeale din țara noastră.

Printre cei care vor susține prezentări se numără Nina Simon, Mikael Mohamad, Lia Perjovschi sau Michele Lanzinger, adevărate personalități în domeniul cercetării și dezvoltării muzeale.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România, organizatorul acestei conferințe, este cea mai mare organizație profesională dedicată muzeelor din țara noastră, având peste 65 de membri instituționați și membri individuali. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte dezvoltate de RMNR este Noaptea Muzeelor, eveniment de mare impact la scară națională, care a atras în ultimii ani sute de mii de vizitatori, fiind unul dintre cele mai de succes programe culturale din România.

Informații despre lectori:
Nina Simon a fost denumită de către Smithsonian Magazine o vizionară și este unul dintre cele mai importante nume ale universului muzeal internațional. De-a lungul anilor a curatoriat sute de expoziții pentru marile muzee ale lumii, iar acum deține funcția de director executiv al Muzeului de Artă și Istorie din Santa Cruz. Este autoare a best-seller-urilor The Participatory Museum, The Art of Relevance, dar și a numeroase articole publicate pe blog-ul său Museum 2.0 blog.

Mikael Mohamed este Head of International Relations în cadrul Muzeului Național al Civilizațiilor Europene și Mediteraneene din Marsilia, Franța. Muzeul se remarcă prin expozițiile și forma curatorială a acestora, elemente care ajută la o mai bună înțelegere a societății actuale, fiind unic în Europa.

Lia Perjovschi este unul dintre artiştii români de renume pe plan internaţional care a expus în spaţii prestigioase dedicate artei contemporane. Este fondator și coordonator al Arhivei de Artă Contemporană și al Muzeului Cunoașterii, un proiect aflat încă în fază de dezvoltare. Activitatea sa poate fi sumarizată în peste 500 de expoziții, lecturi și workshop-uri ce au avut loc în toată lumea.

Michele Lanzinger este CEO al MUSE Science Museum din Trento, Italia. Sub conducerea sa, muzeul și-a dezvoltat sucursalele teritoriale, crescând de la 2 la 7. Expozițiile temporare, laboratoarele și zonele de cercetare s-au dublat, numărul personalului a crescut, iar numărul vizitatorilor depășește 550.000 pe an, de la 65.000. MUSE este bazat pe un nou concept dedicat științei, naturii și societății.

Informații despre cei 12 lectori și despre agenda evenimentului puteți găsi pe www.muzee.org/sitev2/ce-facem/seminarii-etc/museums-meet-museums

Acesta este un proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al ARCUB.

Parteneri media:
RFI, Martor, Radio România Cultural, OZB, Cariere, Observator Cultural, The Institute, OnlineGallery, Modernism.ro, revista Atelierul, Webcultura
Parteneri strategici:
AFCN, ARCUB, NEMO (www.ne-mo.org), Muzeul Țăranului Român, Institutul Francez






înapoi la pagina principală
 
inchis