Catre Tur Virtual
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

Focurile de Sfântul Dumitru | 24 octombrie 2019





24 octombrie 2019, între orele 14 și 24,
în curtea Muzeului Național al Țăranului Român

 

Focul poate fi un semnal - focul nu este numai ardere, ci implică și flacăra.
Focurile Sfântului Dumitru pot însemna, prin forța lor, îndepărtarea răului și dezvăluirea trăiniciei.
Folosit de străjeri pentru paza granițelor sau ca probă de rezistență, când cei care se încumetă calcă peste cărbunii încinși.
Focul coace aluatul, arde lutul și-i dă acestuia trăinicie devenind cărămidă spre a clădi sau vas pentru apă și hrană.
Focul este precum cuvântul ce exprimă gândul.


În noaptea premergătoare Sfântului Dumitru, vom folosi focul spre a defini gândurile elevilor, materializate în lucrări. Arderea va avea loc în cuptorul special construit aflat în curtea Muzeului Național al Țăranului Român.

În parteneriatul cu Muzeul Național al Țăranului Român, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” vă așteaptă la evenimentul „Focurile de Sfântul Dumitru”. Scopul proiectului presupune o împletire de acțiuni cu efect în educarea elevilor și implicare civică comunitară, artistică și de patrimoniu, astfel: dezvoltarea noțiunii de documentare și cercetare, cu finalitatea lucrărilor; însușirea și cunoașterea de către elevi a tradițiilor și meșteșugurilor specifice tehnicei modelajului în lut, spre a deveni obiect de artă; îmbunătățirea relațiilor școală-comunitate, elev-profesor; cultivarea și valorificarea potențialului creativ al elevilor și atragerea acestora în implicare în activități extrașcolare; promovarea instituțiilor locale alături de școală, prin intermediul activităților propuse; promovarea actului cultural spre educare și cunoaștera etapelor specifice realizării obiectelor din lut.


Cu acest prilej, elevii, profesorii, părinții și invitații vor păzi arderea lutului cu cântări, gustări și ceaiuri, așa cum obișnuiau și cei din trecut, cu acest prilej. Se vor depăna povești și experiențe de viață și meșteșug. Îi dorim aproape și pe cercetătorii din Muzeu.


Să nu uităm că, împreună, Muzeul Național al Țăranului Român, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, comunitatea, și, nu în ultimul rând, părinții elevilor, putem să ne facem utili pe tot parcursul lunii octombrie, pentru ca noaptea de 24 octombrie să fie o reușită.

 



 


înapoi la pagina principală
 
inchis