Catre Tur Virtual
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

„CU TENDA” pe urmele aromânilor cu Muzeul Național al Țăranului Român




Joi, 17 decembrie 2015, la Clubul Țăranului, a avut loc evenimentul de lansare a proiectului european „CU TENDA” – STORIES, IMAGES AND SOUNDS ON THE MOVE [Living memory of Southeastern Europe], co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, pe care Muzeul Național al Țăranului Român îl va derula în perioada 2015-2019, în parteneriat cu organizații din Republica Macedonia, Italia și Bulgaria.

„Cu Tenda” (călătorind „cu cortul”) aduce în prim-plan poveștile acelor comunități în mișcare, ce au traversat aproape invizibil istoria, având însă o mare contribuție în conturarea simbolică a hărții culturale a Balcanilor. Păstori nomazi, ciobani, bejenari fără adăpost, singuratici și rătăcitori, cum au fost numiți de-a lungul timpului, aromânii devin subiectul unui proiect cultural interdisciplinar, în care discursul antropologic se îmbină cu forme de expresie creativă – studii de teren, filme etnologice, concerte și înregistrări sonore, întâlniri interculturale și ateliere creative, cărți și alte publicații, piese de teatru, expoziții itinerante.

Drumul, muntele, caravana, oile, fălcarea, mătăniile, cârlibana, devenite locuri și obiecte iconice pentru cultura tradițională aromână, alături de alte elemente ale patrimoniului imaterial, vor constitui conținutul unei prime arhive digitale publice de acest fel din spațiul Sud-Est european, în încercarea de a (re)compune povestea socială și culturală a mai multor generații.

Prin activitățile care vor avea loc în cele patru țări partenere, se dorește o mai bună cunoaștere a acestor grupuri culturale, încurajarea manifestărilor creative ale propriei identități, dar și încurajarea comunicării și interacțiunii cu aceste grupuri minoritare. Astfel, etapei de cercetare, căreia îi sunt dedicați primii doi ani ai proiectului, i se adaugă ateliere și întâlniri interculturale, care vor fi anunțate periodic pe pagina de facebook a proiectului (Facebook/Cu Tenda).
La începutul anului 2016, Muzeul Național al Țăranului Român va organiza două ateliere, la care vor participa copii de origine aromână din România. Scopul acestora este să redescopere printr-un demers creativ valorile tradiționale, dar și pe cele actuale considerate relevante de copii, folosind metode artistice și plastice.

Coordonator proiect: Lila Passima
Asistent proiect: Georgiana Vlahbei
Coordonator comunicare: Valentina Bâcu
Asistent comunicare: Iuliana Bălan 

Proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene

Parteneri: Association Center for Intercultural Dialog – Kumanovo din Republica Macedonia, O.R.S. Osservatorio ricerca sociale. Centro Studi, Politiche e Ricerché Sociali, din Italia și Universitatea „Paisii Hilendarski” din Plovdiv, Bulgaria.




înapoi la pagina principală
 
inchis