Catre Tur Virtual
EMYA

Proiectul, plasat sub auspiciile Consiliului Europei, a demarat în 1973 şi primele premii au fost decernate cu ocazia unei ceremonii din palatul Rohan de la Strasburg, în anul care a urmat.

De la început, candidaţii trebuiau să fie muzee noi sau muzee supuse EMYA unei reorganizări totale sau unor extensii considerabile care să le permită asimilarea la condiţia unui nou muzeu. Principalul obiectiv a fost întotdeauna descoperirea şi mediatizarea noilor idei din muzeele europene, Europa fiind definită în acest context ca o Europa a Consiliului Europei şi nu cea restrânsa a Comunităţii europene.
Membrii unui juriu internaţional, compus din 13 persoane, îşi pun în joc timpul şi experienţa fără să pretindă niciun fel de retribuţie, cu excepţia cheltuielilor de deplasare care revin muzeului-candidat.

Candidatii sunt evaluaţi după următoarele criterii:
# Colecţiile. Sunt ele semnificative sau interesante?
# Expoziţiile şi discursul acestora. Sunt ele originale şi eficace?
# Serviciile făcute publicului. Cofetăria, restaurantul, standul, parchingul, toaletele. Sunt ele bine concepute şi eficace?
# Ambianţa. Muzeul este cald şi primitor sau îngheţat şi aseptic?
# Gestiunea. Este muzeul bine gestionat?
# Personalul. Relaţiile dintre membrii personalului par bune? Detectează vizitatorul elementele caracteristice unui "razboi civil"?
# Publicaţiile. Ce fel de publicaţii produce muzeul?
# Promovarea şi comunicarea. Sunt ele adaptate şi bine organizate?
# Animatorii. Are muzeul programe ambiţioase?

De la crearea premiului am avut 587 de candidaţi. Cele şase ţări care au furnizat cei mai numeroşi concurenţi sunt: Germania (79), Franţa (65), Anglia (61), Elveţia (57), Olanda (38), Suedia (38).

Daca notăm cu 10 puncte marele premiu şi cu 8 puncte pe cel al Consiliului Europei, iar fiecare menţiune specială cu 5 puncte, ţările aflate în fruntea clasamentului, dupa numarul de puncte, sunt, în ordine, următoarele: Anglia (108), Olanda (98), Germania (96), Franţa (95), Elveţia (65), Suedia (63).

În 1996, premiul a fost acordat pentru prima oară unui muzeu aparţinând unei ţări din estul Europei, Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, ocazie cu care Majestatea Sa Regina Fabiola a înmânat directorului Horia Bernea, trofeul EMYA, statueta The Egg a sculptorului Henry Moore.

În discursul său, Preşedintele Trustului EMYA, domnul Kenneth Hudson, spune:

"Colegii mei şi cu mine avem certitudinea ca Marele Premiu de anul acesta trebuie să revină Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti. Minunatele colecţii de obiecte sunt prezentate şi interpretate cu o maiestrie şi imaginaţie exceptionale, într-un stil propriu, cu impact puternic asupra vizitatorului. Directorul muzeului este iubit şi respectat de colegi, iar formaţia sa de artist l-a ajutat să creeze un muzeu care depăşeşte nivelul tradiţional de prezentare şi care crează un întreg cu mult mai important decât suma părţilor. Horia Bernea este un om excepţional şi suntem siguri ca lumea muzeelor europene va mai auzi multe despre el în viitor. El, ca şi muzeul său, este destinat să exercite o influenţă internaţională."


Alte premii:

* Premiul Margareta Sterian pentru cea mai bună expoziţie a anului (ediţiile 1993, 2001 şi 2003)
* "Premiul ospitalităţii" (desemnat de Ministerul Turismului) în 1995
* Premiile Patrimoniului Cultural Naţional (Premiul Naţional pentru Muzeografie "Horia Bernea" - pentru expoziţia Munca. Focul-Apa-Vântul- 2002, Premiul ,,Vasile Dragut'' - 2002, Premiul ,,Al.Tzigara-Samurcas'' - 2003)
* Premiul Comitetului Naţional ICOM - pentru expoziţia Cahle în 2002
* Premiul Multimedia pentru seria de CD-uri ,,Ochi în Ochi'' în 2002
* Premiul Multimedia pentru ,,Chioşcul Info'' în 2003
* Premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, obţinut în 2004 pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat Ţinuturile României – Ţara Haţegului, rod al parteneriatului dintre Centrul GeoMedia, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Geologie şi Muzeul ,,Grigore Antipa''
* Menţiune acordată de Comitetul Naţional Român ICOM în 2005 pentru concepţie tematică doamnei dr. Georgeta Rosu şi doamnei Danièle Malis, autoarele concepţiei tematice a expoziţiei Icoane. Abstractiuni spirituale , vernisata la 17 septembrie 2005, la Chateau – Musée Edgar Mèlik, din Cabriés, Franţa, pentru promovarea exemplară a valorilor culturale româneşti în strainatate.

Ținutul Buzăului. Priveliști, rosturi, povești




26 aprilie – 25 iunie 2017, Sala Tancred Bănățeanu

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în data de 26 aprilie 2017 de la ora 18:00 la vernisajul expoziției Ținutul Buzăului. Priveliști, rosturi, povești, organizată în Sala Tancred Bănățeanu, str. Monetăriei nr. 3, și deschisă în perioada 26 aprilie – 25 iunie 2017Intrarea este liberă


În ultimii trei ani între Muzeul Țăranului Român și Geoparcul Ținutul Buzăului s-a înfiripat o relație specială, mijlocită de câțiva specialiști geologi dornici să afle pe lângă povestea pământului spusă de pietre, și povestea oamenilor, așa cum se întrețese ea în istorisirile despre viețile lor ori ale înaintașilor, dar și prin poveștile locurilor în care trăiesc. Ea a fost posibilă printr-un proiect ambițios menit să propulseze zona în rândul siturilor protejate de tip geoparc.

Geoparcul Ținutul Buzăului, situat în zona de nord a județului Buzău, adună 18 comune aflate la intersecția drumurilor vechi care leagă Muntenia, Moldova și Transilvania. Vulcanii noroioși, focul viu, munții de sare, zăcămintele de chihlimbar, tufuri vulcanice, lângă care ne simțim transpuși cu mii de ani în urmă, fosile ori resturi de stânci nisipoase rămase de pe vremea când aici era o mare străveche transformă spațiul pretutindeni, oferind priveliști parcă din alt tărâm.

Buzoienii cunosc și mai păstrează vechile înțelesuri ale fiecărui loc, așa cum le-au aflat de la strămoșii lor. Știu izvoarele bune de băut, ca și izvoarele sărate cele mai potrivite pentru murături. Știu să caute chihlimbarul, pe care îl foloseau pentru a-și ghici soarta. Cunosc plantele bune de leac, ce se culeg în răstimpuri bine știute. Știu rostul ridicării de case pentru tot felul de locatari: case bătrânești din piatră, lemn sau paiantă, case țărănești cu prispe generoase și primitoare, conace boierești spectaculoase, dar și căsuțe de pomană, date de sufletul celor răposați, căsuțe care adăpostesc crucile de pomenire a morților, întâlnite la răscruci, în fața gospodăriilor ori pe câmp. Cunosc locurile rele pe care e bine să le ocolească, mai ales pe înserat sau dimineața, la mijitul zorilor. Și își amintesc povești care prefac locurile din preajma satelor în tărâmuri de basm, populate de balauri, căpcăuni sau uriași.

Expoziția închipuie într-o manieră contemporană priveliștile, rosturile și poveștile din Ținutul Buzăului, cu ajutorul lucrurilor mai vechi sau mai noi făcute de mâini dibace, lucruri folosite în viața de zi cu zi sau la prilejuri de sărbătoare. Cele mai vechi provin din colecțiile muzeului nostru, însă cele mai multe piese au fost adunate cu dăruire și împrumutate nouă de colecționarii Ciprian Chiriac, Andrei Drăgnescu, Rica Leu și Amelia Papazissu. Câteva obiecte provin chiar din expunerea Muzeul Timpul Omului din comuna Mînzălești – punct muzeal la facerea căruia a participat și o echipă de la Muzeul Național al Țăranului Român. Toate acestea sunt rodul meșteșugului, talentului și pasiunii meșterilor țesători, olari, pietrari, fierari ori tâmplari din Ținutul Buzăului.

Câțiva dintre aceștia vor aduce ceva din specificul meseriei și dragostea lor de frumos și la București, pentru publicul expoziției noastre. Invitați la muzeu, vor susține câteva ateliere pentru cei ce vor să afle poveștile spuse de mâinile lor harnice, dar și amintirile depănate despre cei de la care, cu pasiune, au deprins meșteșugul țesutului, ori șlefuirea chihlimbarului. 

Astfel, pe 11 mai vă invităm de la ora 18:00 la o întâlnire cu Alexandru Andrășanu de la Universitatea din București, care ne va povesti despre Geoparcurile Internaționale UNESCO, despre calitățile ce îndreptățesc Ținutul Buzăului să aspire la acest statut și despre șansa acestuia de a deveni sit UNESCO.

Pe 13 mai, de la ora 11.30, vă invităm să aflăm, de la Amelia Papazissu, povestea meșteșugului țesutului la gherghef, cu fire din păr de capră, o poveste pe care țesătoarea înzestrată o predă mai departe tinerelor generații nu doar din sat, Valea Părului, comuna Beceni, ci și din Buzău.   

În 24 mai, la ora 18:30, în Studioul Horia Bernea, va avea loc proiecția documentarului Focul (35’), realizat de Digi World. Inspirat de focurile vii din Lopătari, fenomen natural spectaculos și des întâlnit în zonă, filmul este dedicat pasiunilor de o viață ale oamenilor de aici, avându-l ca personaj principal pe fierarul Titi Stan, de 85 de ani din Bozioru, care știe să facă o căruță întreagă, de la A la Z, în micul său atelier. După vizionare, producătorii filmului vor fi prezenți în sală, la dispoziția publicului pentru discuții și întrebări.

Pe 25 mai, de la ora 18:00, la Clubul Țăranului, în cadrul Conferințelor de la Șosea, Anamaria Iuga va vorbi despre Peisajul povestit. Întâmplări din Ținutul Buzăului.

Pe 10 iunie, la ora 16:30, Ciprian Chiriac din Colți va dezvălui pentru cei interesați secretele șlefuirii chihlimbarului, un meșteșug pe care l-a deprins de la bunicul său.

În aceeași zi, la ora 18:30, în Studiul Horia Bernea, vă invităm la proiecția filmului documentar Lemnul (38’), realizat de Digi World. Filmul este dedicat unei materii care încă rânduiește viața oamenilor de la naștere și până la moarte, îi adăpostește, îi hrănește și îi inspiră, dar mai ales îi apropie de Dumnezeu, prin bisericile de lemn din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, capodopere de arhitectură și de spiritualitate.

Partenerii expoziției: Geoparcul Ținutul Buzăului, DigiWorld.

Documentarea pe care se fundamentează expoziția a fost efectuată în cadrul proiectului Cercetare aplicată pentru dezvoltare sustenabilă și creștere economică urmând principiile geoconservării: în sprijinul inițiativei Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului (GeoSust), finanțat prin EEA Grants și Ministerul Educației Naționale. Proiectul a fost coordonat de Institutul de Geodinamică „Sabba Ștefănescu” (Academia Română).

 




Geoparcurile UNESCO. Teritoriul și poveștile lui
Atelier cu Alexandru Andrășanu

11 mai 2017, ora 18, sala Tancred Bănățeanu

 



Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 11 mai 2017, ora 18, la sala Tancred Bănățeanu, la Geoparcurile UNESCO. Teritoriul și poveștile lui. Atelier cu Alexandru Andrășanu. Evenimentul este organizat în cadrul expoziției Ținutul Buzăului. Priveliști, rosturi, povești. Intrarea este liberă.

Pământul șlefuiește comunitățile umane, iar oamenii schimbă fața Pământului. De la această interacțiune continuă dintre om și materie s-au născut obiecte, meșteșuguri, legende și nume ce definesc specificul fiecărei comunități. Geoparcul este un mijloc de a pătrunde în tărâmul fabulos al legăturilor nevăzute şi pline de simboluri dintre spaţiul fizic, natural şi cel spiritual, uman, pe care locuitorii l-au construit generaţie după generaţie.

Atelierul din 11 mai 2017, susținut de Alexandru Andrășanu, de la Universitatea din București, Facultatea de Geologie, vă propune o călătorie în timp, în istoria vulcanilor, a dinozaurilor, a chihlimbarului, a sării, dar și o incursiune în viața și tradițiile localnicilor din Țara Hațegului și din Ținutul Buzăului. Este o poveste despre felul în care imbinarea științelor cu arta, educația și interpretarea patrimoniului a născut un nou concept de dezvoltare, o rețea globală de teritorii unice și un nou program UNESCO.


Fotografie: Ioan Seghedi
 




 

Ateliere de țesut cu Amelia Papazissu
13 mai 2017, sala Tancred Bănățeanu

 


Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă sâmbătă, 13 mai 2017, la sala Tancred Bănățeanu, la Ateliere de țesut cu Amelia Papazissu.

Cele două ateliere vor avea loc la orele 11:30 și 14:00. Intrarea este liberă. 

Eveniment organizat în cadrul expoziției Ținutul Buzăului. Priveliști, rosturi, povești.

De mai bine de patruzeci de ani, Amelia Papazissu din satul Valea Părului (comuna Beceni) țese fire din păr de capră la gherghef, izvodind carpete, trăistuțe și păretare colorate în culori naturale: alb, gri și brun. Zona Buzăului a devenit renumită pentru acest meșteșug, dar puține femei mai știu să îl practice. Chiar și pregătirea părului de capră este din ce în ce mai puțin cunoscută, cel mai dificil fiind torsul unui fir atât de gros și mai aspru ca firul din lână de oaie. 
Amelia Papazissu este una dintre femeile cu mâini dibace care încă practică acest meșteșug, pe care îl transmite mai departe copiilor și tinerilor din sat, dar și din orașul Buzău. Pentru dăruirea cu care transmite cunoștințele sale a primit, în 2013, din partea Ministerului Culturii, titlul onorific de „Tezaur Uman Viu”, o inițiativă UNESCO.

În cadrul atelierelor, Amelia Papazissu ne va iniția în secretele meșteșugului, istorisindu-ne, totodată, cum a deprins meșteșugul, și cum îl transmite mai departe tinerilor. 

Pentru înscrieri, apelați la: Anamaria Iuga, email: anaiuga@gmail.com; tel. 021 / 317 96 61 – tasta 5.

Locuri limitate la maxim 15 participanți pentru fiecare atelier.

 






DEMONSTRAȚIE A MEȘTEȘUGULUI ȘLEFUITUL CHIHLIMBARULUI ȘI PROIECȚIE DE FILM
Sâmbătă, 10 iunie 2017


 

Demonstrație a meșteșugului șlefuitului chihlimbarului cu Ciprian Chiriac, ora 16:30, sala Tancred Bănățeanu

„Piatra soarelui”, așa cum e numit chihlimbarul în localitatea Colți (județul Buzău), are secretele sale: nu oricine poate să o găsească și nu oricine știe să o prelucreze. Pe 10 iunie, la ora 16:30, Ciprian Chiriac, din Colți, ne povestește despre cum se găsește chihlimbarul, care sunt semnele potrivite pentru a-l găsi; ne arată și ne spune câteva din secretele meșteșugului șlefuitului chihlimbarului, deprinse de la bunicul său, dar ne spune și credințele locale despre piatra care se crede că îi protejează pe cei ai casei.

 

 



 


Proiecție de film documentar Lemnul, realizat de Digi World, , ora 18:30, la Cinema Muzeul Țăranului-Studioul Horia Bernea


În aceeași zi, la ora 18:30, în Cinema Muzeul Țăranului-Studiul Horia Bernea, vă invităm la proiecția filmului documentar Lemnul (38’), realizat de Digi World. Filmul este dedicat unei materii care încă rânduiește viața oamenilor de la naștere și până la moarte, îi adăpostește, îi hrănește și îi inspiră, dar mai ales îi apropie de Dumnezeu, prin bisericile de lemn din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, capodopere de arhitectură și de spiritualitate. 

 








 



Evenimente organizate în cadrul expoziției Ținutul Buzăului. Priveliști, rosturi, povești.

 

Fotografii de Răzvan-Gabriel Popa.




înapoi la pagina principală
 
inchis