Catre Tur Virtual
EMYA

Proiectul, plasat sub auspiciile Consiliului Europei, a demarat în 1973 şi primele premii au fost decernate cu ocazia unei ceremonii din palatul Rohan de la Strasburg, în anul care a urmat.

De la început, candidaţii trebuiau să fie muzee noi sau muzee supuse EMYA unei reorganizări totale sau unor extensii considerabile care să le permită asimilarea la condiţia unui nou muzeu. Principalul obiectiv a fost întotdeauna descoperirea şi mediatizarea noilor idei din muzeele europene, Europa fiind definită în acest context ca o Europa a Consiliului Europei şi nu cea restrânsa a Comunităţii europene.
Membrii unui juriu internaţional, compus din 13 persoane, îşi pun în joc timpul şi experienţa fără să pretindă niciun fel de retribuţie, cu excepţia cheltuielilor de deplasare care revin muzeului-candidat.

Candidatii sunt evaluaţi după următoarele criterii:
# Colecţiile. Sunt ele semnificative sau interesante?
# Expoziţiile şi discursul acestora. Sunt ele originale şi eficace?
# Serviciile făcute publicului. Cofetăria, restaurantul, standul, parchingul, toaletele. Sunt ele bine concepute şi eficace?
# Ambianţa. Muzeul este cald şi primitor sau îngheţat şi aseptic?
# Gestiunea. Este muzeul bine gestionat?
# Personalul. Relaţiile dintre membrii personalului par bune? Detectează vizitatorul elementele caracteristice unui "razboi civil"?
# Publicaţiile. Ce fel de publicaţii produce muzeul?
# Promovarea şi comunicarea. Sunt ele adaptate şi bine organizate?
# Animatorii. Are muzeul programe ambiţioase?

De la crearea premiului am avut 587 de candidaţi. Cele şase ţări care au furnizat cei mai numeroşi concurenţi sunt: Germania (79), Franţa (65), Anglia (61), Elveţia (57), Olanda (38), Suedia (38).

Daca notăm cu 10 puncte marele premiu şi cu 8 puncte pe cel al Consiliului Europei, iar fiecare menţiune specială cu 5 puncte, ţările aflate în fruntea clasamentului, dupa numarul de puncte, sunt, în ordine, următoarele: Anglia (108), Olanda (98), Germania (96), Franţa (95), Elveţia (65), Suedia (63).

În 1996, premiul a fost acordat pentru prima oară unui muzeu aparţinând unei ţări din estul Europei, Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, ocazie cu care Majestatea Sa Regina Fabiola a înmânat directorului Horia Bernea, trofeul EMYA, statueta The Egg a sculptorului Henry Moore.

În discursul său, Preşedintele Trustului EMYA, domnul Kenneth Hudson, spune:

"Colegii mei şi cu mine avem certitudinea ca Marele Premiu de anul acesta trebuie să revină Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti. Minunatele colecţii de obiecte sunt prezentate şi interpretate cu o maiestrie şi imaginaţie exceptionale, într-un stil propriu, cu impact puternic asupra vizitatorului. Directorul muzeului este iubit şi respectat de colegi, iar formaţia sa de artist l-a ajutat să creeze un muzeu care depăşeşte nivelul tradiţional de prezentare şi care crează un întreg cu mult mai important decât suma părţilor. Horia Bernea este un om excepţional şi suntem siguri ca lumea muzeelor europene va mai auzi multe despre el în viitor. El, ca şi muzeul său, este destinat să exercite o influenţă internaţională."


Alte premii:

* Premiul Margareta Sterian pentru cea mai bună expoziţie a anului (ediţiile 1993, 2001 şi 2003)
* "Premiul ospitalităţii" (desemnat de Ministerul Turismului) în 1995
* Premiile Patrimoniului Cultural Naţional (Premiul Naţional pentru Muzeografie "Horia Bernea" - pentru expoziţia Munca. Focul-Apa-Vântul- 2002, Premiul ,,Vasile Dragut'' - 2002, Premiul ,,Al.Tzigara-Samurcas'' - 2003)
* Premiul Comitetului Naţional ICOM - pentru expoziţia Cahle în 2002
* Premiul Multimedia pentru seria de CD-uri ,,Ochi în Ochi'' în 2002
* Premiul Multimedia pentru ,,Chioşcul Info'' în 2003
* Premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, obţinut în 2004 pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat Ţinuturile României – Ţara Haţegului, rod al parteneriatului dintre Centrul GeoMedia, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Geologie şi Muzeul ,,Grigore Antipa''
* Menţiune acordată de Comitetul Naţional Român ICOM în 2005 pentru concepţie tematică doamnei dr. Georgeta Rosu şi doamnei Danièle Malis, autoarele concepţiei tematice a expoziţiei Icoane. Abstractiuni spirituale , vernisata la 17 septembrie 2005, la Chateau – Musée Edgar Mèlik, din Cabriés, Franţa, pentru promovarea exemplară a valorilor culturale româneşti în strainatate.

Scrisori de pe front




Nu știm în care altă zi din calendar am fi serbat acum ziua României dacă, în urmă cu 100 de ani, în august 1916, Regatul României nu ar fi intrat în Marele Război de partea Antantei, cu condiția (conform tratatului politic încheiat cu numai câteva zile înainte cu alianța formată din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus) ca, la finalul războiului, să-i fie recunoscut dreptul unirii cu Transilvania, Crișana, Maramureșul, Bucovina și Banatul. Momentul s-a dovedit neprielnic, armata română insuficient pregătită și, într-un timp destul de scurt, sudul țării a fost ocupat de forțele Puterilor Centrale, iar haosul și pierderile pricinuite, umane și materiale, au fost enorme. Cu tot dezastrul de neimaginat care a urmat și în ciuda faptului că a fost înfrântă, soarta sau bunul Dumnezeu a decis în favoarea ei. La finalul războiului, România învinsă a devenit România Mare în urma unui șir de alipiri ale regiunilor locuite de români.

Pornind de la provocarea de-a afla cum au rezistat oamenii, și mai ales soldații, acestei imense încercări a Primului Război Mondial, Muzeul Țăranului Român a lansat în decembrie 2015 proiectul intitulat „Scrisori de pe front”. Ca prim pas, am lansat către public o invitație, în speranța că mulți vor fi seduși de această temă și vor căuta în propria „ladă din pod”, în vechile hârtii de familie, mărturii din perioada Primului Război Mondial: scrisori, jurnale, note de front, fotografii. Pasul doi este acela de-a le reuni și edita într-un volum-martor, care să recupereze memoria acelor timpuri, să redea într-un mod cât mai complet, mai sincer și mai puțin cosmetizat imaginea și spiritul vremii. Puține lucruri pot fi mai oneste și mai edificatoare în privința unui război decât rândurile scrise atunci, la cald, în plină vâltoare a focului și a nebuniei care cuprinsese întregul continent european. Șuieratul gloanțelor și al obuzelor, spaimele, privațiunile din tranșee, izolarea de familie, contactul direct cu moartea și cu suferințele din jur, dorul după cei dragi, speranțele se diluează cumva, inevitabil, în paginile de istorie, eseistică sau în literatură. Doar atunci, la timpul cel mai prezent, dimensiunea vieții de pe front are o veridicitate absolută și o limpezime maximă. Tocmai de aceea, a reuni la 100 de ani de la intrarea României în război o parte din însemnările acelea vechi ne oferă o imagine mai autentică, nefiltrată, a trăirilor pline de omenesc, altfel decât au reușit să o facă relatările, propaganda sau istoria oficială.

Imediat după lansarea acelei invitații, ne-am temut că, la 100 de ani distanță de la Marele Război, prea puțini mai sunt aceia care dețin pagini din epistolele ori jurnalele vechilor combatanți. Dar unii oameni au răspuns cu entuziasm invitației și, ca urmare, s-a strâns un material documentar din ce în ce mai consistent, astfel încât să devină clară imaginea vremurilor de atunci, prin intermediul scrisorilor, cărților poștale și al jurnalelor de front ale românilor din Regat, dar și ale românilor, maghiarilor și germanilor din Transilvania, sau al fotografiilor și al relatărilor prizonierilor de război. În plus, de-a lungul unui an de căutări, am găsit documente de mare preț nu numai în cuferele ori sertarele de birou ale unor familii, ci și în dosarele unor instituții precum Serviciul Istoric al Armatei și Direcția din Cluj a Arhivelor Statului (la Cluj a existat un important centru al cenzurii militare austro-ungare, loc în care erau citite și deseori confiscate scrisorile trimise de soldați celor de acasă) sau în rafturile unor colecționari (și aici l-aș numi în primul rând pe Daniel Mladin).

De la primele cărți poștale care mi-au ajuns în mâini, am înțeles că a primi o scrisoare în timpuri de război era poate cea mai mare bucurie posibilă și pentru cei de pe front și pentru cei rămași acasă. Dacă ar trebui să rezum conținutul acestor pagini, aș spune că dorul și dragostea pentru cei apropiați, suferințele și lipsurile de tot felul erau copleșitor de prezente. La fel, mesajele acelea vorbesc deseori despre grija pentru familia și gospodăria rămase de izbeliște sau mai rău, ajunse sub ocupație ostilă, dau sfaturi pentru cei rămași acasă sau vești despre victorii, înfrângeri, greșeli tactice și retrageri nesfârșite.
Le mulțumim tuturor celor care ne ajută la punerea pe roate și împlinirea proiectului „Scrisori de pe front”.

Volumul-martor va fi publicat în 2017 și va fi dedicat acelor oameni prinși în focul luptelor, luați de-a valma de istoria mare, răpiți cumva din istoriile mici, ale fiecăruia. Merită să ne amintim de ei acum, după 100 de ani.


Inițiatoarea și coordonatoarea proiectului: Mirela Florian.










 



 


înapoi la pagina principală
 
inchis