Catre Tur Virtual

Ţăranul vechi nu se înconjura de lucruri multe, strălucitoare şi moarte. Obiectele lui erau puţine la număr, niciodata pur decorative, impersonale, anorganice. Avea la îndemână lucrul viu al mâinilor lui care chinuiau materia şi o înnobilau prin suferinţă. Torturile cânepei, ale lemnului, ale grâului se sfârşesc prin apariţia lucrului martir. Poveştile spun că orice alcătuire aparent umilă a casei, orice lucru domestic are puterea să te salveze de la moarte. În condiţii extraordinare lancea, gluga şi fluierul ciobanului tânăr, străinel, căruia cântecul nu-i dă numele, veghează moartea stăpânului lăsat în paza lor sfântă. Împrejurările grave trezesc energia lucrurilor ţărăneşti. Din aparenţa profană se naşte o putere nebănuită. Un muzeu viu, făcut împotriva lucrurilor moarte, trebuie să rostească aceste sensuri străvechi fără cuvinte

TÂRGUL DE FLORII 30 martie – 1 aprilie 2018




Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Național al Țăranului Român ține această sărbătoare și își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să vină la primul târg de meșteri de peste an. La Târgul de Florii participă încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare, olari, iconari, lingurari, pielari, rudari... meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor.

De vineri, 30 martie, până duminică, 1 aprilie 2018, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să-i întâlniți și să târguiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri.

Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și multe altele vor putea fi tocmite și cumpărate la Târgul de Florii de la Muzeul de la Șosea.

De-ale gurii găsiți: cozonaci și plăcinte, fel și fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.


Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari).



Despre Florii

În duminica de Florii, oamenii au voie să mănânce pește. Merg la biserică ducând flori și se întorc ducând mâțișori de salcie. Ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie și o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuințări. Tot acum sunt fierte buruienile care vor fi folosite la vopsirea ouălor. Cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească (încărunțească) la fel ca pomii aflați în floare.


Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)







 

Dragi vizitatori,

Pentru că spațiile Muzeului Național al Țăranului s-au restrâns considerabil din cauza șantierului, suntem nevoiți să folosim și sala Foaier, în care momentan se află expoziția Așa văzut-a Zaharia. Improvizații într-o lume captivă, pentru Târgul de Florii care va avea loc de vineri, 30 martie până duminică, 1 aprilie, între orele 10 și 18. Începând de marți, 3 aprilie, expoziția va putea fi vizitată în forma inițială.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la Muzeu!




 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis