Catre Tur Virtual

Ţăranul vechi nu se înconjura de lucruri multe, strălucitoare şi moarte. Obiectele lui erau puţine la număr, niciodata pur decorative, impersonale, anorganice. Avea la îndemână lucrul viu al mâinilor lui care chinuiau materia şi o înnobilau prin suferinţă. Torturile cânepei, ale lemnului, ale grâului se sfârşesc prin apariţia lucrului martir. Poveştile spun că orice alcătuire aparent umilă a casei, orice lucru domestic are puterea să te salveze de la moarte. În condiţii extraordinare lancea, gluga şi fluierul ciobanului tânăr, străinel, căruia cântecul nu-i dă numele, veghează moartea stăpânului lăsat în paza lor sfântă. Împrejurările grave trezesc energia lucrurilor ţărăneşti. Din aparenţa profană se naşte o putere nebănuită. Un muzeu viu, făcut împotriva lucrurilor moarte, trebuie să rostească aceste sensuri străvechi fără cuvinte

Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri




Muzeul Național de Artă al României vă invită joi, 18 iulie 2019, ora 18.00, la vernisajul expoziției „Ferdinand și Maria. Regii Marii Uniri”, care va avea loc la parterul Galeriei Naționale.

Realizată în parteneriat cu Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, Muzeul Național al Țăranului Român, Casa Memorială „Costin Petrescu” și Biblioteca Academiei Române, expoziția beneficiază de intrare gratuită.

O suită impresionantă de portrete, cele mai multe dintre ele oficiale, aduc un omagiu regelui Ferdinand și reginei Maria, făuritorii României Mari. Realizate în perioade diferite, ele sunt opera unor artiști autohtoni (Milița Pătrașcu, Ipolit Strâmbu, Costin Petrescu, Nicolae Vermont) sau străini (Philip de Laszlo, Alfred Schwartz, Albertine Ruprecht) care au izbutit să imortalizeze convingător trăsăturile definitorii și caracterul celor două personalități istorice care au marcat devenirea României moderne în timpul și după Primul Război Mondial.

Lor li se adaugă un album de schițe în acuarelă ale reginei Maria, care îmbogățesc perspectiva istorică cu una artistică. Studiile de flori presărate cu diverse elemente geometrice și simbolice subliniază sensibilitatea reginei, ilustrată în acest caz prin practicarea unui limbaj decorativ specific stilului Art Nouveau, atât de admirat în tinerețe.

O suită inedită de fotografii și colaje cu articole din ziare de epocă din arhiva sculptorului Alexandru Severin completează expoziția și adaugă valoare documentară dublei perspective - artistică și istorică.

Expoziția prilejuiește astfel reîntâlnirea cu figuri fondatoare ale României Mari și subliniază rolul picturii, al sculpturii și al artelor grafice la creionarea unei conștiințe naționale din care familia regală face parte integrantă.

Coordonatori proiect: Liviu Constantinescu, Octavian Boicescu
Curator: Alina Petrescu
18 iulie -29 septembrie 2019
Galeria Națională – parter
Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00 -18.00
Accesul permis până la ora 17.00
Intrarea este liberă!


 


înapoi la pagina principală
 
inchis