Catre Tur Virtual

Ţăranul vechi nu se înconjura de lucruri multe, strălucitoare şi moarte. Obiectele lui erau puţine la număr, niciodata pur decorative, impersonale, anorganice. Avea la îndemână lucrul viu al mâinilor lui care chinuiau materia şi o înnobilau prin suferinţă. Torturile cânepei, ale lemnului, ale grâului se sfârşesc prin apariţia lucrului martir. Poveştile spun că orice alcătuire aparent umilă a casei, orice lucru domestic are puterea să te salveze de la moarte. În condiţii extraordinare lancea, gluga şi fluierul ciobanului tânăr, străinel, căruia cântecul nu-i dă numele, veghează moartea stăpânului lăsat în paza lor sfântă. Împrejurările grave trezesc energia lucrurilor ţărăneşti. Din aparenţa profană se naşte o putere nebănuită. Un muzeu viu, făcut împotriva lucrurilor moarte, trebuie să rostească aceste sensuri străvechi fără cuvinte

24 februarie: Dragobete






Deşi este o sărbătoare cu dată fixă, există variante zonale care se petrec la date diferite. I se spune Cap de Primăvară. Nu se prea ştie cine este acest Dragobete. În unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, în altele are calitatea de cumnat al lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte.

Oricum, este tânăr şi, fiind tânăr, este protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor. Un fel de Sfântul Valentin. A fost comparat cu Eros şi Cupidon. De Dragobete se împerechează păsările şi se pun să facă cuib. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să adune apă din zăpada netopită.


Irina Nicolau - "Ghidul sărbătorilor românești" (Humanitas, 1998) 




înapoi la pagina principală
 
inchis