Catre Tur Virtual






                                      


              Fără ei, acest muzeu nu ar fi existat.

FotoStudioul în valiză | LiveDemo cu Ambrotipescu




Vineri, 18 mai, de la ora 19, aniversăm Ziua Internațională a Muzeelor și vă așteptăm la Muzeul Național al Țăranului Român, la o prezentare despre fotografia analogică, urmată de o demonstrație live de ambrotipie. Ne întâlnim cu Paul Aioanei (Ambrotipescu) chiar în spațiul expozițional care găzduiește exercițiul curatorial Așa văzut-a Zaharia. Improvizații într-o lume captivă și petrecem împreună ultimul week-end în care expoziția este deschisă publicului.

Pasionat de imaginea veche și unul dintre puținii fotografi din țară care realizează în prezent clișee pe sticlă (ambrotipii) și pe aluminiu (ferotipii), prin folosirea procedeului denumit „colodiu umed”, Paul de la Studio foto Ambrotipescu ne va ghida printr-o scurtă istorie a artei și tehnicii fotografiei analogice a ultimelor două secole. Și nu o va face oricum, ci echipat cu un întreg atelier mobil: aparate foto, plăci pe sticlă fotosensibile, cameră obscură portabilă, chimicale și soluții fotografice – preparate după rețete originale explicate în diferite studii și manuale de epocă. Iar în completarea artefactelor prezentate în cadrul expoziției, vom descoperi câteva aparate de fotografiat din colecția sa personală – precum camera rusească Lubitel, asemenea celei folosite de Zaharia Cușnir la jumătatea sec. al XX-lea. Întâlnirea se va încheia cu o demonstrație de ambrotip (tehnică specifică perioadei anilor 1851-1880), pentru a explica întregul proces de la declanșarea obiectivului și până la obținerea imaginii finale. Imaginile rezultate vor fi integrate în colecțiile Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului Român.

Accesul este liber pe bază de rezervare prin e-mail (arhivamtr@gmail.com) în limita a 25 de locuri disponibile.

Evenimentul este parte din expoziția Așa văzut-a Zaharia. Improvizații într-o lume captivă, care poate fi vizitată la Sala Foaier, până pe 20 mai 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Organizatori: Muzeul Național al Țăranului Român, Studio foto Ambrotipescu, Asociația pentru Arhive și Documente Fotografice A-DOF
Cu sprijinul: Ambasada Republicii Moldova în România
Parteneri: Editura Cartier, Arbor, Carpe Diem

 

 




înapoi la pagina principală
 
inchis