To Virtual Tour




Whatever others may feel, we feel at home in our Museum. We feel good here, we like to look around the rooms with painted walls, full of beautiful, surprising or simply familiar objects. We feel closer to our parents and know there are stories here to share with our children. Working together everyday, we sometimes feel like a big family. Do you hesitate to believe us? Come to the Peasant Museum and see for yourself…




Târg cu meşteri şi produse tradiţionale, de Sânziene




Fundaţia Kogaion 115 organizează “Târg cu meşteri şi produse tradiţionale, de Sânziene”, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, în perioada 20-22 iunie 2014.



Sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului sau Drăgaica, este marcată timp de trei zile de cei mai iscusiti meşteri populari veniţi la târg cu icoane pe lemn şi pe sticlă, ţesături din Arad, costume populare autentice de la Gura Humorului, covoare olteneşti, obiecte din lemn pictat, ceramică, podoabe, săpunuri naturale şi plante medicinale.



Vizitatorilor li se va oferi ocazia unei călătorii culinare deosebite, putând alege după gust: brânzeturi, zacuscă şi murături, vin şi palincă, plăcintă şi cozonaci, turtă dulce şi prăjituri diverse, dulceţuri, siropuri sau miere.



În curtea din spate iubitorii de antichităţi ţărăneşti pot cumpăra ciubere şi lingurare, mic mobilier, pristolnice sau diferite unelte vechi de gospodărie.



Bucătarii sunt pregătiţi cu paprikaş de pui cu mămăliguţă, ghiveci de legume pentru cei care ţin postul Sfinţilor Petru şi Pavel şi tot felul de specialităţi la grătar.



Cei mici sunt aşteptaţi la atelierul “Poveşti cu Sânziene”. Aici vor picta pe lemn, ipsos, sticlă sau pânză personaje îndrăgite sub îndrumarea d-nei Cristina Vasilescu. Programările se fac la tel. 0733051279 sau e-mail: artis.sapientia@yahoo.com.



La “Atelierul de confecţionat tablouri din flori naturale” copiii pot afla, în timp ce lucrează, o mulţime de lucruri interesante despre plante de la dl. Dan Marinescu (tel. 0745862063).



Pentru băietei atelierul “Micii meşteri mari” este locul în care aceştia isi pot descoperi abilităţile practice sub îndrumarea meşterului în lemn, Dumitru Marian (tel. 0722626147).



Cum un atelier tradiţional nu putea lipsi din târg, d-na Ileana Hotopilă (tel. 0752730249) vine din judeţul Suceava să dezvăluie tuturor celor interesaţi tainele încondeierii ouălor la atelierul “Ouă închistrite”.



Program: zilnic între orele 10:00-18:00



Intrarea la târg este liberă !



Organizator eveniment

Fundaţia Kogaion 115

Director marketing – Ligia Marica

Mobil: 0722 274 803

e-mail: ligia_marica@yahoo.com











back to main page
 
closed