To Virtual Tour




Whatever others may feel, we feel at home in our Museum. We feel good here, we like to look around the rooms with painted walls, full of beautiful, surprising or simply familiar objects. We feel closer to our parents and know there are stories here to share with our children. Working together everyday, we sometimes feel like a big family. Do you hesitate to believe us? Come to the Peasant Museum and see for yourself…




O noapte furtunoasă - Viceversa 10 februarie 2013




Teatrul Independent Odiseu reia seria reprezentaţiilor cu piesa O noapte furtunoasă - Viceversa, un spectacol realizat cu susţinerea canalului documentar Viasat History, şi invită publicul la reprezentaţia ce va avea loc duminică, 10 februarie 2013, de la ora 18:00, la sala Studio Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Originala adaptare după piesa „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, realizată de regizorul și dramaturgul Ștefanis Lupu, este o premieră în teatrul românesc: noutatea absolută este aceea că partiturile personajelor sunt inversate: personajele feminine devin masculine şi invers. Astfel, Rică Venturiano devine acum Rita Venturiano, un personaj aparent plin de aplomb și tupeu, punând sub semnul întrebării convenţionala supremaţie masculină în relaţia tradiţională bărbat-femeie. Și Chiriac este supus transformării, devenind Chira, dând un nou sens transcenderii relaţiilor sentimentale şi o forţă specială personajului ce trăieşte o aventură amoroasă cu Vily – personajul Veta din piesa lui Caragiale.

Practic, toate personajele trec printr-o metamorfoză ce oferă spectatorului un nou univers social, care păstrează intact comicul clasic al piesei, menţinând treaz interesul publicului pentru că, prin actul modernizării piesei lui Caragiale, acesta devine parte din derularea jocului scenic al actorilor.

„Pentru noi, actorii, adaptarea aceasta după O noapte furtunoasă a însemnat o provocare, aceea de a aduce în faţa publicului într-o cu totul altă « voce » niște partituri intrate în repertoriul - și poate chiar în patrimoniul - naţional și de a face asta într-o manieră credibilă și pe care publicul să o aprecieze”, spune actorul Cristi Martin, cel care joacă rolul Vily – adica Veta. „În plus, montarea aceasta este o reactualizare în tușe și mai puternice a intrigii tradiţionale, fiindcă, de data aceasta, femeia e la putere”, glumește Cristi Martin.

Textul este susţinut de o distribuţie remarcabilă, care include actori cunoscuţi și iubiţi de publicul român:

Madam Dumitra (Jupân Dumitrache) – Mihaela Coveșeanu
Vily (Veta) – Cristian Martin
Zizi (Ziţa) – Iulian Ilinca
Chira (Chiriac) – Veronica Popescu
Rita Venturiano (Rică Venturiano) – Alexandra Timofte / Anca Olteanu
Coana Nina (Nae Ipingescu) – Claudia Croitoru
Spira (Spiridon) – Smaranda Găbudeanu / Daria Lupu

Piesa depășește simpla modificare de mentalitate a personajelor caragialene, iar intriga are ca fundal elemente contemporane de viaţă socială: personajele sunt în pas cu moda prezentului, atât sub aspect vestimentar și de limbaj, cât și sub aspectul tehnologiei, ele având la îndemână laptopul și telefonul mobil.

În noua viziune regizorală, intriga piesei clasice a lui Caragiale incită spectatorii la o acţiune de redimensionare a perceperii personajelor cu toate implicaţiile sociale și morale impuse de evoluţia ireversibilă a societăţii românești actuale. „O noapte furtunoasă - Viceversa” reușește să păstreze intacte valoarea și actualitatea textului dramatic al lui Caragiale, eternul uman așa cum a fost surprins de autor.


Biletele se pot achiziţiona din reţeaua MyTicket, de pe site-ul www.myticket.ro, precum şi din reţeaua de distribuţie MyTicket: magazinele Diverta selectate, Sala Palatului, magazinul Muzica şi librăria Mihai Eminescu din Bucureşti.
De asemenea, biletele se pot rezerva telefonic, la numărul 0756.34.76.77, sau prin email, la bilete@oysterzax.com. Biletele rezervate se vor ridica de la sala de spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei.

Preţul biletului este de 30 de lei.

Un spectacol susţinut de: Viasat History
Producător: Oyster&Zax
Partener: Muzeul Naţional al Țăranului Român

Pentru informaţii de presă suplimentare, contactaţi:

MIHAELA CONSTANTINESCU
Tel: 0742988624
Email: mihaela.constantinescu@oysterzax.com

sau

IRINEL CONSTANTINESCU
Tel: 0742122166
Email: irinel.constantinescu@oysterzax.com

 


back to main page
 
closed