To Virtual Tour




Whatever others may feel, we feel at home in our Museum. We feel good here, we like to look around the rooms with painted walls, full of beautiful, surprising or simply familiar objects. We feel closer to our parents and know there are stories here to share with our children. Working together everyday, we sometimes feel like a big family. Do you hesitate to believe us? Come to the Peasant Museum and see for yourself…




Maramureșul prin lentile americane




Muzeul Naţional al Ţăranului Român – cunoscut pe vremuri şi ca Muzeul de la Şosea, va continua şi în 2012 ciclul său de conferinţe vizând dezbaterea publică a problematicii vaste a tradiţiilor în cultura română actuală. Conferinţele se adresează publicului larg, în mod special tinerilor specialişti din domeniile umaniste şi se organizează la Clubul Ţăranului.

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită vineri, 12 octombrie 2012, de la ora 18.00, la conferința susținută de fotografa americană Kathleen Laraia McLaughlin, Maramureșul prin lentile americane.

Fotografa Kathleen Laraia McLaughlin a venit pentru prima dată în Maramureș în 1999, cu o bursă Fulbright și a locuit timp de un an în satul Sârbi, la o familie de țărani. Fiind situat într-o zonă deluroasă, cu pământ sărac, satul nu a fost atins de colectivizare astfel încât țăranii au putut să-și continue practicile agricole tradiționale și să-și păstreze obiceiurile, chiar dacă modernitatea bătea la ușă.
Kathleen Laraia McLaughlin, timp de un an cât a locuit în sat, a putut observa schimbările care apăreau treptat: de la instalarea cablului TV și diverse produse noi care apăreau la magazin, până la pavarea drumurilor.
În 2002, Kathleen Laraia McLaughlin s-a întors să predea fotografia la Universitatea de Artă din Cluj-Napoca și astfel a putut să observe incredibilele schimbări care s-au produs atât în oraș, cât și în sat: numărul mare de mașini, tractoare pe dealurile Maramureșului, apă curentă, internet café, telefoane mobile.
În urma acestor doi ani de cercetare în Maramureș, Kathleen Laraia McLaughlin a publicat cartea The Color of Hay: The Peasants of Maramures.
Aflată în trecere prin București, Kathleen Laraia McLaughlin va veni la Muzeul Țăranului pentru a ne vorbi despre experiența sa maramureșeană.

Moderator:
Ioana Popescu – etnolog


Despre celelalte ediţii ale Conferinţelor de la Şosea puteţi găsi texte, fotografii, înregistrări audio şi loc de comentat, pe blog la: http://www.muzeultaranuluiroman.ro/conferinte/


Partener: Clubul Ţăranului
 


back to main page
 
closed