To Virtual Tour




Whatever others may feel, we feel at home in our Museum. We feel good here, we like to look around the rooms with painted walls, full of beautiful, surprising or simply familiar objects. We feel closer to our parents and know there are stories here to share with our children. Working together everyday, we sometimes feel like a big family. Do you hesitate to believe us? Come to the Peasant Museum and see for yourself…




Cântece şi jocuri la gura sobei




Cântece şi jocuri la gura sobei
pentru familii cu copii de 2-6 ani
Cum frigul a venit cu adevărat abia acum, asociaţia De dragul artei propune în luna februarie, în Muzeul Naţional al Ţăranului Român, un program special de educaţie creativă adresat familiilor cu copii între 2 şi 6 ani: Cântece şi jocuri la gura sobei. Programul propune două tipuri de activităţi într-un singur program care durează o oră: vizită interactivă în muzeu şi un atelier creativ în Galeria la nuiele, spaţiu oferit de Cărtureşti.
În sala de Cahle a muzeului, pornind de la centralitatea sobei din sală ajungem, prin cântec și joacă, la rolul sobei în casă: de la sursă de căldură fizică și lumină, la locul unde se prepară mâncarea și se povestește câte-n lună si-n stele, până la urmă, la locul de întâlnire a membrilor familiei. Frumuseţea cahlelor ce îmbracă soba constituie punctul de pornire pentru descoperirea caracteristicilor fizice ale sobei și pentru învățarea unor cuvinte noi despre universul de foc al sobei, dar descoperim și poveștile încastrate în fiecare cahlă în parte, fie că este vorba despre istoria unui călăreț, a unui vânător sau misterele unor animale fantastice. În atelier copiii vor picta pe faianță motive văzute în timpul vizitei sau vor modela cahle similare celor admirate în muzeu. Programele pentru 4-6 ani vor beneficia de prezența unui sculptor.
Programele se desfăşoară după următorul orar:
• sâmbată, 4 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
• duminică, 5 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
• sâmbată, 11 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 4-6 ani
• duminică, 12 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
• sâmbată, 18 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
• duminică, 19 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 4-6 ani
• sâmbată, 25 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 2-3 ani
• duminică, 26 februarie, ora 10.30, familii cu copii de 3-4 ani
Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului la emailul: programari@dedragulartei.ro (confirmarea înscrierii se va face printr-un email al organizatorilor) sau la telefonul: 0747 027 353. Taxele de participare la program sunt următoarele: 40 lei/familie formată din doi membri, 50 lei/familie formată din trei membri, 60 lei/ familie formată din patru membri etc.
Asociaţia îşi propune să fie o sursă de inspiraţie pentru educaţia din România, să propună cele mai adaptate, imaginative şi moderne programe de educaţie creativă în muzee sau spaţii similare. http://www.facebook.com/dedragulartei
 


back to main page
 
closed