To Virtual Tour
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

Târgul lui Brumar | 22 - 24 noiembrie 2019




Piața Țărănească și Meșter(Ești)! organizează Târgul lui Brumar de vineri, 22 până duminică, 24 noiembrie 2019, la Muzeul Național al Țăranului Român. Programul este între orele 10.00 și 18.00, iar intrarea este liberă și se face prin strada Monetăriei numărul 3.
 

Zeci de producători, meșteri, artizani și colecționari aduc cu ei roade bune, obiecte tradiționale și de colecție. Vă invităm într-o călătorie culinară, dar și etnografică prin toate zonele țării.
 

Puteți degusta preparate tradiționale, dulcețuri și zacuști, siropuri naturale, păstrăv afumat, kürtős kalács, brânzeturi și țuici, miere și vin, plăcinte și prăjituri, fructe și legume românești și puteți târgui piese de port tradițional din Muscel, Banat, Moldova, Mehedinți, Vlașca, Gorj sau Vâlcea.
 

Colecționarii aduc obiecte din gospodăria țărănească, mobilier, bijuterii, porțelanuri, ceramică și fel de fel de obiecte vechi care refac atmosfera caselor țărănești și de oraș din vremuri de demult.
 

Meșterii vor fi prezenți cu obiecte din lemn, sticlă, vitralii, icoane, ii, bijuterii, marochinărie, jucării, cojoace, obiecte croșetate, lână împâslită sau cosmetice naturale.


În cadrul evenimentului partenerii noștri de la Cantus Mundi București vor susține două recitaluri: Corul Magic - 23 noiembrie, ora 10.00 și Maxicor - 24 noiembrie, ora 17.00, coordonate de dirijor Angelica Baciu.


Organizator: Asociația Urban Events
Corina Berariu
0744 860 082
office@tacticevents.ro

 

 


back to main page
 
closed