To Virtual Tour
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

Martor nr. 24




Martor nr. 24



A apărut numărul 24/2019 al revistei MARTOR, „Politics of Memory: the Collecting, Storage, Ownership and Selective Disclosure of Archival Material”, volum coordonat de Corina Iosif, Bogdan Iancu și Iris Șerban. Tema numărului din acest an cuprinde 14 studii ce se opresc asupra arhivei percepută dintr-o triplă perspectivă: ca un loc de memorie (în continuarea direcției propuse de istoricul francez Pierre Nora în 1997), ca un act procesual şi drept o structură instituţională integrată unui anumit context politic, social şi cultural. Volumul se încheie cu trei recenzii a unor titluri de referință în domeniu.
Revista se găsește online integral la adresa: http://martor.muzeultaranuluiroman.ro/

Prețul: 26,25 lei.

CUPRINS:


Corina Iosif, Bogdan Iancu
Introduction. Inside and Outside the Archive: the Uses of Archives and Archival Practice

I. In the Beginning Was the Archive: Storing as Production of Memory
Mădălina Vârtejanu-Joubert
Débuts de la photographie, débuts de l’archive photographique : Bonfils au Harvard Semitic Museum

Viviana Iacob
Looking for Bauh: Negatives and Prints in the Romanian Peasant Museum Image Archive

Alexandru Iorga
Archives as Ruins: Means of Understanding the Future in an Era of Wrecks

II. Archives: the Purposes of Remembering, the Purposes of Forgetting
Maria Cristache
The “Socialist Modernism” Platform: Online Archives and Knowledge Production in Central and Eastern Europe

Inis Shkreli
Communist Politics of Archives: The Case of the Ethnomusicology Archive at the Institute of Folk Culture in Tirana

Astrid Cambose
“Whose Property Are My Letters?” Inside Monica Lovinescu and Virgil Ierunca’s Archive

Raluca Mateoc
The Aliyah of 1949: Unpublished Migration Requests of Jews from Romania as Vehicles of Memory

III. People and the Never-Ending Archive
Claudia Câmpeanu, Mara Mărăcinescu
Sounding Out the Personal Archive

Iris Șerban, Ioana Popescu, Andra Tarara
The Little White/Black Book of the Ethnological Archive of the Museum of the Romanian Peasant. 2009-2019

Rucsandra Pop, Alexandru Iorga
Making the Documents Speak - A Creative Exploration of the Mihai Pop Fonds

IV. The Archive as Artistic Language
Iosif Király
When Document Becomes Art and Art Becomes Document. Several Art Projects Based on Photographic Collections or Archives

Szilárd Miklós
The Passenger Retrospective of the Minerva Press Photo Archive: Publishing of a Research Infrastructure

V. Fieldnotes and Dialogues
Ionuț Mareș
“Now is the time to include the films produced by the Alexandru Sahia documentary studio in our conversations about the communist past.” An interview with Adina Brădeanu

Călina Bârzu
Reclaiming the Visual Archive of the Furniture Factory in Iași

VI. Book Reviews

Alexandra Urdea, From Storeroom to Stage: Romanian Attire and the Politics of Folklore, New York and Oxford: Berghahn Publishers, 2018, 210 p.
(reviewed by Călin Cotoi)

Inge Daniels, What Are Exhibitions For? An Anthropological Approach, London and Oxford: Bloomsbury Academic, 2019, 256 p.
(reviewed by Gabriela Nicolescu)

Sahia Vintage 5: Ephemeral Film - An Argument for a More Inclusive Film History
(reviewed by Andra Petrescu)

 





 




back to main page
 
closed