To Virtual Tour
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

De la tilincă la opincă. Dicționar pe sărite




Az - Buche - Vedi… Așa silabiseau școlarii din primele clase pe vremea când alfabetul era chirilic, adică literele și numele lor veneau dintr-o limbă străină. Cuvintele însă erau de-ale noastre, neaoșe. Multe dintre acestea nu se mai folosesc azi ori s-au păstrat numai în textele vechi sau în vorbirea bătrânilor din unele sate. Școlărește se numesc regionalisme și arhaisme.
 

Și totuși: mai știe astăzi careva dintre voi ce înseamnă copaie și la ce folosește? Sau de ce era nevoie de meliță și cum arăta aceasta? Sau dacă tilinca e o podoabă, un instrument muzical sau un nume de fată? Ei, știe cineva?
 

Sau pare a fi mai degrabă o limbă străină care cere un tălmaci? Sunt cuvinte care apar nu doar în cărți, fie ele de școală sau nu, dar te mai împiedici de ele și prin muzee, prin cântece, prin filme, prin concediile ori vacanțele de la țară. Pot să-ți iasă în cale unde nu te-aștepți și să te ia prin surprindere.

Noi, etnologi serioși de obicei, dar cu chef de joacă din când în când, tare am vrea să aflăm, de exemplu, voi ce părere aveți despre ele?

Ca și voi, stăm în casă, ne gândim la vorbele neînțelese ale satului și am vrea să stăm de vorbă despre asta, dacă aveți chef, bineînțeles.

Putem să o luăm metodic, ordonat, pe litere. Ca într-un adevărat dicționar!
 

Sau putem s-o luăm pe sărite. E mai distractiv, așa.

Multe sunt cuvinte folosite și folositoare la țară, dar deocamdată o să vi le împărtășim doar pe acelea pe care le avem la îndemână. Le-am aflat de la bunici, mătuși, vecini, dar și din cărți, din munca de la muzeu, ori din cercetările de teren pe care le facem ca etnologi.

AȘA CĂ nu va fi un dicționar ca în cărți ori ca pe internet, ci unul pe care putem să-l scriem împreună în aceste zile în care stăm apăsați de patru pereți și ne e dor de spațiul larg, de orizontul deschis și de oamenii de la țară. Poate și voi vă simțiți la fel și v-ar plăcea să ajungeți un pic mai departe de asfaltul orașului.

Vă așteptăm pe facebook, în fiecare joi, cu un nou cuvânt (din) vechi!


Întregul proiect îl găsiți
AICI!


 


 


back to main page
 
closed