To Virtual Tour
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

Atelier online de încondeiat ouă




Sărbătoarea Învierii Domnului este așteptată cu bucurie de societatea tradițională românească. Înaintea acestei sărbători, țăranii fac o serie de munci rituale, curățarea gospodăriei, aerisirea lucrurilor, coacerea pâinii, pregătirea alimentelor rituale, încondeierea ouălor.

Încondeierea este un obicei vechi, modelele sunt migăloase și necesită talent, răbdare și atenție. În vechime, femeile care încondeiau „se rugau și se păstrau curate, doar așa ieșeau ouăle frumoase”.


În perioada 7-9 aprilie 2020, vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook a Galeriei de Artă Țărănească

Aici vă vom arăta trei ateliere de încondeiat ouă, unde vor fi descrise imagini despre tehnica, semnele şi tradiţia încondeierii ouălor, încercând să aducem, în casele dumneavoastră, acest meșteșug mult îndrăgit în Bucovina.

Le mulțumim, pe această cale, celor care au participat, de-a lungul timpului, la târgurile organizate de Muzeul Național al Țăranului Român şi, în special, încondeietoarelor care au păstrat viu acest frumos meșteșug: Maria Zinici, Ileana Hotopilî, Rodica Bardahan, Saveta Aneci, Genoveva Sauciuc, Filoteia Drajmici, Cristina Niga, Maria Hopp, Rodica Fercal şi Ortensia Leuciuc.

Eveniment online realizat de Simona Hobincu, muzeograf și Oana Constantin, muzeograf

 


 


back to main page
 
closed