Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministru al cultelor din acea vreme, îl numește pe Al. Tzigara-Samurcaș director al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, care a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

We wear culture: De la Coco Chanel la portul tradițional românesc




Google prezintă cea mai mare expoziție virtuală dedicată modei și stilului, care reunește 3000 de ani de cultură vestimentară. Proiectul „Purtăm cultură” („We wear culture”, în original) lansat de Google Arts & Culture este rezultatul colaborării cu Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) la care se adaugă peste 180 de instituții de cultură din New York, Paris, Londra, Tokio și multe alte locuri de pe mapamond.

Cu ajutorul tehnologiei, vizitatorii pot explora milenii de evoluție a stilului, de la mătasea care dă numele bine cunoscutei rute comerciale Drumul Mătăsii, la moda de la Versailles și până la punk-ul britanic și povestea blugilor. Piese de vestimentație care au influențat generații întregi, precum tocurile lui Marilyn Monroe sau rochia neagră a lui Coco Chanel sunt readuse în prim plan prin realitatea virtuală. Expozițiile cuprind tendințele care au schimbat moda de-a lungul timpului, momente de cotitură și personaje care au și-au pus amprenta decisiv: Alexander McQueen, Marilyn Monroe, Cristóbal Balenciaga, Coco Chanel, Audrey Hepburn, Christian Dior, Helmut Newton, Irving Penn, Yves Saint Laurent, Manolo Blahnik, Gianni Versace , Oscar de la Renta, Pierre Balmain, Vivienne Westwood, Miyake Issey și mulți alții.

Colecția „Haina țărănească” prezentată de MNȚR în cadrul proiectului „We wear culture” este dedicată portului tradițional din zona României. Expoziția virtuală cuprinde 27 de artefacte vestimentare, care se adaugă colecțiilor MNȚR deja existente pe platforma Google Arts & Culture.

“Fără pretenția de a fi exhaustivă, expoziția <Haina țărănească> este o călătorie virtuală și în același timp una simbolică, care recuperează frumusețea unui patrimoniu țărănesc divers și complex, recontextualizând imaginea despre artă și meșteșug. Această expoziție creează publicului oportunitatea de a descoperi virtual patrimoniul de excepție al MNȚR a cărui expunere permanentă este închisă temporar pentru lucrări de consolidare și restaurare a clădirii monument istoric”, spune Liliana Passima, manager MNȚR.

Piesele prezentate în expoziția MNȚR sunt însoțite de o coloană sonoră din colecția „Ethnophonie” a Muzeului Național al Țăranului Român: doine, hore, învârtite, brâuri.

Experți în modă, curatori, designeri, universități, muzee și ONG-uri din întreaga lume au colaborat pentru crearea expozițiilor din proiectul „Purtăm cultură” prezentat de Google Arts & Culture, cu scopul de a arăta că moda este parte din cultura universală, o formă de artă cu impact asupra întregii societăți. Pentru expunerea colecțiilor a fost utilizată cea mai recentă tehnologie Google, inclusiv realitate virtuală, video-uri la 360° și imagini de rezoluție foarte înaltă, care permit zoom pe detalii imperceptibile ochiului liber.

Expoziția „We wear culture” este accesibilă la g.co/wewearculture și prin aplicația Google Arts & Culture, disponibilă pentru iOS și Android.


„We wear culture” în cifre:
• Peste 180 de parteneri (culturali și designeri) din 42 de țări
• Peste 400 de expoziții virtuale, adunând 30000 de imagini, video-uri și alte documente
• 4 expoziții în realitatea virtuală dedicate unor piese legendare
• Peste 700 de imagini gigapixel
• Acces pentru vizite virtuale Street View în peste 40 de locuri

Despre Google Arts & Culture
Google Arts & Culture este o platformă digitală care oferă acces la patrimoniul istoric și cultural din întreaga lume, prin intermediul internetului. Oricine poate astfel explora picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise și multe alte obiecte din muzee și colecții din toată lumea. Google Arts & Culture reunește peste 1000 de muzee din toata lumea. Aplicația Google Arts & Culture este accesibilă gratuit din browserul de internet, pe iOS și Android.














înapoi la pagina principală
 
inchis