Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministru al cultelor din acea vreme, îl numește pe Al. Tzigara-Samurcaș director al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, care a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

The Ritual Year Working Group // CALL FOR PAPERS




CITY RITUALS
13th CONFERENCE OF THE RITUAL YEAR WORKING GROUP





THEME
Since 1950, the world’s urban population has continued to grow as a proportion of the total population, increasing more than 500% in 65 years. In 2017, the proportion of urban populations grew to 54% and the United Nations’ World Urbanization Prospects projects that the percentage of population residing within urban areas will surpass 65% by the year 2050. The nations of Europe are among the countries with the highest rates of urbanization. Thirty-six European states have urbanization rates greater than the world’s average rate of 54%. Urban areas have been “melting pots” of cultures, traditions and rituals for millennia. Cities attract people not only from rural areas, but also from other parts of the world, as cities tend to be centres of exchange, trade and industry. Rapid changes in communications, ease of transportation, increased migration and the centralization of populations into cities in the past century have magnified the melting pot effect. Social scientists today no longer are confronted with the challenge of identifying patterns within homogenous societies, rather they are faced with the multiple tasks of mapping and understanding interactions within increasingly blended, heterogeneous urban societies. As populations migrate from rural to urban areas and from nation to nation, they bring with them traditional rituals and often, due to the change in the social and environmental landscape, adapt these rituals to their new home. Thus, City Rituals contain both traditional and newly formed aspects. This conference seeks to examine the old and the new, the unchanging and the changing nature of rituals, their content and their role in the urban societies of Europe and beyond.
For the 2018 conference of The Ritual Year Working Group, we ask ethnologists, anthropologists, sociologists and scholars in related fields to reflect on the following questions and topics in relation with the ritual year:
• The ritual year in the city (life cycle customs, calendric customs, other customs);
• Differences and similarities between the ritual year of multicultural urban and traditional rural societies;
• Religious versus non-religious rituals in the city;
• Urban holidays, celebrations and ceremonies;
• Urban feasts, festivals, events, carnivals;
• Cityscape before-during-after the celebration;
• Advertising city celebrations (media channels, actors, implications);
• Actors of city celebrations (organizers, performers, spectators, inhabitants);
• City celebrations and their multiple implications (political, social, economic, religious);
• The use of rituals in city planning and place marketing;
• The use of public urban space in the performance of rituals;
• Any other subject connected to the ritual year.


www.siefhome.org/wg/ry/events/bucharest.shtml




PAPER SUBMISSION
Please submit the title of your paper, an abstract of no more than 250 words, together with your name, academic affiliation, postal address and e-mail to ritualyear@siefhome.org.
A confirmation message will be sent to you upon arrival, if you do not receive a confirmation within 24 hours of your submission, please resubmit.
The papers must be written and presented in English or French.
The conference papers will be published in a volume (as part of The Ritual Year Working Group’s yearbook series).

CONFERENCE VENUE
Romanian Academy (Casa Academiei - The House of the Academy)
Calea 13 Septembrie nr.13
050711 Bucharest
ROMANIA
44°25'20.6"N 26°05'13.6"E

CONFERENCE COMMITTEE ORGANIZERS
In the series of events organized by the Romanian Academy (Bucharest, Romania) on the occasion of the Centenary of the Great Union and the end of The First World War, the Institute of Sociology will host the 2018 Ritual Year Working Group’s conference.
Institute of Ethnography and Folklore (Romanian Academy), Institute of South-East European Studies (Romanian Academy) and the National Museum of the Romanian Peasant are co-partners in the organization of this event.
Scientific Committee: Irina Sedakova, Laurent Sébastien Fournier, Irina Stahl, Tatiana Minniyakhmetova, Mare Kõiva, Jurij Fikfak, Tobias Boos, Aigars Lielbārdis (The Ritual Year Working Group, SIEF).
Local Committee: the local conference coordinator, Irina Stahl (Institute of Sociology), will be assisted by team members from the co-partner organizations.

CONFERENCE FEE
Basic conference fee 75 euros (including conference materials, coffee breaks, half-day city tour and publication).
Full conference fee 95 euros (including festive dinner, conference materials, coffee breaks, half-day city tour and publication).
An optional full day excursion, outside of Bucharest, is scheduled for Saturday, 10 November 2018 (price and further details will be communicated at a later date).

The organizers will not be able to offer any financial support to the participants. Participants are entirely responsible for any travelling and accommodation expenses.

DEADLINES
Submission of papers by 30 April 2018.
Notification of acceptance or rejection by 15 May 2018.
Registration deadline will be communicated at a later date.

CONFERENCE PROGRAMME
The conference is scheduled to take place during 7, 8 and 9 of November 2018.
On the 9th of November, the conference programme will include a half-day city tour and the visiting of the Radu Vodă Monastery, where the participants will assist at the celebration of Saint Nektarios (a Greek saint canonized in 1961, and introduced to the local, Romanian community in early 2000s).
A full day excursion outside of Bucharest is scheduled for Saturday, 10 November 2018.
If you can stay one extra day, we promise we will make it worthwhile.

ACCOMODATION
The closest hotels to the conference venue are the following:
• 50-60 euros/night
Hotel Hanu Berarilor 3* (1.1 km to the conference venue, 15 min walk)
http://hotelhanuberarilor.ro/
Hotel Ibis Bucharest Palatul Parlamentului City Centre 3* (1.2 km to the conference venue, 15 min walk)
http://www.ibishotels.ro/hotel-ibis-bucuresti-palatul-parlamentului
Volo Hotel 3* (1.5 km to the conference venue, 20 min walk)
http://hotelvolo.ro/
• 60-80 euros/night
Hotel Venezia 4* (1.7 km to the conference venue, 22 min walk)
http://www.hotelvenezia.ro/
Hotel Parliament 4* (1.1 km to the conference venue, 14 min walk)
http://parliamenthotel.ro/
• 150 euros/night
JW Marriott Bucharest Grand Hotel 5* (750 m to the conference venue, 9 min walk)
http://www.marriott.com/hotels/hotel-rooms/buhro-jw-marriott-bucharest-grand-hotel/

Rental apartments are also available in the area and can be booked via www.booking.com and www.tripadvisor.com.

Booking several months in advance is strongly advised due to ongoing Great Union centenary celebrations.

TRANSPORTATION
Licensed cabs can be ordered upon arrival at the Henri Coandă Airport in Bucharest. The cost of a fare to the city centre is about 10 euros. More information will follow, after acceptance of papers.

  




înapoi la pagina principală
 
inchis