Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministru al cultelor din acea vreme, îl numește pe Al. Tzigara-Samurcaș director al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, care a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

Solicitare propuneri tematice pentru revista MARTOR nr. 25 / 2020 și nr. 26 / 2021




Termen limită de primire propuneri: 27 martie 2019
Propunerile se trimit pe adresa: revistamartor@gmail.com


Revista anuală MARTOR. Revista de antropologie a Muzeului Țăranului Român, înființată în 1996 și aflată deja în al 24-lea an al apariției sale continue, este o revistă tematică interdisciplinară și internațională, cuprinzând articole științifice din domeniul antropologiei, etnologiei, antropologiei vizuale, muzeografiei, istoriei, etnomuzicologiei și istoriei artei. Revista vizează în principal un public academic, dar și unul larg. Articolele publicate sunt în limba engleză sau franceză, respectând normele deja în uz pentru revistă, și care pot fi găsite la adresa: http://martor.muzeultaranuluiroman.ro/for-authors/. Revista acceptă articole care trec de evaluarea (în regim anonim) a doi specialiști din domeniu (sistem „double blind peer review”).

Pe lângă tirajul tipărit (între 300-800 exemplare/număr) și publicarea pe site-ul dedicat, revista MARTOR este inclusă și indexată în baze de date internaționale: EBSCO, CEEOL, Index Copernicus și Anthropological Index Online (AIO), iar din aprilie 2018 a fost inclusă și în baza de date MLA – Modern Language Association, Directory of Periodicals. Totodată, suntem în proces de evaluare pentru indexarea ISI (al patrulea an).

Prezența în baze de date internaționale lărgește exponențial vizibilitatea muzeului în mediile academice și profesionale, astfel că includerea revistei în cât mai multe baze de date este o prioritate.

Revista, pe lângă textele academice pe tema propusă în fiecare an, cuprinde o secțiune de Muzeografie, prin care se prezintă ultimele proiecte ale Muzeului Național al Țăranului Român, dar și ale altor muzee, precum și secțiunile Note de teren și Recenzii de carte. Toate textele incluse în paginile revistei sunt într-o strânsă legătură cu tema din anul respectiv. Nu în ultimul rând, revista excelează în ceea privește aspectul său grafic, prin fotografii de o înaltă calitate expresivă, care fac legătura dintre artă și etnografie, contribuind la construirea secțiunilor și categoriilor revistei. Accentul pe antropologia vizuală este, de altfel, una dintre trăsăturile care individualizează revista.

Facem o solicitare pentru propuneri tematice ale revistei MARTOR pentru anii 2020 și 2021.

Datorită strategiei disciplinare și editoriale în care revista MARTOR s-a înscris prin indexarea într-un număr larg de baze de date, precum și faptul că suntem în proces de evaluare pentru indexarea ISI, tematica revistei trebuie să aibă în primul rând o dimensiune teoretică semnificativă și o deschidere tematică cu impact internațional.

Vă rugăm să redactați propunerile dumneavoastră după următoarea structură:


a) Titlul temei propuse;

b) Coordonatori (menționând și afilierea instituțională);

c) Justificarea temei (cel puțin două considerente care stau la baza propunerii tematice);

d) Posibile contribuții pe care coordonatorul este sigur că poate conta, menționând autorii și titlurile posibilelor articole.

Menționăm că propunerile urmează să fie tipărite și depuse la secretariat, pentru a fi prezentate și analizate în Consiliul Științific în luna aprilie 2019, în vederea selecției și aprobării lor.

Apelul pentru propuneri de tematici va fi postat și pe site-ul revistei, putând primi și propuneri din partea unor specialiști care nu sunt angajați ai muzeului.

Mai jos câteva informații importante privind responsabilitățile coordonatorilor numerelor tematice.


În vederea realizării revistei la timp, este necesar să ne încadrăm în calendarul revistei:
 

- 1 mai 2019/2020: anunțul temei pentru anul 2020 sau anul 2021, anunț lansat online și în grupuri din bazele de date ale muzeului cu specialiști în domeniu;
- 1 noiembrie 2019/2020: data limită de primire a rezumatelor propunerilor și selecția lor, realizată de către coordonatorii de număr;
- 15 februarie 2020/2021: primirea textelor finale și inițierea procesului de evaluare;
- 15 martie – 30 mai 2020/2021: peer-review;
- iunie 2020/2021: revizuirea textelor de către autori și trimiterea versiunii finale;
- iulie – 15 septembrie 2020/2021: corectură limbă;
- 15 septembrie – 15 octombrie 2020/2021: pregătire pentru tipar.
 

Responsabilitățile coordonatorilor numerelor tematice sunt:
 

1) De a asigura textul propunerii tematice în limba engleză / franceză.
2) De a asigura coordonarea numărului din punct de vedere științific:

a. De a selecta propunerile primite prin analiza rezumatelor primite de la autori.
b. De a asigura o listă de specialiști din domeniu (min. 20 persoane) care ar putea evalua textele în sistem peer-review.
c. De a asigura evaluarea fiecărui articol academic în sistem de peer-review anonim, trimițând textul la doi recenzori (cercetători în domeniu) și de a ține legătura cu recenzorii.
d. De a redacta introducerea volumului tematic (text teoretic de suport pentru tema propusă, precum și prezentarea numărului).
e. De a asigura un concept pentru ilustrația numărului în afara ilustrațiilor incluse în textele cuprinse în volum (imaginile interstițiale, imaginea pentru copertă etc.).

3) De a contribui la munca editorială prin supervizarea punerii în pagină a revistei.
4) De a organiza și prezida evenimentul de lansare a revistei după publicarea acesteia.

Până în prezent revista a cuprins numere tematice acoperind următoarele teme:
 

Nr. 16/2011 – Towards an anthropology of success;
Nr. 17/2012 – Everyday life during communism. History, memory, oblivion;
Nr. 18/2013 – Remembering childhood;
Nr. 19/2014 – The Agrarian Question – a Historical and Political Economy Outlook;
Nr. 20/2015 – Bodies – Matter – Narratives of Corporeality;
Nr. 21/2016 – A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay Meadow Management;
Nr. 22/2017 – Back to the Future. Creative Traditions in the 21st Century;
Nr. 23/2018 – Curating Change in the Museum;
Nr. 24/2019 – număr în curs de realizare, Archives and Politics of Memory: the Collecting, Storage, Ownership and Selective Disclosure of Archival Material.



București, 28 februarie 2019

Anamaria Iuga
Șef secție Studii etnologice
 




înapoi la pagina principală
 
inchis