Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministru al cultelor din acea vreme, îl numeşte pe Al. Tzigara-Samurcaş director al Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială, care a funcţionat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea “neo-românească” a Muzeului de la Şosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureştenii. Dar finalizarea construcţiei va aştepta câteva decenii, având de înfruntat adversităţile vremurilor şi ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea şi până în prezent, Muzeul de la Şosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoţind şi reflectând construcţia naţională şi vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înfiinţarea instituţională a muzeului, curând după apariţia Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcţiei naţionale, Ţăranul devine deja o referinţă simbolică centrală a identităţii noastre iar cultura ţărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orăşeni. Pentru a da un impuls “industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenţei produselor străine (la modă şi, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanţă pentru organizarea unor expoziţii în care să intre şi produse ale industriei casnice ţărăneşti. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, “exposiţiunea naţională de la Moşii de vite, de flori, de legume, de produse agricole şi industriale”.  Apar primele colecţii private, expoziţii naţionale şi participări ale României la expoziţiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu naţional, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
“Pentru a schiţa un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi nişte strămoşi” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Iar acest strămoş îndepărtat a fost Muzeul Naţional de Antichităţi (înfiinţat în 1864 de acelaşi Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, “o secţiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în ţară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecţia locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecţiile MŢR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine şi fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaş să se întrebe, retoric: “Suntem vrednici de un muzeu naţional?”. Şi să se străduiască o viaţă întreagă pentru a răspunde afrimativ şi a realiza acest deziderat al unui “adevărat muzeu naţional”.

Prima sa formă este aceea a “Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaş o considera “prolixă şi inutil de complicată”. Viziunea despre menirea şi amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată şi prin schimbarea denumirii muzeului în “Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională” iar apoi în “Muzeul de Artă Naţională Carol I”. Arta ţărănească devenise naţională !

Muzeul de la Şosea îşi va continua periplul istoric şi după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a “armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mişcării Revoluţionare şi Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Colecţiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Ştirbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aştepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluţia din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleşu, face un nou act întemeietor numindu-l – şi la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român.
„Incepem să facem liste de nume pentru noul muzeu – îşi aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Ştiu precis că Horia le numerotase şi că ajunsesem la vreo douăzeci şi ceva de nume. Muzeul Ţăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puţin în primii ani, pe mulţi i-a enervat. Ţăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ şi politic incorect, pretindeau alţii. Mai târziu ne-a părut şi nouă rău că nu i-am zis Muzeul Ţăranului, pur şi simplu.” Iar mai departe: „După un an şi ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu naţional de arte şi tradiţii. Renunţăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Ţăranului Român nu este un “muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvîntului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, ţăranul aşa cum este – declara Bernea –, dar vom înţelege ce s-a întîmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradiţional”. Deschis la prefaceri şi la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Ţăranului Român ţine deci să păstreze o ancorare fermă şi permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un “muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viaţa şi creaţia comunităţilor ţărăneşti din anumite zone şi epoci determinate ale ţării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea “omul tradiţional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă ţăranul”. Muzeul Ţăranului Român este astfel muzeul unei spiritualităţi oarecum atemporale, de care iniţiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiţi şi pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaştere internaţională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expoziţiile temporare şi colecţiile sale vechi dar şi recente, prin târgurile sale deja tradiţionale şi promovarea “produselor ţăranului român”, prin activităţile sale cu copiii şi, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acţiunilor sale culturale (lansări de carte şi dezbateri, concerte şi filme antropologice, colocvii şi seri culturale etc.) Muzeul Naţional al Ţăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.

Muzeul Țăranului este pe Google Cultural Institute




Colecții din muzee și instituții de artă din România pot fi vizitate, în premieră, pe Google Cultural Institute

București, 25 noiembrie - Google anunță lansarea, pe platforma Google Cultural Institute, a primelor colecții de artă și tradiție din România, ceea ce va permite oamenilor din toată lumea să viziteze și să exploreze obiecte și colecții ale partenerilor din România. Trei dintre cele mai importante muzee din România - Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Național al Țăranului Român și Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, dar și asociații și fundații care își expun lucrările din patrimoniu - Asociația Folclor Fără Frontiere, Ordinul Arhitecţilor din România, Fundația Pro Patrimonio și Fundația Wassertalbahn, și-au lansat colecțiile pe platforma Google Cultural Institute.

În acest mod sunt disponibile peste 800 de exponate din colecțiile instituțiilor partenere, de la picturi, desene, obiecte de artă populară, artefacte religioase, la fotografii și documente. Mai mult, o selecție de obiecte de artă au fost imortalizate la înaltă rezoluție, permițând reliefarea celor mai mici detalii. De exemplu, vizitatorii pot admira îndeaproape lucrări din Muzeul Național Brukenthal cum ar fi Wilhelm IV de Bavaria de Hans Schwab von Wertinger, Iacoba de Baden de Hans Schwab von Wertinger, Natură statică cu cireșe de Theodor Aman, dar și Omul cu tichie albastră de Jan van Eyck. Tehnologia permite explorarea în detaliu a operelor de artă, într-un mod ușor și rapid, astfel că cel care o privește poate foarte ușor studia detalii ale tușei pensulei sau patinei timpului.

De asemenea, trei clădiri (Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie “Casa Altemberger” și Muzeul de Istorie Naturală) care aparțin Muzeului Național Brukenthal pot fi vizitate virtual, prin intermediul tehnologiei Street View, direct din platforma Google Cultural Institute. Oamenii se pot plimba astfel prin muzee ca și când s-ar afla acolo.

Pe Google Cultural Institute, utilizatori pot explora universul satului românesc, prin obiecte de artă populară unice din colecția Muzeului Național al Țăranului Român și gospodăriile expuse în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu. De asemenea, sunt disponibile și piese relevante ale spaţiului etnografic extra-european din Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA.

Alături de exponatele celor 3 muzee, pe Google Cultural Institute sunt disponibile expoziții cu diferite teme ale asociațiilor și fundațiilor partenere: Vioara cu goarnă, Mocănița de la Vișeu de Sus, Vila Golescu sau creațiile arhitectului Ion Mincu, în special Casa Mincu, actualul sediu al Ordinului Arhitecților din România.

Google Cultural Institute este o platformă digitală care oferă acces la patrimoniul istoric și cultural din întreaga lume, prin intermediul internetului. Oricine poate astfel explora picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise și multe alte obiecte din muzee și colecții din toată lumea. Google Cultural Institute reunește peste 600 de instituții partenere din 60 de țări.


Declarații parteneri:


Ciprian Anghel Ștefan, Director General al Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu

“Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, o prezență de marcă în peisajul culturii românești, este o instituție dinamică, aflată în permanent contact cu publicul său, care înțelege să își deschidă în permanență colecțiile prin mijloace cât mai diverse și mai atractive.
De aceea prezența Muzeului ASTRA în mediul virtual, demarată cu câțiva ani în urmă, prin cadrul programului de digitizare a colecțiilor prin intermediul platformei Europene, se consolidează astăzi prin includerea a 22 de monumente din cel mai mare muzeu în aer liber, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Dumbrava Sibiului precum și a 22 piese din colecțiile Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder” în platforma Google Cultural Institute.
Suntem deosebit de încântați să facem parte din primele muzee și instituții de cultură din România care își expun colecțiile pe platforma Google Cultural Institute.
Digitizarea colecțiilor este un mijloc foarte important de creștere a accesibilității publicului la valorile de patrimoniu și marile platforme de acest tip sunt vectorii care asigură interconexiunea culturilor și civilizațiilor la nivel internațional.”

Virgil Nițulescu, Director General al Muzeului Național al Țăranului Român:

“Suntem meniți, prin structura noastră intimă, să fim tentați de cunoașterea totală. Știm că nu o vom atinge niciodată, dar aspirația aceasta este una firească. Acesta a fost și scopul Mouseion-ului, al Bibliotecii din Alexandria, al Enciclopediei Franceze. Acesta este, într-un fel sau altul, scopul fiecărei colecții – unul utopic, evident –, acela de a colecționa tot ce este posibil din sfera de interes a muzeului respectiv. Cum acest scop nu va putea, din motive evidente, să fie atins, vreodată, în lumea reală, nu ne rămâne decât încercarea de a ne orientarea eforturile spre cea virtuală. Orice inițiativă este salutară.
Mi-am dorit foarte mult ca Muzeul Național al Țăranului Român să fie unul dintre primele muzee românești care se alătură proiectului pornit de Google Cultural Institute, pentru că muzeul nostru este unul dintre cele mai apreciate din România, nu doar pentru patrimoniul său, ci și pentru originalitatea expunerii și a demersului cultural, în raport cu publicul. Suntem convinși că ne aflăm pe drumul cel bun și că, prin participarea la acest proiect, vom reuși să punem mai bine în valoare patrimoniul cultural pe care îl administrăm, spre beneficiul public.”

Andreas Karlstetter, Membru fondator pentru Fundația Wassertalbahn

“Suntem foarte onorați să facem parte din acest proiect internațional. Este o oportunitate extraordinară să ne putem prezenta valorile locale și totodată să facem cunoscută tuturor ultima cale ferată forestieră funcțională din Europa prin intermediul platformei Google. Ansamblul căii ferate face deja parte din patrimoniu național începând cu anul 2010 și poate reușim cu această ocazie să ne atingem scopul de a-l clasa și în patrimoniul UNESCO. Ne bucurăm că povestea Mocăniței de pe Valea Vaserului stă alături de evenimentele remarcabile de-a lungul timpului și astfel contribuim și noi la o mai bună cunoaștere a acestei fărâme impresionante din istoria unei comunități aflate într-un colț fascinant al României.”

Dan Bulucea, Country Manager Google România:

“Suntem încântați să anunțăm primele muzee și instituții de cultură din România care expun pe Google Cultural Institute. Mulțumim partenerilor noștri din România pentru deschiderea și efortul depus pentru realizarea acestui proiect. Ne dorim ca acest demers să înlesnească accesul la artă și să contribuie la promovarea patrimoniului cultural românesc în orice colț al lumii.”

Simon Rein, Program Manager Google Cultural Institute:

„Colaborăm cu peste 600 de muzee, arhive și alte instituții culturale din toată lumea, oferind vizitatorilor acces la sute de colecții și obiecte de artă disponibile la cea mai bună rezoluție. Începând de astăzi, muzee și instituții de cultură din România pot fi vizitate virtual prin colecțiile expuse de acestea pe Google Cultural Institute. Dorința noastră este să punem tehnologia în slujba instituțiilor culturale, pentru a permite acestora să își prezinte capodoperele în moduri inovatoare și atrăgătoare.”

Despre Google Inc.

Google este un lider global in tehnologie, care are ca obiectiv îmbunătățirea modului în care oamenii accesează și utilizează informația. Inovațiile aduse în căutarea online și publicitate au făcut din Google un domeniu de referință pe Internet și una dintre cele mai cunoscute mărci din lume.


  




înapoi la pagina principală
 
inchis