Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

We wear culture: De la Coco Chanel la portul tradițional românesc




Google prezintă cea mai mare expoziție virtuală dedicată modei și stilului, care reunește 3000 de ani de cultură vestimentară. Proiectul „Purtăm cultură” („We wear culture”, în original) lansat de Google Arts & Culture este rezultatul colaborării cu Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) la care se adaugă peste 180 de instituții de cultură din New York, Paris, Londra, Tokio și multe alte locuri de pe mapamond.

Cu ajutorul tehnologiei, vizitatorii pot explora milenii de evoluție a stilului, de la mătasea care dă numele bine cunoscutei rute comerciale Drumul Mătăsii, la moda de la Versailles și până la punk-ul britanic și povestea blugilor. Piese de vestimentație care au influențat generații întregi, precum tocurile lui Marilyn Monroe sau rochia neagră a lui Coco Chanel sunt readuse în prim plan prin realitatea virtuală. Expozițiile cuprind tendințele care au schimbat moda de-a lungul timpului, momente de cotitură și personaje care au și-au pus amprenta decisiv: Alexander McQueen, Marilyn Monroe, Cristóbal Balenciaga, Coco Chanel, Audrey Hepburn, Christian Dior, Helmut Newton, Irving Penn, Yves Saint Laurent, Manolo Blahnik, Gianni Versace , Oscar de la Renta, Pierre Balmain, Vivienne Westwood, Miyake Issey și mulți alții.

Colecția „Haina țărănească” prezentată de MNȚR în cadrul proiectului „We wear culture” este dedicată portului tradițional din zona României. Expoziția virtuală cuprinde 27 de artefacte vestimentare, care se adaugă colecțiilor MNȚR deja existente pe platforma Google Arts & Culture.

“Fără pretenția de a fi exhaustivă, expoziția <Haina țărănească> este o călătorie virtuală și în același timp una simbolică, care recuperează frumusețea unui patrimoniu țărănesc divers și complex, recontextualizând imaginea despre artă și meșteșug. Această expoziție creează publicului oportunitatea de a descoperi virtual patrimoniul de excepție al MNȚR a cărui expunere permanentă este închisă temporar pentru lucrări de consolidare și restaurare a clădirii monument istoric”, spune Liliana Passima, manager MNȚR.

Piesele prezentate în expoziția MNȚR sunt însoțite de o coloană sonoră din colecția „Ethnophonie” a Muzeului Național al Țăranului Român: doine, hore, învârtite, brâuri.

Experți în modă, curatori, designeri, universități, muzee și ONG-uri din întreaga lume au colaborat pentru crearea expozițiilor din proiectul „Purtăm cultură” prezentat de Google Arts & Culture, cu scopul de a arăta că moda este parte din cultura universală, o formă de artă cu impact asupra întregii societăți. Pentru expunerea colecțiilor a fost utilizată cea mai recentă tehnologie Google, inclusiv realitate virtuală, video-uri la 360° și imagini de rezoluție foarte înaltă, care permit zoom pe detalii imperceptibile ochiului liber.

Expoziția „We wear culture” este accesibilă la g.co/wewearculture și prin aplicația Google Arts & Culture, disponibilă pentru iOS și Android.


„We wear culture” în cifre:
• Peste 180 de parteneri (culturali și designeri) din 42 de țări
• Peste 400 de expoziții virtuale, adunând 30000 de imagini, video-uri și alte documente
• 4 expoziții în realitatea virtuală dedicate unor piese legendare
• Peste 700 de imagini gigapixel
• Acces pentru vizite virtuale Street View în peste 40 de locuri

Despre Google Arts & Culture
Google Arts & Culture este o platformă digitală care oferă acces la patrimoniul istoric și cultural din întreaga lume, prin intermediul internetului. Oricine poate astfel explora picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise și multe alte obiecte din muzee și colecții din toată lumea. Google Arts & Culture reunește peste 1000 de muzee din toata lumea. Aplicația Google Arts & Culture este accesibilă gratuit din browserul de internet, pe iOS și Android.














înapoi la pagina principală
 
inchis