Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

CFP: ISCOADA caută cercetări despre cultură și societate




O nouă platformă popularizează lucrări care rămân necunoscute în afara cercurilor academice: ISCOADA caută cercetări despre care nu s-a aflat destul!

ISCOADA este un proiect care a pornit de la faptul că sute de studenți, masteranzi, profesori și cercetători produc materiale care rămân necunoscute în afara cercurilor academice.

Eseuri, licențe, disertații și lucrări de doctorat sunt citite de o mână de oameni, după care își continuă existența în arhive sau foldere uitate. Articolele publicate în jurnale de specialitate ajung doar la specialiști. Puține cărți sunt citite dincolo de universul îngust al lumii academice. Producem cunoaștere, dar aceasta rămâne ascunsă în cotloanele universităților.

ISCOADA răspunde acestei izolări a lumii academice de societate. Platforma caută articole scrise, materiale de arhivă sau foto-video care prezintă, într-un format sintetizat și accesibil, cercetări din antropologie și științe conexe.

Dacă ai o cercetare individuală sau de grup în format text sau multimedia, un eseu, o licență, o disertație, sau un doctorat, așteptăm abstractul sau lucrarea ta în formă editată conform ghidului nostru de scriere la contact@iscoada.com până la data de 10.03.2020.

Echipa de redacție îți va oferi suport editorial și te va pune în legătură cu un expert potrivit subiectului pe care l-ai cercetat pentru feedback. Împreună, veți discuta despre structurarea informațiilor din articolul final, ori despre eventuale completări, acolo unde e cazul. Vei fi apoi ajutat cu feedback pe partea editorială, pentru rescrierea materialului tău într-unul mai prietenos pentru publicul larg.

ISCOADA așteaptă subiecte din antropologie, etnologie, sociologie, arheologie, studii vizuale, film documentar, filosofie, psihologie, neuroștiințe, lingvistică, inteligență artificială și realitate virtuală.

Textele selectate vor fi remunerate.

Ghidul de scriere ISCOADA, Parteneri și Colaboratori: www.iscoada.com
Facebook event: https://www.facebook.com/events/171260854197329/

Platforma ISCOADA este un proiect co-finațat de AFCN, Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis