Catre Tur Virtual
RIRI

Irina Nicolau, etnolog şi scriitoare (sic), co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român, coordonatoare a 6 volume de memorie orală, autoare a 8 cărţi de etnologie alternativă, creatoare de cărţi-obiect, haine şi bijuterii, iubitoare de obiecte Kitsch, de prieteni şi de joacă.

Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit. Nu mai ştiu ce i-a spus ofiţerului sau ce-o fi fost el, dar a reuşit să obţină în final paşaportul. Şi iată, revin, îmi trimisese o scrisoare! Un plic elegant, cu miros de lipici occidental, pe care l-am deschis respectuos cu coupe-papier-ul, ca să găsesc înăuntru o bucată de hîrtie igienică pe care scria cu tuş maro EXACT AŞA MĂ SIMT EU AICI. RIRI

Mult mai tîrziu, în 2000, amîndouă am făcut împreună cu o prietenă mai tînără un album despre icoanele de la Sibiel. Datorită machetei imaginate de Irina, a rezultat un obiect cu adevărat frumos. Doar că, pentru că fusese greşit legat, era de ajuns să răsfoieşti volumul, ca să se desfacă în file multicolore. De cîte ori a dăruit cîte un exemplar, Irina a scris pe pagina de gardă A SE CITI DE PREFERINŢĂ ÎNCHIS. RIRI

Ce învăţăm noi din aceste două întămplări? Păi, în primul rînd, că Irina Nicolau se simţea RIRI; în al doilea rînd, că avea un dar al scrierii esenţiale, cu cuvinte simple, scurt şi foarte cuprinzător; în al treilea, că îi plăcea să lucreze laolaltă cu prietenii. Şi, în general, că ştia să transforme neplăcerile sau greşelile, în acidente hazoase şi memorabile.

Din păcate, cărţile ei au ieşit de cele mai multe ori în tiraje minuscule, aşadar au fost citite în principal de către prieteni (Irina dăruia tot ceea ce primea ca drepturi de autor şi apoi cumpăra ca să poată dărui în continuare) şi apoi citite de cei care le împrumutau de la prietenii prietenilor. Prietenia generoasă, plutind în jurul ei ca un abur, a condus la un fenomen care s-a manifestat abia după ce Irina a plecat dintre noi: pe urmele ei s-a construit o comunitate sui generis de oameni foarte diferiţi, care se simt şi astăzi apropiaţi unul de celălalt doar în virtutea sentimentelor pe care le-a semănat ea în fiecare; unii abia apucaseră să o descopere, alţii o cunoscuseră demult şi se îndepărtaseră din te miri ce motive; unii, foarte tineri, s-au format profesional sub aripa ei, alţii au adoptat-o (sau au fost adoptaţi?) ca rudă apropiată.

Ioana Popescu

AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă




Expoziție de fotografie
21 martie – 20 mai 2018, Sala Foaier




Ambasada Republicii Moldova în România și Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 21 martie 2018, ora 18.30, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției de fotografie AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă.


Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia Cușnir ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care ocolește realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficiale ale epocii. Expoziția este rezultatul unui exercițiu curatorial și de cercetare interdisciplinar și prezintă – în premieră în România – o selecție inedită din cele peste 4000 de clișee salvate, aflate în prezent în proces de conservare, digitizare și documentare.

La 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul României a confirmat printr-un act politic o comunitate de limbă și cultură, fiind succedată după două decenii de anexarea Basarabiei de către URSS. Asemenea oricărei schimbări politice majore, acest moment de ruptură a lăsat spații albe în istoria oficială și traume în memoria colectivă. Dincolo de interpretările propuse de istoricii asupra acelor momente frământate și a perioadelor în care Basarabia și România au avut evoluții separate, avem la îndemână micro-istoriile, care nuanțează și dau relief vieții sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuală – este și cea a lui Zaharia Cușnir și a satelor pe care el le-a fotografiat în anii ’50-’60.

Fotograful-țăran școlit în adolescență la Iași eșuează în încercarea de a se împotrivi intrării în colhoz, fiind închis o vreme, pentru a se refugia mai apoi în fotografie. Cu o arie de cuprindere limitată la câteva sate, Zaharia Cușnir este un etnograf inocent care înregistrează episoadele sărbătorii și ale copilăriei, scene casnice sau de convivialitate, însă fără a se opri la ceea ce poate face oricine deține un aparat foto. Observația sa aparent tăcută este surprinzătoare prin dinamica multora dintre cadre, parcă impregnate de o stare de film. Îndrăzneala de a construi imaginea prin compoziții, straturi și relații între personaje și aparatul foto pare neverosimilă pentru acea perioadă, într-un sat aflat la marginea URSS, și cu atât mai mult pentru un sătean de rând – fierar, zidar, lucrător în colhoz –, a cărui viață a însoțit istoria Basarabiei de la apartenența la Imperiul Țarist până la căderea blocului socialist. Se poate spune fără nicio ezitare că Zaharia Cușnir este noua descoperire din familia inocenților, alături de Costică Acsinte și Vivian Maier.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 20 mai 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.


Echipa curatorială: Nicolae Pojoga (lector superior, Catedra Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău), Cosmin Manolache, Iris Șerban și Mara Mărăcinescu (Muzeul Național al Țăranului Român din București)

Cu sprijinul: Ambasada Republicii Moldova în România

Parteneri: Editura Cartier, Arbor, Carpe diem, Asociația pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chișinău.


 



 




înapoi la pagina principală
 
inchis