To Virtual Tour
RIRI


Irina Nicolau, ethnologist and writer, co-organizer, together with Horia Bernea, of the Romanian Peasant Museum, coordinator of 6 volumes of oral memory, author of 8 books of alternative ethnology, creator of object-books, clothes and jewels; she loved kitsch objects, she loved her friends and she loved to play.

One day, it must have been nineteeneightysomething, I received a letter from Irina. She had managed to travel to Athens, to visit her aunt. I must also tell that she had first received an official negative answer from the Passport Department and she had been forced to request an audience at the Militia, hoping she would change their mind. She prepared thoroughly, she combed her hair back, tied it with a white ribbon and gathered it at the back of her neck, she wore a blue shirt with a white little collar, a straight dress, no make-up, she removed her famous rings and she took care that she looks stupid and poor. I don’t remember what she told the officer or whoever, but she finally obtained the passport. And thus I return to the letter I received from Athens! An elegant envelope, smelling of occidental glue, that I opened respectfully with the coupe-papier, only to find a piece of toilet paper inside, written upon with brown ink: THIS IS EXACTLY HOW I FEEL HERE. RIRI

Much later, in 2000, we made an album on Sibiel icons together with a younger friend. Thanks to Irina’s design, the book turned out to be a beautiful object. However, because of the bad binding, the colorful pages would fly away at the first skimming through the volume. Every time she gave the book as a present, Irina would write in the dedication: TO BE READ PREFERABLY CLOSED. RIRI

What is there to learn from these two stories? Well, first of all, that Irina Nicolau felt she was RIRI; secondly, that she had the gift of writing the essential, in simple words, short and very telling; thirdly, that she liked to work with her friends. And, in general, that she knew how to transform the unpleasant and the mistake in funny and memorable accidents.

Unfortunately, most of her books appeared in minuscule number of copies and where thus read mainly by her friends (Irina gave away as gifts everything she received as author’s rights and then bought some more so she could continue to make presents) and borrowed by her friends’ friends. The generous friendship, floating around her like mist led to a phenomenon manifest only after she left us: a sui generis community was formed of very different people who feel close to each other only by virtue of the feelings she had unveiled in them; some had just discovered her, other had known her for a long time and grew apart for whatever reasons; some, very young, were professionally formed by her, others adopted her (or were adopted?) as close relative.

Ioana Popescu

FENOMENUL CUCUTENI ÎN CULTURILE NEOLITICE DIN SPAŢIUL GEOGRAFIC LOCUIT DE ROMÂNI




Lansare de carte de prof. univ. dr. Radu Adrian
2 noiembrie 2019. ora 12, Sala Acvariu
Muzeul Național al Țăranului Român


 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă sâmbătă, 2 noiembrie 2019, de la ora 12, la Sala Acvariu, la lansarea volumului Fenomenul Cucuteni în culturile neolitice din spaţiul geografic locuit de români, de prof. univ. dr. Radu Adrian. Intrarea este liberă.

Ornamentele cucuteniene sunt nonfigurative și reprezintă, fără îndoială, simboluri ale credinței sau mesaje dependente de mituri. Imaginile zoomorfe sau antropomorfe apar foarte rar. Însă toate reprezintă idei care se cereau respectate și erau afișate pe pereții vaselor de ceramică pentru a fi cunoscute în casa fiecărui pământean. Forma și ornamentarea vaselor din acea perioadă ilustrează atât nivelul înalt al educației estetice la care ajunsese populația, cât și credința unitară. În întinderea uriașă a teritoriului în care s-a dezvoltat cultura Cucuteni, imaginile de pe vase îndeplineau rolul de mass-media pentru păstrarea religiei, pentru dezvoltarea unitară a gândirii, ca și pentru respectarea unor norme și legi socio-umane.

Astăzi, au rămas, de la cucutenieni, câteva sute de mii de vase și statuete din ceramică. Toate sunt răspândite și fac onoare muzeelor din România, Moldova, Ucraina, Polonia și Bulgaria.

Românii sunt și urmașii daco-geților, despre care tot Herodot scria că sunt cei mai viteji și drepți dintre traci. Ei le poartă ADN-ul în sânge, căci de milenii trăiesc doar din rodnicia pământului, nu poartă războaie de agresiune, iubesc pacea și sunt înțelegători și ospitalieri cu veneticii. Dar au luptat împotriva cotropitorilor și și-au dat viața pentru pământul lor. Parțial, ceramica veche și-a păstrat tradiția în spațiul românesc. Multe dintre motivele decorative de pe ii, fote, baticuri, marame, catrințe, ilice, zăbune, covoare și păretare, pleacă de la ornamentele vechi de pe ceramica de Cucuteni. Iar arta lemnului crestat, cu geometrismul ei sofisticat, a rămas nealterată de-a lungul istoriei și o găsim pe toate piesele utilitare din gospodăria omului de la țară. Ornamente dăltuite apar pe uluca gardului, trec pe stâlpul prispei, pe streașină, pe lada de zestre, leagănul pruncului, masa și spătarul scaunului, stelajul veselei, plosca de apă, căucul, furca de tors, cuierul pentru haine, linguri și polonice de lemn, ciutura fântânii, și chiar pe fluierul, tiparul cașului și bâta ciobanului. Tot timpul, românii au avut și și-au păstrat, pentru sufletul lor, un folclor autentic și unic, de mare profunzime. S-au conservat în istorie, moștenindu-l din neoliticul zonei dintre Nistru și Tisa, și încă trăiesc înconjurați de obiectele artizanale făcute cu mâna lor, își iubesc strămoșii, îi pomenesc în ritualuri, le păstrează limba și se închină la icoanele vechi. În nordul țării, în Oaș, pământenii își rezumă foarte scurt trecutul și viitorul, spunând: Om fo, ș-om fi!

 

 




back to main page
 
closed