To Virtual Tour
HORIA BERNEA

One of the greatest contemporary Romanian painters, whose exhibitions inside and outside the country remained permanent landmarks in the field. From 1990 to his death in 2000 he was director of the Romanian Peasant Museum. He established an original style in European ethnomuseography which he liked to call nascent or flickering museology.
I learned from him that you must not hurry or get stubborn when you want to accomplish a project. You first have to think about it really well, to see if your initial idea is correct. Nobody saw better than he did. Then you should consult with others, preferably with those whom you know to have different opinions. Then you try to take into account all these remarks, arguing against those you reject and including those that can enrich the project. Then you wait, germinate, preparing the illumination. For Horia Bernea, illumination meant the conviction that the idea was convergent with the faith – freely chosen to be the Christian faith. Only then, the project could start the adventure of the mise-en-oeuvre. Only then, could the miracle of the formation of the team happen. I haven’t yet met anyone so capable of constructing little punctual families with people, all too human, to transform their weaknesses in creativity, their complexes in personal style, their frustrations in a new enthusiasm, their preferences in wish for collective accomplishment.
He was not afraid to shock, to irritate, to incite. He contaminated us with courage by asking difficult questions – what do you see here? What do you think about this? What do you understand? Why don’t you like it? – or by simply inviting us to contradict him. It wasn’t and it is still not easy. But nothing that we do at the museum under his wing is easy.

Ioana Popescu

FENOMENUL CUCUTENI ÎN CULTURILE NEOLITICE DIN SPAŢIUL GEOGRAFIC LOCUIT DE ROMÂNI




Lansare de carte de prof. univ. dr. Radu Adrian
2 noiembrie 2019. ora 12, Sala Acvariu
Muzeul Național al Țăranului Român


 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă sâmbătă, 2 noiembrie 2019, de la ora 12, la Sala Acvariu, la lansarea volumului Fenomenul Cucuteni în culturile neolitice din spaţiul geografic locuit de români, de prof. univ. dr. Radu Adrian. Intrarea este liberă.

Ornamentele cucuteniene sunt nonfigurative și reprezintă, fără îndoială, simboluri ale credinței sau mesaje dependente de mituri. Imaginile zoomorfe sau antropomorfe apar foarte rar. Însă toate reprezintă idei care se cereau respectate și erau afișate pe pereții vaselor de ceramică pentru a fi cunoscute în casa fiecărui pământean. Forma și ornamentarea vaselor din acea perioadă ilustrează atât nivelul înalt al educației estetice la care ajunsese populația, cât și credința unitară. În întinderea uriașă a teritoriului în care s-a dezvoltat cultura Cucuteni, imaginile de pe vase îndeplineau rolul de mass-media pentru păstrarea religiei, pentru dezvoltarea unitară a gândirii, ca și pentru respectarea unor norme și legi socio-umane.

Astăzi, au rămas, de la cucutenieni, câteva sute de mii de vase și statuete din ceramică. Toate sunt răspândite și fac onoare muzeelor din România, Moldova, Ucraina, Polonia și Bulgaria.

Românii sunt și urmașii daco-geților, despre care tot Herodot scria că sunt cei mai viteji și drepți dintre traci. Ei le poartă ADN-ul în sânge, căci de milenii trăiesc doar din rodnicia pământului, nu poartă războaie de agresiune, iubesc pacea și sunt înțelegători și ospitalieri cu veneticii. Dar au luptat împotriva cotropitorilor și și-au dat viața pentru pământul lor. Parțial, ceramica veche și-a păstrat tradiția în spațiul românesc. Multe dintre motivele decorative de pe ii, fote, baticuri, marame, catrințe, ilice, zăbune, covoare și păretare, pleacă de la ornamentele vechi de pe ceramica de Cucuteni. Iar arta lemnului crestat, cu geometrismul ei sofisticat, a rămas nealterată de-a lungul istoriei și o găsim pe toate piesele utilitare din gospodăria omului de la țară. Ornamente dăltuite apar pe uluca gardului, trec pe stâlpul prispei, pe streașină, pe lada de zestre, leagănul pruncului, masa și spătarul scaunului, stelajul veselei, plosca de apă, căucul, furca de tors, cuierul pentru haine, linguri și polonice de lemn, ciutura fântânii, și chiar pe fluierul, tiparul cașului și bâta ciobanului. Tot timpul, românii au avut și și-au păstrat, pentru sufletul lor, un folclor autentic și unic, de mare profunzime. S-au conservat în istorie, moștenindu-l din neoliticul zonei dintre Nistru și Tisa, și încă trăiesc înconjurați de obiectele artizanale făcute cu mâna lor, își iubesc strămoșii, îi pomenesc în ritualuri, le păstrează limba și se închină la icoanele vechi. În nordul țării, în Oaș, pământenii își rezumă foarte scurt trecutul și viitorul, spunând: Om fo, ș-om fi!

 

 




back to main page
 
closed