Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

„Poveşti de seară... meţeriste”




Mai mult ca oricând, copiii au nevoie, în această perioadă, de personaje de poveste ca să învețe diferența dintre bine și rău, să înțeleagă lumea în care trăiesc, să se adapteze schimbărilor acesteia și, nu în ultimul rând, să se exprime în relația cu ceilalți. Dragostea pentru cărți se transmite prin lectură. Iar actul lecturii trebuie încurajat din primii ani ai vieţii. Unii părinţi marchează momentele dinaintea somnului de seara a copilului prin ceea ce numim „povestea de seară”, care ajunge, cu timpul, să joace un rol esenţial în ritualul cotidian al celui mic.

Vă invităm, aşadar, la „Poveşti de seară... meţeriste”. Noi, specialiștii din Muzeul Țăranului, am selectat mai multe povești și legende pe care le citim, le înregistrăm şi vi le oferim spre ascultare pe paginile de socializare ale MNŢR, în serile de luni, miercuri şi vineri, de la ora 20:00.

Vă așteptăm cu drag!
 

 


înapoi la pagina principală
 
inchis