Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

PARTICULAR | În miezul izolării, Arhiva MȚR caută obiecte ce merită povestite




Un muzeu nu înseamnă doar colecțiile pe care le arată, ci și poveștile pe care le poate aduna. Ne furișăm în casele noastre, ale tuturor, și ne propunem să descifrăm intimitatea lucrurilor care ne înconjoară.

Retrași în casă cu zilele, universul care ne înconjoară poate ușor să devină repetitiv, plicticos, chiar enervant sau neliniștitor.

Și, totuși, locuința fiecăruia este o lume în sine, unul din subiectele care stârnesc constant curiozitatea antropologilor, scriitorilor, arhitecților și nu numai. Obiecte mici, mari, ascunse, ținute la vedere, adunate de prin locuri exotice sau cât se poate de banale, cumpărate, primite-n dar, găsite pe stradă ori moștenite – toate formează un patrimoniu mic, o colecție personală de lucruri care își găsesc valoarea prin istoria și privirea fiecăruia.

Un muzeu nu înseamnă doar colecțiile pe care le arată, ci și poveștile pe care le poate aduna. Strângem laolaltă poveștile acelor obiecte personale care nu se epuizează niciodată; pe care le iubim sau care ne scot din minți, dar de care nu ne-am despărți niciodată.

În miezul izolării, Arhiva de Imagine MȚR te provoacă să te întrebi care este obiectul tău prețios? Care este lucrul a cărui poveste crezi că merită spusă, pentru că te face să te simți acasă sau, din contră, te duce cu gândul departe?

Contribuie și tu! Trimite-ne o imagine și o poveste: fotografiază obiectul, individual sau așa cum stă la locul lui, alături de altele (ai doar grijă să fie vizibil cel ales) și scrie-ne pe scurt de ce l-ai ales (în maxim 1-2 paragrafe). Adaugă și unu-două cuvinte despre tine sau atașază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Te așteptăm, în zilele ce urmează, pe adresa arhivamtr@gmail.com.

#particular este Muzeul de-acasă: o colecție de obiecte și poveștile lor (încă) nespuse.
Seria va dura atât cât vor dura poveștile. Le vom păstra cu grijă de arhivist pe fiecare; le vom posta pe paginile de facebook Arhiva de Imagine MȚR, Muzeul Național al Țăranului Român și pe contul de instagram peasantmuseum; iar la final, seria curatoriată își va găsi locul, cu acordul vostru, într-una din secțiunile platformei web Rețelele Privirii.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis