Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

Muzeul la cutie merge la Casa Memorială „Anton Pann”
6 iunie - 21 iulie 2019




E vară, aproape vacanță, deci timpul pentru noi povești și pentru prietenii noi. Ne-am pus, așadar, cele 12 filme de animație într-o singură cutie și am poposit la Casa Memorială „Anton Pann”, unde vom rămâne până pe 21 iulie. Și unde te așteptăm cu chef de joacă și povești, dar și de aventuri, fiindcă să te întorci în timp cu peste 100 de ani, nu e chiar pentru oricine. Trebuie să-ți placă în primul rând să visezi și să pui în mișcare visele tale, așa cum fotograful francez Emile Reynaud a pus în mișcare, în 1847, imaginile cu ajutorul praxinoscopului (un aparat care permitea pentru prima dată mișcarea imaginilor asigurând vizionarea mai multor spectatori).

Dacă ai trecut de prima probă și ai peste 8 ani, te invităm, așadar, la un exercițiu de întoarcere în timp și de realizare a unui scurt exercițiu animat la praxinoscop.

Atelierele au loc la Casa Memorială „ANTON PANN” (Strada Anton Pann 20) în zilele de:

7 iunie, 11.00 - 12.30 - UPDATE: pentru această oră locurile au fost deja ocupate
7 iunie 12.30 - 14.00 - cu rezervarea locului pe adresa de email: case.memoriale@mnlr.ro.
14 iunie, 11.00 - 12.30 - cu rezervarea locului pe adresa de email: case.memoriale@mnlr.ro.
14 iunie, 12.30 - 14.00 - UPDATE: pentru această oră locurile au fost deja ocupate

Participanții vor fi plimbați prin lumea jocului, desenului și a animației de Beatrice Iordan, educator muzeal la MNȚR.
Coordonator proiect Muzeul la cutie – Valentina Bâcu

Atelierul este gratuit, în limita locurilor disponibile (numărul maxim de participanți/atelier este 10), cu înscrierea prealabilă și rezervarea locului pe adresa de e-mail: case.memoriale@mnlr.ro.
Participanții vor achita doar prețul de vizitare în Casa Memorială Anton Pann, în valoare de 2 lei.
Recomandat copiilor peste 8 ani.


 


înapoi la pagina principală
 
inchis